În România se acutizează disidenţa culturală şi religioasă

26 Oct 2009 • 00:00

Pachetul cu cărţi şi scrisori care a ajuns la postul Radio Europa Liberă, la 25 octombrie 1989, a stârnit un mare entuziasm în redacţie.

Iată cum vorbea despre acest episod chiar unul dintre realizatorii emisiunii din 26 octombrie 1989, N.C. Munteanu: "Sunt zile când crezi că singurul lucru care-ţi mai rămâne de făcut e să mori. Şi exact atunci se întâmplă ceva care te sileşte să înduri totul şi să mergi mai departe. O asemenea zi am trăit ieri. Prin Nestor Rateş şi printr-un coleg american ne-a ajuns la redacţie un plic voluminos şi două cărţi de versuri, una în două exemplare. Cărţile se numesc «Exil interior» şi «Hamlet şi gardianul». Numele autorului este Ioan Viştea, un pseudonim după cum ne anunţă chiar el. Pe ultima copertă a «exilului interior» stă scris: samizdat, tiraj de 500 de exemplare. Un tiraj prea mic, drept care autorul a considerat că Europa Liberă ar fi o cale mai potrivită pentru a ajunge la cititori. După primele cinci poezii citite, colegul meu, Emil Hurezeanu, şi el poet, a spus doar atât: Ion Viştea e un poet".

În continuare au fost difuzate pe post fragmente din două scrisori ale poetului, una nedatată, cealaltă din primăvara lui 1989. Redăm câteva fragmente.
"Am convingerea că poporul nostru, pe care regimul doar îşi închipuie că poate să-l conducă, cu o mentalitate de vechil, este capabil şi poate pe cale să-şi depăşească reflexivitatea, oralitatea ca simplă supapă a revoltei şi a indignării. Cred, în pofida clişeelor confecţionate «la minut», în camerele obscure ale ideologiei, că el, în scurt timp, va fi în stare să forţeze realitatea, în aşa fel încât această «gaură neagră» din istoria patriei noastre, să rămână un fenomen izolat. Doresc pe această cale să-mi exprim adeziunea la Apelul doamnei Cornea şi să mă consideraţi cosemnatar al acestuia, alături de via simpatie ce o resimt în faţa acestui destin de excepţie, asumat cu înaltă probitate şi ţinută morală. Aceleaşi sentimente, pentru scriitorul Dan Patrescu şi ceilalţi disidenţi care, fiecare în parte şi toţi laolaltă, prin luciditate şi curaj, prin sesizare cu promptitudine şi acuitate a anomaliilor, a aberaţiei şi ridicolului exercitat la nivel înalt - din păcate cu consecinţe incalculabile şi pe termen lung - fac dovada adevăratului patriotism sub imperativele căruia intelighenţia română înţelege să «se mişte», să dea semne din ce în ce mai pregnante că-şi merită numele."

N.C. Munteanu, redă, în continuare, fragmente dintr-o a doua scrisoarea poetului, datată mai 1989: "În răstimpul celor două fragmente ale scrisorii, aici jandarmii literaturii (dar nu numai ai ei, ci ai firescului, ai stării normale, cei care ar fi în stare să inventeze chiar şi delictul de respiraţie) şi-au mai dat o dată în petec. Nu mai e o surpriză că au făcut-o, tot aşa cum nu-i o surpriză că li s-a părut amară de tot pilula adevărului şi demistificării, de data asta vis-a-vis de numele lui Mircea Dinescu. Poate pentru că suntem de o vârstă, poate pentru că l-am simţit ca pe un mare poet, ştiam că numele lui Mircea Dinescu nu-i compatibil cu tăcerea, cu impostura, oroarea, laşitatea. Aş putea spune că aşteptam din moment în moment ca seismele interioare de care a fost zguduit să prefigureze odată prăpastia care la suprafaţă părea că e numai pentru unii, o neliniştitoare falie. Ruptura s-a produs spre cinstea şi lauda lui Mircea Dinescu cu atât mai mult cu cât nu putea fi tocmai el cel care să-şi facă iluzii şi să nu se aştepte la felul de reacţii ce caracterizează şi singularizează dictatura actuală din România.

