Pleacă Jivkov, patriarhul bulgar

La Repubblica din 11 noiembrie 1989 titra despre demiterea preşedintelui bulgar, Todor Jivkov, în vârstă de 79 de ani, în  cadrul unei şedinţe a Comitetului Central al Partidului Comunist Bulgar.

"Varşovia: Încă un şoc democra­tic în interiorul imperiului sovie­tic: Jivkov îi urmează lui Honecker. Todor Jivkov, secretar al Partidului Comunist Bulgar timp de 35 de ani, a fost demis ieri, la finalul unei şedinţe agitate a Comitetului Central, convocată pe fondul manifestaţiilor populare de săptămâna trecută. În locul lui, partidul l-a numit pe actualul ministru de Externe, Petăr Mladenov, de 60 de ani, care, în lipsa unui alt reformator cunoscut, este totuşi binecunoscut la Moscova, datorită ac­tivităţii sale diplomatice. Ieri, în mod neaşteptat, Gorbaciov i-a trimis o scrisoare de felicitare lui Mladenov. La Sofia se termină o epocă, aşa cum se întâmpla cu Budapesta acum un an şi jumătate.

În momentul de faţă, Praga şi Bucureştiul au rămas singurele bastioane comuniste hotărâte să-i facă faţă lui Gorbaciov până la capăt. În vârstă de 79 de ani, Jivkov nu a avut soarta nemiloasă a lui Kádár sau Honecker. A vorbit încă o dată ca un patriarh, ca un bătrân cap de familie, a ştiut să-şi compună propriul cântec de lebădă cu demnitate. În discursul său a admis că problemele economice şi politice, ca şi factorii de criză au acaparat ţara, şi chiar a spus - ca pe un testament - faptul că perestroika coincide în esenţă cu linia Partidului Comunist Bulgar. O confirmare a alianţei seculare cu Moscova, dar cu un conţinut nou, pentru că Jivkov şi-a terminat discursul de adio îndemnând la respectarea drepturilor omului şi la dialog cu populaţia. Marile manifestări pentru libertate şi demo­craţie care au avut loc săptămâna trecută la Sofia, cât şi în alte oraşe bulgăreşti au dat lovitura de graţie puterii. Jivkov iese din scenă având meri­tul istoric de o fi făcut la timp. Sindromul berlinez a ajuns chiar şi în ţara grădinilor de zarzavat din Balcani.

Manifestaţii, ca aceea din Alexander Platz, în care se strigă «Gorby, Gorby!» şi «Perestroika!», sunt doar vârful aisbergului, începutul unei crize care cu greu mai poate fi ascunsă: foametea şi represiunea de tip medieval din România sau brutalitatea de tip sud-american a poliţiei cehoslovace.

Sofia a avut de-a lungul anilor multe tentative de a imita re­formele economice ungare, dar toate încercările s-au lovit de in­dolenţa şi de frica birocraţilor. Apoi a venit criza economică a Uniunii Sovietice (primul parte­ner comercial al Bulgariei), care a afectat grav exporturile şi a infirmat vechea teză a modelului de dezvoltare care nu cunoaşte boom, dar nici declinuri puternice. La dosarul economic s-a adăugat creşterea datoriei externe şi tragedia minorităţii turce, care a fugit pentru a scăpa de asimilarea forţată, şi mai apoi represiunea din interiorul partidului. Şi anul trecut, senzaţionala demitere a lui Ciudomir Alexandrov, tehnocra­tul de 50 de ani premiat de Moscova, cel mai popular dintre liderii comunişti din ţară, omul care era şi încă mai este văzut ca un Gorbaciov al Sofiei. Spre el îşi îndreaptă privirile cel mai important grup de opoziţie denumit «Clubul de apă­ra­re a perestroikăi al glasnostului».

(...) La Sofia nu se vorbeşte încă de alegeri libere precum cele care au avut loc în Polonia, şi care sunt aşteptate în Ungaria şi promise în Berlinul de Est, dar poate că Mladenov va şti să fie un Krenz sau un Andropov al bulgarilor, un tătuc al tranziţiei. În cazul în care se va putea adapta acestor vremuri ale revoluţiilor nonviolente care se petrec cu consim­ţământul lui Gorbaciov şi care conduc o parte din ţările Europei de Est de la comunism la libertate."