x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

11 mai 1989

0
11 Mai 2009 - 00:00

Mircea Zaciu ● Florenţa Albu



Dimineaţa, decis să nu încerc varianta prin Ina, fiindcă n-ar duce la nici un rezultat: sunt convins că ea (sau el) s-ar deroba. Pe la 9:00 merg la Uniune, unde îl găsesc pe Viorel Ştirbu, îşi spăla maşina în faţa clădirii. Surpriza de a vedea la colţul clădirii un bulevard nou (tăiat recent) cu o circulaţie trecând pe lângă zidul Casei Scriitorilor.

Din Piaţa Romană în Griviţei - noua arteră a fost botezată în derâdere "bulevardul celor două w.c.-uri" (la cele două capete se află, realmente, două toalete publice), Uniunea a scăpat de demolare ca prin urechile acului, dar încă nu e sigur, unii spun că lărgimea noii artere n-ar mul­ţumi, "ei" se aşteptau la ceva încă mai "spaţios", aşa că s-ar putea să mai comande o bandă...

După 9:30 vine şi Dere cu suita (toţi vice­pre­şe­dinţii, secretarii). În echipa lui Gro­mîko e şi secretarul general al Uniunii Scriitorilor Sovietici, Carpov, care ar urma să facă o "vizită de curtoa­zie" la Uniunea noastră. În ultima clipă însă vizita a fost amânată "sine die", şi fără explicaţii. Reuşesc aşadar să vorbesc cu Dere, care se arată receptiv. Îi cerusem mai mult un sfat, să văd cum reacţionează, eventual să mă ajute să cer o audienţă la Mitea. Mă asigură că va vorbi el personal. Nu e nevoie să merg eu, să-i las doar o cerere pentru călătorie. Crede că e un moment favorabil pentru Uniune, a mai rezolvat şi alte situaţii similare, chiar recent, peste capul celor de la Cluj, spre pildă plecarea lui Adrian Popescu, căruia secretarul Sasu îi refuzase avizul în mod cu totul nejustificat. În 48 de ore el i-a exo­nerat toate formele şi Popescu a plecat în Italia, aşa cum şi-a dorit. Am sentimentul că nimerisem bine, deoarece Dereul, care a fost mai multe zile la Cluj, s-a întors călcat pe coadă în vanitatea proprie de vanitatea, mai mare, a secretarului cu propaganda.

Îi ceruse să fie primit, iar Sasu i-a transmis că nu e liber, nu e în sediu, e pe teren şi alte pretexte. Atunci Dere a lăsat vorbă secretarei că mai rămâne câteva zile şi poate fi găsit la cutare număr de telefon, tov. Sasu urmând să-l anunţe când e, în fine, "liber" şi dispus să-l primească. Or, Sasu nu l-a mai căutat, iar Dereul, piqué sur le vif, zice că în alte judeţe e primit imediat de primul secretar, iar cel cu propaganda îl însoţeşte peste tot, îl invită la masă etc. etc.

Numai Clujul, ca totdeauna, e fudul şi arogant. Îmi spune apoi să-l mai caut, dar nu săptămâna viitoare, când va fi la Galaţi, ci peste vreo zece zile. Speră să mă poată ajuta. Auzise şi el că aş fi depus formele de plecare definitivă, ba unii l-au "informat" că aş fi şi plecat din ţară... Ies de la el tocmai când e anunţat oficial că vizita lui Carpov va avea totuşi loc, după-amiază. Văzut, tot la Uniune, pe Deşliu, proaspăt întors din State, unde se zvonise că a rămas. A dat, înainte de întoarcere, un interviu la "Vocea Americii", destul de dur. Intră la Dere cu aplomb, îmi aminteşte de un actor american din filmele despre epoca prohibiţiei, poate unul care îl interpreta pe Al Capone, eleganţă ame­ri­că­nească, niţel desuetă, pantofi cu scârţ, culoare stridentă, bot foarte ascuţit, genul mitocan.

 Ochelarii negri îi măresc aerul interlop, foarte "cinematografic". Pare că deţine mari secrete şi astfel sfidează, prin în­toar­cerea în ţară, orice zvonuri, lăsând să se înţeleagă că s-a întors fiindcă aici nu mai poate dura mult actuala situaţie şi că e preferabil să fie "acasă", pentru "atunci". Or, tocmai această speculaţie şi combinaţiile ce s-ar putea ghici sub ea, îi scoate din sărite pe oficiali. Mai mult, el irită prin simpla lui întoarcere - prezenţă, ei ar fi preferat să-l ştie "dincolo", căci exilul, fiind departe, e preferabil unei prezenţe incomode. - Lungă discuţie cu George Bălăiţă, la el acasă, unde mă invită la o cafea: Thomas Mann, Miller, Strindberg, Björnson (din care editează acu' o serie, la "Cartea Românească"). Îmi face o bună im­presie, iar el încearcă să reînnoade afecţiunea de altădată, care ne apropiase în lunga călătorie Turcia-Grecia făcută împreună. Îi văd şi colecţia de tablouri, multe de Vasile Grigore, cu care e amic, dar şi altele.
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 437-439


O vizită la Iulia (tot mai pământie) şi la Florin Mugur. După apariţia volumului, aproape că nu mai stătusem de vorbă. Ei se plâng de foarte multă singurătate, le-au plecat aproape toţi prietenii. Da, în timpul din urmă, fiecare se zăvorăşte în sine însuşi - în familie, dacă are - sau într-o singurătate care devine surghiun.
Florenţa Albu, Zidul martor (Pagini de jurnal) 1970-1990, Bucureşti, Cartea Românească, 1994, p. 411
Citeşte mai multe despre:   jurnale personale

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de