Universul muncii în universul filmului

Răstignit pe o masă lungă cu blatul gros cioplit din trunchiul unui arbore bătrân, eroul filmului "Hanul dintre dealuri" suporta cu greu rugăciunile călugărilor în sutane negre care înconjurau masa cu lumânările aprinse, pasă-mi-te să alunge diavolul ce se strecurase în sufletul său.

Lo­gic, efectul plastic pe care îl obiş­nuisem în cadru larg trebuia su­gerat şi în planul apropiat, atunci când spectatorului i se dez­vă­luie adevărata dramă pe care o trăia eroul, când i se putea citi în ochi toată ura şi umilinţa la care era supus.

I-am explicat mais­tru­lui de lumină Călin Constantin, altă personalitate din lumea anoni­milor, ce voiam să fac, mi-a cerut un răgaz de cinci minute, a schimbat legăturile la trei pro­iectoare, eu, el şi Iliuţă, alt perso­naj special, am îmbrăcat sutanele a trei călugări şi, cu proiectoarele în mâini ţinute deasupra capului, am repetat mersul călugărilor, având grijă ca efectul să pună în valoare vibraţia flăcărilor de lu­mânări, să um­breas­că, din când în când, tră­săturile, mai în­du­rerat, mai revoltat. Pe ecran, efectul a fost surprinzător.

Ştiam des­pre Călin numai lucruri bune. Că este un excelent organizator, că are grijă să-şi alcătuiască echipe numai din oameni bine pregătiţi, că este parolist, politicos, cultivat, profesionist de înal­tă clasă. Ce nu ştiam?!... Cât de uşor poate veni către mine, cât de sensibil înţe­lege intenţiile pe care, uneori, nici nu ai timp să le ex­plici, cât de repede de­codifică starea pe care vrei s-o obţii într-o scenă, punând în valoare planurile de umbră şi lumină care dau misterul unei secvenţe...

Se întunecase bine când am terminat de filmat. Dibuiam drumul către autobuz şi eram fericit. Gă­sisem maistrul de lumină de care aveam nevoie. Poate la filmarea aceea, între noi se sudaseră iţele misterioase care duceau către o viziune plastică pe care o sugeram filmului. Din nefericire, colaborarea a fost prea scurtă. Am re­luat-o după 10 luni şi nu mă înşe­la­sem:

Călin s-a dovedit aşa cum in­tu­isem. Un mare maistru de lu­mi­nă, un sensibil la frumos, un om drept şi cinstit, unul dintre mai­ştrii care alcă­tuiesc elita "ma­ri­lor ano­nimi" ai cinematografiei noas­­tre şi fără de care noi, ope­ra­torii, nu ne-am pu­tea tălmăci gân­durile pe ecran sau, mai direct spus, chinurile noastre nu s-ar trans­forma niciodată în emoţii.
Nicu STAN - Cinema, nr. 3/1989