x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din dosarele Securităţii Întâlnirea dintre Iuga şi Eliza Scaletschi, "obstrucţionată" de ofiţeri

Întâlnirea dintre Iuga şi Eliza Scaletschi, "obstrucţionată" de ofiţeri

04 Noi 2009   •   00:00
320995 ● 04.11.1989 ● 17/24 ● U.M. 0800/112
"Iorgu"
În cursul serii în casă se aud discutând "Iorgu" şi "Nuţi" pe teme familial-gospo­dăreşti.
După ora 19:00, "Iorgu" ascultă emisiunea postului de radio E.L., iar în continuare soţii revin la probleme familiale.
Se discută în special despre educaţia fetelor. "Iorgu" este nemulţumit de faptul că acestea nu sunt realizate şi nu au un anturaj prea bun.
Nu este de acord ca acestea să primească bărbaţi în casă şi consideră că modul lor de comportare atestă lipsa lor de demnitate.
În general, Nuţi este de acord cu părerea lui "Iorgu".

Pe la ora 20:40 "Iorgu" are o convorbire telefonică, după care spune soţiei sale:
"Este telefonul, ori al meu, ori al ei pe întrerupt. Porcii! Atâta aşteptau ei. Eu am sunat deja... Aşa că ...". Discuţia continuă, dar pentru câteva minute nu este inteligibilă, apoi se aude din nou "Iorgu", care afirmă: "Ea este cunoscută, domnule. Din '85 se bate cu ei... Emoţionantele scrisori scrise de mama lui (...). Asta avea un dinte care nu va dispare niciodată. Nu trebuie emoţionată... Doar trei cuvinte ... Mama ta într-adevăr. Alţii găsesc de cuviinţă că trebuie să-i bruschezi... Mă duc eu în (...) A, păi, dacă ea este clienta poliţiei, nu prea vă văd eu să vă întâlniţi. Ne vom întîlni totuşi, dacă nu ne întâlnim, poate iese un mic tămbălău! Dacă n-ajunge scrisoarea, nu-mi confirmă femeia c-a primit-o, o să fac tot posibilul, tot ce-mi stă în putinţă să i-o difuzez altfel... Acum or să facă spume ăştia când or vedea că nu lucrez la Electronica".
Hm, şi bietul comandant trebuie să vină iar după tine să te întrebe: "Domnule, unde lucrezi, domnule? (Râde).
N: Nu lucrez, are vreo importanţă? Dumneavoastră transmiteţi că eu lucrez.
I: Păi pot să afle unde lucrez, au cum".
În continuare, Nuţi relatează lui "I" că a fost întrebată de Neti unde este acesta şi i-a răspuns că este la serviciu, i-a mai spus că este îngrijorată de faptul că s-a făcut noapte şi "I" încă n-a venit.
Apoi, pentru o perioadă, se aud soţii cu preocupări gospodăreşti.
Cei doi schimbă rar cuvinte în legătură cu noul loc de muncă al lui "Iorgu", în special cum să se ducă îmbrăcat şi cum să se protejeze de curent.
Pe la ora 22:40 în casă se face linişte.
4.11.1989
Red. Cpt. G.I.

Notă:
Unde s-a angajat?
321280 ● 04.11.1989 ● 22/25 ● U.M. 0800/112

"Iorgu II"
Ora 17:46. chemată
Coli este întrebată de un cet. ce ştie de Nelu şi ea îi spune că-i la "Modern".
Cet. spune că nu se duce acolo şi Coli îi zice s-o aştepte şi pe ea că merg împreună.
Ora 18:19 chemată
O cetăţeană Leti o întreabă pe Nuţi ce face şi aceasta îi spune că îl aşteaptă pe "Iorgu" de la serviciu.
Cetăţeana relatează că a primit pachet de la soacra ei, dar nu era nimic deosebit, îmbrăcăminte pentru Robert.
Ora 18:44 chemat din provincie.
Un cet. o întreabă pe Coli despre "Iorgu" dacă a venit şi aceasta spune că a sosit acasă şi se odihneşte.
Cet. îi spune să-i transmită salutări.
Ora 20:41 chemat din provincie (?)
Cetăţeana Scaletschi îl cere la telefon pe "Iorgu".
Cetăţeana S.: Bună seara! Sunt doamna Scaletschi. Am venit atunci la d-voastră şi m-a oprit. Nu am putut să vin.
"Iorgu": Doamnă, aţi primit o corespondenţă de la mine?
S: Nu am primit.
I: Aşteptaţi, că primiţi o corespondenţă. Eu am tri­mis o recomandată şi cu răspuns plătit.
S: Da, domnule, dar să ştiţi că nici n-are să vină că eu am fost oprită de miliţie.
I: Aţi fost oprită, unde?
S: La staţie.
I: La staţie?
S: Da.
I: Deci n-aţi putut să veniţi la mine, aţi fost oprită!
S: Da.
La acest punct al discuţiei convorbirea este întreruptă.
4.11.1990.
Red. Lt.mj. M.V.

Note:

Tov. lt. col. Deleanu, cpt. Velţănescu - Atenţie la reacţiile viitoare ale obiectivului. Cooperare cu I.J. Constanţa. Semnătură indescifrabilă.
Extras din dosarul de urmărire informativă a lui Dumitru Iuga, provenit din arhiva CNSAS

×
Subiecte în articol: din dosarele securităţii