x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro România inteligentă Români care Dezvoltă România: 35 de ani de inovaţie şi responsabilitate

Români care Dezvoltă România: 35 de ani de inovaţie şi responsabilitate

de Redacția Jurnalul    |    05 Ian 2026   •   14:36
Români care Dezvoltă România: 35 de ani de inovaţie şi responsabilitate

Viziunea unui om care a crezut că şi la noi se poate construi cu responsabilitate a creat o companie care a devenit peste ani cel mai mare jucător din industria mediului din România.

Imediat după Revoluție, Corneliu Pascu a pornit la drum ghidat de perseverență și de munca făcută din pasiune, având deja experiența acumulată pe șantiere, dar și din coordonarea a mii de muncitori implicați în proiecte importante din întreaga lume. Astfel că în 1990 a hotărât să-şi înfiinţeze propria firmă, dar a continuat şi munca în străinătate timp de mai bine de un deceniu.

Corneliu Pascu, fondator Grup de firme IRIDEX: “In 2003 când în România începuse deja o activitate economică un pic mai bună, am spus: gata, ajunge, hai să lucrăm de acasă.”

În 1993, Iridex Group a ridicat la Sibiu primul depozit de deşeuri industriale din România, iar în 1999 începea construcţia şi gestionarea unui depozit de deşeuri conform. O premieră pentru România acelei vremi şi o ocazie importantă de educaţie în ceea ce priveşte deşeurile, un domeniu căruia nu îi dădeam foarte mare importanţă până atunci.

Corneliu Pascu, fondator Grup de firme IRIDEX: “Acel depozit a fost o şcoală atât pentru noi cât şi pentru autorităţi. Toate etapele de gestiunea unui depozit de deşeuri le-am parcurs şi putem spune că suntem pionierii acestei activităţi.”

De atunci Grupul a realizat numeroase premiere naţionale: primul incinerator de deşeuri periculoase din Bucureşti, prima instalaţie de epurare a levigatului cu osmoză inversă, primul sistem robotizat din România de colectare a deşeurilor sau prima instalaţie de colectare şi valorificarea gazului de depozit prin  cogenerare. Şi tot Iridex a instalat prima turbină eoliană din ţară.

Cristian Pascu, preşedinte Iridex Group Salubrizare: “Perseverenţa în a împlini promisiunile pe care le facem. Chiar dacă este uşor sau greu, atunci când promiţi ceva, este bine să te ţii de cuvânt.”

Valoarea unei companii o reprezintă oamenii, spun asta atât fondatorii, cât şi cei mai tineri angajaţi a-i Grupului. Ştefan Pascu a fost adus în companie de bunicul şi de tatăl său încă de când avea 10 ani.

Ştefan Pascu, student Academia de Ştiinţe Economice Bucureşti: “Atenţie foarte multă la oameni, asta cred că este un pilon fundamental al succcesului pe care îl are compania noastră şi asta îmi doresc să duc mai departe şi eu, este o prioritate absolută.”

1800 de angajaţi lucrează în prezent în cadrul companiei, unii dintre ei având o vechime de aproape 3 decenii.

Dan Anghel, acţionar şi manager Iridex Group Salubrizare: “Am pornit acum peste 20 de ani cu o echipă tânără, dar foarte entuziastă. Suntem împreună toţi acei oameni de atunci, bineînţeles cu alţi colegi noi în jurul nostru, echipa a devenit mult mai mare, mai experimentată şi şi-a păstrat acelaşi entuziasm.”

De 35 de ani, Iridex Group demosntrează că responsabilitate susţinută de inovaţie şi viziune, nu este doar un obiectiv, ci un angajament pentru un viitor mai bun.

 

  • In 1991 Iridex a adus în România primele materiale geosintetice-geomembrane, geotextile, geogrile.
  • Grupul a ajuns la o cifră de afaceri de 75 de milioane de euro.
  • Compania numără peste 1800 de angajaţi şi 30 de mii de agenţi parteneri.
  • În prezent serviciile ajung la peste 1,5 milioane de oameni.
  • Activitatea de salubrizare se desfăşoară în Dobrogea, Călăraşi, Teleorman, Dolj, Bucureşti-Ilfov, Gorj şi Mureş.



 

×