x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din dosarele Securităţii Instalatorul nu venea la Brucan, de teama miliţiei

Instalatorul nu venea la Brucan, de teama miliţiei

03 Noi 2009   •   00:00
Către, Direcţia a III-a (indicativ 311NS)
Notă privind filajul obiectivului "Sergiu", efectuat în ziua de luni, 30 octombrie 1989, între orele 0:00-24:00


Activitatea obiectivului
În locuinţă, lumina s-a stins la orele 0:30 şi s-a reaprins la 5:30.

La ora 8:50 Sergiu a plecat de acasă. A mers la centrul de pâine din bulevardul Gloriei, a cumpărat produse de panificaţie şi s-a întors spre casă. În acest timp, s-a oprit la poarta imobilului nr. 65 strada Izbiceni) şi 2 minute a discutat cu proprietarul imobilului, un anume Georgescu. După aceasta a intrat acasă (ora 9:05). A ieşit după 2 minute şi s-a adresat subofiţerului de miliţie din dispozitiv solicitân­du-i să-i permită numitului Georgescu să intre la el în casă, pentru a-i repara boilerul. I s-a răspuns că este posibil numai sub condiţia legitimizării acestuia. Între timp, Georgescu a venit şi el la subofiţer şi i-a spus că nu acceptă să meargă în casa obiectivului fiindcă el a mai avut necazuri cu miliţia. Atât Georgescu, cât şi subofiţerul de mi­li­ţie­i-au recomandat obiectivului să-şi rezolve problema cu ajutorul organizaţiilor socialiste de specialitate. După aceasta, Sergiu, oarecum supă­rat, a intrat în casă, ora fiind 9:15.
Între orele 11:00-11:10 s-a plimbat cu câinele pe strada Izbiceni şi stadionul Biruinţa.
Între orele 15:50-16:00 s-a plimbat din nou însoţit de câine.

Menţiune
La ora 8:20 la domiciliul său au venit numiţii: Zamfirescu Aristică, Sandu Ion şi Barbu Gheorghe, iar între orele 13:25-13:35 şi Săbiescu Ion, maistru. Toţi sunt salariaţi ai ICRAL. În legătură cu prezenţa lor la obiectiv, Sergiu i-a spus subofiţerului din dispozitiv că este consecinţa memoriului depus la Se­cretariatul C al PCR. Ca urmare a acestui fapt, aceştia lucrează de zor.
Către Direcţia a III-a (indicativ 311NS)
Notă privind filajul obiectivului "Sergiu", efectuat în ziua de marţi, 31 octombrie 1989, între orele 0:00-24:00


Activitatea obiectivului
A plecat la orele 7:40 pe jos şi a mers în Piaţa 16 Februarie. De aici a cum­pă­rat zarzavaturi de la producători, apoi, pe acelaşi traseu, s-a întors acasă (ora 9:30).

A plecat din nou la orele 8:40. S-a oprit la magazinul alimentar din apropiere, a stat la rând, a cumpărat brânză, iar la ora 10:45 a revenit la domiciliu.

Între orele 11:30-11:40 a plimbat câinele pe strada Izbiceni şi prin stadionul Biruinţa, iar între orele 13:00-13:05 a stat la poartă şi a vorbit cu lucrătorii de la ICRAL despre devizul lucrării.

La orele 13:15 a plecat din nou. A mers la magazinul alimentar din apro­­piere, a făcut unele cumpărături şi s-a întors spre casă. În drum, a intrat în patiserie şi a cumpărat două pa­te­uri.

Între orele 16:20-17:00 a măturat curtea, trotuarul din faţa casei şi a cărat nisip în pivniţă, iar între orele 17:15-17:30 a efectuat alte treburi gospodăreşti. Între orele 17:45-15:55 a plimbat câinele până la baza Biruinţa şi înapoi.

Menţiuni
Locuinţa sa a fost vizitată de: Sandu Ion şi Barbu Gheorghe (7:50-15:00); Zamfirescu Aristică (8:15-15:00); Să­bi­es­cu Ion (11:50-11:55). Toţi sunt de la ICRAL. Profesorul Ciociu, domiciliat în strada Izbiceni nr. 73, s-a adresat subofiţerului de miliţie din dispozitiv şi i-a spus ur­mă­toarele: "Domnule mi­li­ţi­an! Profesorul Brucan tot mă salută, ca­ută să intre în vorbă cu mine. Ce să-i fac? L-am evitat pe cât am putut, dar, vedeţi dvs., el este preocupat să intre în vorbă cu mai mulţi vecini, dar aceştia îi întorc spatele, îl evită. Deşi am căutat să-l ocolesc, totuşi se în­tâm­plă să apară lângă mine, să mă salute şi să caute să intre în vorbă cu mine... Vă rog frumos, sfătuiţi-mă cum să scap de el. Ştiţi, la noi în cartier există obiceiul ca noi, vecinii, să ne salutăm, să mai schimbăm câte o vorbă, după care fiecare ne vedem de treburile noastre. Am observat că lumea îl evită, dar el insistă, salută şi caută să se amestece aşa, în vorbă, să ia parte la eventualele discuţii ce au loc în acel moment. Sincer spun, că tare îmi este frică să nu am vreun necaz cu el."
Document din volumul: Dosarul Brucan. Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securităţii Statului (1987-1989), Iaşi, Editura Polirom, 2008,p 699-702

×
Subiecte în articol: din dosarele securităţii