Cu cel din urmă exemplu, devine din ce în ce mai clar pentru toată lumea că regimul a ales, pentru tot restul zilelor sale, cartea represiunii, a brutalităţii şi arbitrariului, iar alergia sa în faţa dialogului, alternativei constructive, a introspecţiei lucide în beneficiul schimbării îl autodemască. Parcă am trăi, într-o anumită parte a Europei deceniului patru, unde atâtea şi atâtea condeie strălucite ale umanităţii sunt hărţuite şi suferă rigorile ciumei brune şi unde un Mann, un Zweig, un Brecht tocmai se pregătesc să-şi facă bagajele să plece. Zi de zi aştept să văd la televizor cum mulţimea adunată în Piaţa Republicii, recrutată din cei mai înverşunaţi, mai împătimiţi duşmani ai literaturii, sub privirile grandioase ale pantofarului general al partidului, dă foc cărţilor lui Mircea Dinescu, Ana Blandiana, Dorin Tudoran, Aurel Dragoş Munteanu, Bujor Nedelcovici, Damian Necula etc, etc.

Nu ştiu dacă numai asta ar lipsi, ca trimiterea să fie clară. Îmi pare şi fără această demenţă că-i de ajuns spre a demonstra mizeria morală în care se complac, starea ruşinoasă de troglodiţi puşi pe harţă, pe zgomotoasa gâlceavă cu lumea, cu realităţile ei şi cu bunul simţ. Asta în vreme ce Europa îşi acordă la unison strunele solidarităţii cu cauza poporului român, pe un registru ce merge de la indignare la compasiune într-un fără precedent, admirabil, stenic efort."
La Radio Europa Liberă s-a difuzat şi un raport al Keston College despre ultimele evenimente legate de László Tökés şi despre întreaga evoluţie a cazului său.

"Un tribunal românesc a hotărât ca László Tökés, pastorul maghiar reformat din Timişoara să îşi părăsească locuinţa în maximum opt zile. Acest verdict, dat la 20 octombrie, pune capăt procedurilor de evacuare a lui Tökés, în vârstă de 37 de ani, proceduri care au fost iniţiate de episcopul său, László Papp din Oradea. De când s-a dat verdictul Tökés s-a mutat în încăperile din interiorul clădirii bisericii şi a ţinut acolo predica din duminica de 22 octombrie. Bela Sepsi care l-a vizitat recent pe pastor se află acum la terapie intensivă la spitalul central din Timişoara cu răni grave în zona craniului. După ce s-a ordonat să fie mutat pe un alt post, Sepsi a fost arestat, la 15 octombrie, sub acuzaţia de posesie ilegală de valută. Poliţia secretă i-a pus aceşti bani în locuinţă. După revenirea de la interogatorii prezenta răni.

Superiorii reformaţi din Timişoara s-au aflat sub o presiune severă exercitată de poliţia secretă pentru a-i determina să renunţe la sprijinul lor pentru pastorul Tökés. La 14 septembrie, superiorul Erno Ujvarossy, care l-a susţinut public pe Tökés a fost găsit mort. Membrii congregaţiei i-au scris episcopului László Papp o scrisoare de sprijin faţă de Tökés iar la 26 mai o delegaţie a mers să-l întâlnească pe episcop care însă a refuzat să îi primească. Tökés a fost avertizat public că viaţa multor membri din congregaţia sa este în pericol din cauză că îl susţin pe el.

Episcopul Papp, care l-a acuzat pe Tökés de «violarea legilor bisericii şi ale statului» a ordonat transferul său în satul Mineu, la 1 aprilie. Tökés a refuzat să se supună. El este de multă vreme un critic al conducerii bisericii sale, pe care o acuză de colaborare cu autorităţile române împotriva adevăratelor interese ale bisericii. Conflictul său cu autorităţile bisericii datează de la începutul anilor 1980, când a scris mai multe articole de tip samizadat despre gravele nereguli din viaţa bisericii reformate din România. El a mai criticat în mod explicit planurile de sistematizare ale guvernului, într-un interviu pentru televiziunea maghiară, la 24 iulie. Pe când slujea în Dej, în centrul Transilvaniei, el a fost demis de către episcopul Clujului, Gyula Nagy. Acelaşi episcop l-a dat afară pe tatăl lui László, Istvan Tökés, din postul de ajutor de episcop şi de profesor de teologie la Academia Protestantă din Cluj. În sprijinul lui Tökés au mai venit 17 proeminenţi intelectuali transilvăneni, inclusiv tatăl său, care au semnat o scrisoare deschisă, în favoarea sa, la 27 septembrie. Biserica reformată din Ungaria a încercat recent să intervină, Prezidiul său i-a trimis episcopului Papp o telegramă, la 3 octombrie, şi l-a îndemnat pe acesta să îl sprijine pe Tökés. Consiliul pentru problemele naţionalităţilor al guvernului maghiar a redactat o declaraţie prin care se afirmă că procedurile întreprinse împotriva lui Tökés sunt în contradicţie cu Tratatul de la Helsinki cu privire la drepturile omului."
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, secţia română
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu