x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Sport Fotbal intern Un nou pas greșit pentru FCSB

Un nou pas greșit pentru FCSB

de Redacția Jurnalul Publicat la 17 Aug 2025 23:44 Modificat la 17 Aug 2025 23:44
Un nou pas greșit pentru FCSB

FC Rapid Bucureşti şi FCSB au încheiat la egalitate, 2-2 (0-1), duminică seara, pe Arena Naţională, în etapa a şasea a Superligii de fotbal.

FCSB a marcat prin Mihai Lixandru (7), Daniel Bîrligea (61), dar Rapid a revenit pe final şi a smuls egalul, graţie dublei lui Elvir Koljic (83, 90+2).

Campioana a deschis scorul rapid, prin Mihai Lixandru (7), care a reluat cu capul sub transversală mingea deviată de Siyabonga Ngezana, la un corner.

Prima ocazie a giuleştenilor a fost un şut al lui Alexandru Dobre (24), de la circa 27 de metri, pe lângă vinclu. Gazdele nu au trimis nicio minge pe poartă în prima repriză.

FCSB a dominat începutul reprizei secunde şi a avut ocazii prin Daniel Bîrligea (48), al cărui şut din marginea careului a fost respins de portarul Franz Stolz, şi Mihai Lixandru (53, 54).

Rapid a trecut pe lângă egalare (56), prin Dobre, al cărui şut din colţul careului mare a fost respins de portarul Ştefan Târnovanu.

Roş-albaştrii s-au desprins în min. 61, când şutul lui Bîrligea a fost deviat nefericit de Denis Ciobotariu şi mingea l-a păcălit pe Stolz.

Bosniacul Elvir Koljic (66) a reluat periculos cu capul, dar mingea a trecut puţin pe lângă poartă.

FCSB a mai avut şanse de gol prin Malcom Edjouma (74), al cărui şut s-a dus pe lângă ţintă, şi prin Ngezana (80), care a trimis în bara transversală mingea centrată din corner de Juri Cisotti.

Finalul a aparţinut gazdelor, care au redus din diferenţă prin Koljic (83), cu călcâiul de la 8 metri, în urma unei aruncări de la margine, tot bosniacul egalând în min. 90+2, când Ngezana a pierdut o minge în faţa lui Andrei Borza, acesta a centrat în faţa porţii, iar Târnovanu a respins în faţa lui Koljic, care a înscris.

Rapid putea obţine chiar mai mult, dar Lars Kramer (90+4) a trimis cu capul peste poartă din 3 metri, la un corner.

Lovitura de start a meciului a fost dată de fostul mare fotbalist rapidist Daniel Pancu, în ziua în care a împlinit 48 de ani.

FCSB venea după trei eşecuri consecutive în Superligă.

FC Rapid Bucureşti - FC FCSB 2-2 (0-1), Arena Naţională - Bucureşti
Au marcat: Elvir Koljic (83, 90+2), respectiv Mihai Lixandru (7), Daniel Bîrligea (61).
Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); arbitri asistenţi: Ferencz Tunyogi (Zalău), Ioan Alexandru Corb (Satu Mare); al patrulea oficial: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Iulian Dima (Bucureşti)
Observatori: Sorin Boca (Iaşi) - CCA, Eduard Alexandru (Ploieşti) - LPF
AGERPRES

×
Subiecte în articol: FCSB rapid bucuresti