Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
● Mircea Zaciu ● Livius Ciocârlie
Inspecţie Oradea, nimic deosebit. Lume zgribulită, chircită în spaime. Ceva se petrece la Timişoara. Radio, veşti vagi. În oraş, patrule îndesite, ziua-noaptea. Trec nişte maşini ciudate, cu aspect dizgraţios, desprinse parcă dintr-un film s.f. prost, li se spune "taburi", înăuntru ar fi masate trupe de intervenţie (miliţie).
Mircea Zaciu, Jurnal. IV, Bucureşti, Editura Albatros, 1998, p. 456
Sâmbătă după masă, în 16, a fost Smaranda la noi. Apucasem să vindem sufrageria, să înjghebăm o cameră, mai simplă, mai jerpelită, dar în care se poate respira. Am stat acolo. Smaranda ne-a povestit că de două zile credincioşii se adună la piaţa Maria ca să-l apere pe pastor, că-i văzuse chiar ea din tramvai. Mi s-a părut de necrezut. Ştiam de pastor, îl şi auzisem vorbind la televiziunea maghiară, de înţeles n-am înţeles ce spunea, dar nu era greu de ghicit. Mi l-am închipuit toată vara, îl plasam imaginar într-o biserică din spatele Pieţei Unirii, unde nu era. Mai târziu l-am cunoscut în februarie, la Paris. Venea din America, urcam scările la Adunarea Naţională către salonul unde ne-a primit Fabius.
Mai erau Mircea Dinescu, cu pulovărul lui negru şi bocancii de paraşutist, Pleşu, Nicolae, Blandiana, Paler şi încă vreo doi, trei. Deci Smaranda ne-a povestit ce văzuse şi până la plecarea ei cred că numai despre asta am vorbit. Se făcuse zece, am ieşit s-o conduc. În spatele judeţenei de partid am trecut pe lângă un pâlc de miliţieni cu scuturi şi căşti. Era evident că se petrecea ceva neobişnuit. Din staţia tramvaiului se vedea mişcare multă la intrarea principală şi oameni care puneau la loc geamuri ce, se vedea bine, fuseseră sparte violent. Intram în suprarealism. S-a apropiat de noi Doina H., cu fetiţa în spate, care, la ora asta târzie, venea din oraş. Ne-a spus că la "Maria" sunt mii de oameni, până la pod, printre ei şi Bazil şi Marineasa, că se strigă "Jos Ceauşescu!", că miliţienii nu reuşesc nimic. Exagerează, mi-am spus. Oricum, nu mai avea rost să aşteptăm tramvaiul. Am intrat pe bulevardul Loga - pustiu. În linişte a început să se audă, ca adus de vânt, un zgomot surd. Ni s-a părut că vine dinspre teatru şi am trecut pe Lenin, să auzim mai bine. Se striga, într-adevăr, "Jos Ceauşescu!". Cred că aveam gâtul uscat. Însă când am ajuns în capătul străzii, între teatru şi catedrală, nu era nimeni şi nu se mai auzea nimic. Am apucat-o pe Mihai Viteazul şi, după câţiva paşi, iar i-am auzit. Apăruseră trecători. Un tânăr, alergând în direcţia noastră, se oprea scurt şi îi spunea fiecăruia ceva. Ne-a şoptit şi nouă: "Mâine după masă la cinci, la «Maria»." Dincolo de pod, la capătul splaiului, se vedeau, în partea dinspre noi, rânduri de miliţieni. Era evident că nu se putea trece de ei, aşa că ne-am continuat drumul. M-am despărţit de Smaranda la capătul străzii ei. Am revenit spre "Maria", dar, dând iar peste miliţieni, mi-am spus că n-are rost să insist, n-am cum să pătrund. Am ocolit spre podul Michelangelo. Un cuplu de întârziaţi, un tânăr depăşindu-i în grabă. "Ce-o fi acolo?", au întrebat. "Acolo ar trebui să fiţi şi voi!"
Livius Ciocârlie, Paradisul derizoriu. Jurnal despre indiferenţă, Bucureşti, Humanitas, 1993, p. 65-66
Citește pe Antena3.ro
