Tragedie în Somalia, dramă la Bucureşti

Nenorocirea despre care o să vă povestim acum, la 20 de ani de la producerea ei, a ajuns pe masa jude­cătorilor Secţiei a II-a Penală a TMB. La vremea aceea, nimeni n-a şoptit o vorbă, pentru că era ceva de neimaginat ca prin Bucureşti să circule un negru înarmat cu un pistol, care împuşca lumea pe stradă...

Era de Crăciun, în 1988, era trist tare pe atunci în Bucureştiul înghe­ţat, gospodinele se apucau să-şi fiarbă piftia de pe la 2 noaptea încolo, când aveau gazele presiune, asta doar dacă au pus mâna în ajun pe niscaiva adidaşi... Desigur, adidaşii se găseau în toiul verii, dar tocmai în sezonul piftiei deveneau marfă de contrabandă. Vă mai spun doar că piftia se închega rapid pe masa din sufragerie, la 14 grade, cât înregistra termometrul într-un apartament obişnuit din Colentina sau din Berceni.

Studenţii aveau vacanţă de iarnă, în mod normal fugeau toţi din oraş la bunici, la ţară ori luau "trenul schiorilor", personalul cu ţurţuri la fe­restre care ducea batalioane de tineri pe Valea Prahovei, nu contează cât costa biletul, că toată lumea mer­gea cu naşul, se făcea chetă 10 lei de căciulă. În vremea asta, în Regie ră­mă­seseră să petreacă Ajunul Cră­ciu­nului... studenţii musulmani din statele cu care România avea contrac­te de şcolarizare. Şi nu erau deloc pu­ţini. Se uitau la casete video şi beau băuturi din acelea interzise de Coran. La conaţionalii săi din Regie venise să petreacă, de la Cluj, somalezul Yusuf Osman Mire. În ziua de 23 decembrie 1988, studentul în anul IV la Agronomie cinstise tărie la Intercontinental, apoi nişte vinişor în Regie. Teribila veste care i-a dat viaţa peste cap i-a venit din Anglia. Mătuşa lui din Londra l-a anunţat pe Yusuf că părinţii săi au fost ucişi în războiul civil care îi mistuia de ani buni ţara natală...

Studentul a ajuns numai el ştie cum la căminul-hotel al ASE, la com­pa­tri­o­ţii Abdul Kadâr şi Yusuf Ma­alin... Era cumplit de tulburat, mor­măia ru­gă­ciuni şi ameninţări, în minte îi încol­ţiseră gânduri crunte de răzbunare.

Era ora două noaptea şi Yusuf nu-şi găsea liniştea, nici odihna în pat. Nu era un băutor, pentru că religia îi interzicea, iar alcoolul îl lovise rău în moalele capului. A coborât în holul hotelului pentru străini şi l-a auzit pe paznicul de noapte, Tănase Vrân­ceanu, sforăind de duruiau geamu­rile. L-a privit pe bătrânel prin geamul cuştii portarului: de brâu îi atârna pistolul Carpaţi din dotare. Adânc trebuie că dormea bietul paznic de nu l-a simţit pe somalez că îl pipăie şi îi extrage din toc arma şi încărcătorul de rezervă. Studentul a pornit de nebun pe străzile întu­necate către nici el nu ştia unde. Beznă şi ţipenie pe străzi. La un moment dat, ajuns în dreptul Podului Grozăveşti, a văzut o Dacie pe stradă. S-a proţăpit în mijlocul şoselei şi a tras un foc de pistol în sus. A înţepenit şoferul Marian Arsenie când a văzut răsărind din noapte un negru fioros în faţa faru­rilor. A oprit, îngheţat de frică. Lângă el, soţia sa, Emilia, tremura. Somale­zul a deschis uşa şi s-a instalat pe ban­cheta din spate a Daciei. A pus pistolul la tâmpla nevesti-si şi i-a poruncit şoferului să-l ducă de îndată la Aeroportul Otopeni. Marian a ezitat, şi rău a fă­cut. Somalezul a apăsat pe trăgaci, glonţul a lunecat pe craniul femeii, zgâ­riindu-i pielea capului pe o por­ţiune de vreo 10 centimetri, şi s-a înfipt în plafonul maşinii. Lângă tea­trul acestei drame a oprit o izotermă. Marian şi-a scos soţia şiroind de sânge din maşină, a urcat-o în izoterma condusă de Nicolae Radu şi au demarat spre spital, lăsându-l pe somalez buimac şi singur.

A încercat zadarnic Yusuf să pornească Dacia, la un moment dat s-a lăsat păgubaş, a luat-o la galop pe Splaiul Independenţei şi a găsit, în sfârşit, un taximetru, condus de Dumitru Ghiţă. Scenariul s-a re­petat: negrul i-a pus taximetristului pistolul la tâmplă şi i-a cerut să-l ducă la aeroport. În dreptul staţiei PECO Băneasa, Yusuf s-a răzgândit şi a cerut schimbarea destinaţiei: se­diul reprezentanţei ONU la Bucu­reşti. A fost dramatică această călă­torie de jumătate de oră cu taxiul prin Bucureştiul îngheţat. Nea Miti­că s-a rugat întruna de negru să îl cruţe, că are copii de crescut acasă. Nervozitatea studentului creştea, pentru că şoferul habar n-avea unde e sediul ONU. A acceptat să oprească în dreptul unei ambasade, ca să în­trebe unde le e destinaţia. Aici s-a produs deznodământul.

Taxiul a oprit în dreptul gheretei miliţianului care păzea ambasada, somalezul a lăsat pistolul în jos, nea Mitică l-a apucat de mână şi a început să ţipe după ajutor cât îl ţineau bo­jogii, s-au adunat ciopor miliţienii de la celelalte ambasade şi, în fine, "tero­ristul" a fost neutralizat.

După arestare, la scurt timp a urmat procesul lui Yusuf, pentru că dovezile erau foarte clare şi ancheta nu a fost anevoioasă. Studentul a re­cunoscut tot ce făcuse şi şi-a exprimat sincere păreri de rău. L-a apărat avocatul Lucian Bolcaş, actualul om politic. L-a apărat cum a putut mai bine şi a obţinut pentru somalez pedeapsa minimă de 10 ani, că doar fusese inculpat pentru tentativă de omor, sustragere de armament, răpire etc. etc...

Mult mai ieftin a scăpat moş Tănase, paznicul care şi-a pierdut pistolul în împrejurări atât de ru­şinoase, inculpat pentru neglijenţă în serviciu... Judecătorii au reţinut că bărbatul în vârstă de 60 de ani avusese un comportament ireproşabil până atunci, că era paznic la ASE de 11 ani şi nu avusese parte de vreo sancţiune, drept pentru care s-a ară­tat indulgentă faţă de el. A primit doi ani de închisoare, urmând ca pedeapsa să fie executată prin muncă într-o unitate de producţie socialistă.

În urma acestei întâmplări nefe­ricite, ce putea să aibă consecinţe atât de grave, responsabilii din Mi­liţie au primit sarcina să facă prelucrări ale cazului cu toţi paznicii care deţineau armament, astfel încât vi­gilenţa acestora să fie sporită.