x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Din dosarele Securităţii Lui Brucan nu-i mergea boilerul

Lui Brucan nu-i mergea boilerul

17 Oct 2009   •   00:00

Către Direcţia a III-a ● Ind. 311/NS
Notă privind filajul obiectivului "Sergiu" efectuat în ziua de sâmbătă, 14.10.1989, între orele 0:00 - 24:00.

Activitatea obiectivului
La ora 3:30 s-a aprins lumina. S-a stins după cinci minute şi s-a reaprins la ora 6:00.

La ora 7:45 a plecat de acasă şi s-a oprit la magazinul alimentar din apropierea locuinţei. De aici a cumpărat brânză, iar la ora 8:15 s-a întors acasă. În timpul cât s-a aflat la rând a vorbit din când în când cu un vecin (Călin Marin, domiciliat în Strada Steluţei nr. 15).

A plecat din nou la ora 10:30 şi a intrat în magazinul Obiecte Casnice din Bdul Bucureştii Noi. Aici a reclamat şefului de unitate faptul că a cumpărat de la acest ma­gazin un boiler şi că nu func­ţio­nează, solicitând să-i spună ce are de făcut.

Şeful de unitate i-a dat un număr de telefon pe care Sergiu l-a notat pe certificatul de garanţie al boiler-ului său şi a plecat. A intrat la Centrul de difuzarea presei din apropiere unde se află mai multe telefoane publice, ora fiind 10:50.

De aici, de la unul din telefoane a format numărul 75.28.35 şi a purtat o scurtă convorbire cu un funcţionar de la o unitate de prestări servicii, care i-a explicat că repararea boiler-ului cade în sarcina unităţii instalatoare. După câteva momente de ezitare, a format numărul 66.40.24 (Cooperativa Instalatorul) şi a vorbit cu numitul Tănase, tot despre repararea boilerului.

După aceasta a plecat, a traversat Bdul Bucureştii Noi (...) la ICRAL Pajura - Biroul şefului de (...) Bdul Bucureştii Noi. Aici s-a interesat de schimbarea unui geam şi, apoi, pe acelaşi traseu, s-a întors, deplasându-se la magazinul alimentar din apropierea locuinţei. A stat la rând pentru a cumpăra mezeluri, ora fiind 11:30. A plecat la ora 13:40 având în mână două pachete. La ora 13:45 a ajuns acasă.

Între orele 14:05 şi 14:55 s-a plimbat cu câinele prin Stadionul Biruinţa.

La ora 16:10 a plecat şi a mers la magazinul alimentar din apro­piere; a privit circa 1 minut la persoanele care se aflau la rând pentru a cumpăra mezeluri, timp în care a fost salutat, în trecere, de vecinul Călin Marin. Plecând de la magazin a vizitat centrul de pâine după care, supărat, s-a întors acasă, ora fiind 16:05.
A ieşit din nou la ora 17:30 însoţit de câine şi s-a plimbat pe Strada Izbiceni şi stadionul Biruinţa. La ora 17:45 a intrat în casă.
Document din volumul: Dosarul Brucan. Documente ale Direcţiei a III-a Contraspionaj a Departamentului Securităţii Statului (1987-1989), Iaşi, Editura Polirom, 2008, p. 667-668

×
Subiecte în articol: din dosarele securităţii