"Din revistele nemţeşti am aflat că drogurile nu sunt o chestie «cool»!"

În iunie 1989, Maria Kellenek din Sibiu îşi încerca norocul la Liceul Pedagogic. "Aveam idei măreţe: să termin liceul şi să dau Facultatea de Matematică. Visam să ajung profesoară. Noroc că, între timp, m-am trezit la realitate...

La Pedagogic se dădeau probe eliminatorii la dicţie, muzică, sport şi desen, aşa că intrai în focuri înainte de examenele propriu-zise, care aveau subiecte identice cu cele de la mate-fizică. Ulti­mul examen pe care l-am dat a fost cel la matematică.

Trecusem deja de ro­mână şi germană, eu optând pentru secţia de germană. La mate am luat cea mai mare notă pe ţară. Mi-a picat un subiect greu, pe care un copil de clasa a 8-a nu putea să îl facă. Însă eu l-am făcut «băbeşte» şi mi-a dat rezultatul. Având în vedere că nu am aplicat formula care era în barem, pe care nu aveam de unde să o ştiu, m-au depunctat, şi în loc de 10 curat, am luat 9.25.

Examenul a fost scris şi a durat 3 ore. Nu aveai voie să mişti un deget, darămite să copiezi. Profesorii erau foarte exigenţi. Pe atunci nu exista obiceiul de a strânge bani pentru protocol.

În fine, am intrat la liceu şi îmi aduc aminte că am avut o vară tare faină. Am fost cu ai mei la bunici, la mare şi într-o excursie în Ţara Oa­şului. Entuziasmul din vacanţă mi-a pierit însă la începerea liceului. Si­tuat într-o fostă mănăstire, a Ursulinelor, liceul a rămas fără tavan exact în acel an, aşa că ne-au mutat într-o fostă cazarmă, situată cam de­parte de centrul oraşului, care acum e Facultate de Drept. Clasa era formată preponderent din fete.

Însă în anul nostru a fost un număr record de băieţi: 7. La poartă aveam pază, intram şi ieşeam doar pe baza matricolei. Era cam greu cu chiulitul, dar reuşeam, când ne puneam în cap să o facem. De fumat, fumam în curte, în spatele cantinei. Am suferit fiindcă nu ne puteam întâlni cu alţi prieteni care învăţau la liceele «elitiste» din centru. Ca să ne întâlnim cu ei, trebuia să chiulim de la o oră. Tristeţea noastră a durat doi ani.

Următorii trei ani de liceu i-am făcut în vechiul sediu, adică în centru. Ţin minte că în primul trimestru am făcut nişte cursuri despre Constituţie, şi cred că era vorba numai despre «Tovarăşu'». Numele lui Ceauşescu îl auzeam şi acasă, în bancurile spuse de părinţi, pe care însă nu aveam voie să le transmitem mai departe. Mai ţin minte că nu aveam voie să ascultăm Europa Liberă sau Vocea Americii. Asta în teorie, că în practică...

Seara, când intram în bloc, ghici ce se auzea: Europa Liberă, evident! Pentru că aveam mulţi colegi saşi în clasă, care primeau pachete de la rudele lor din Germania, îmi picau în mână tot felul de reviste. Din ele am aflat şi noi despre droguri, ţigări şi moda la tineret. Cred că datorită acestor reviste nu m-am atins niciodată de droguri. Am aflat din timp ce înseamnă, aşa că nu au mai reprezentat cine ştie ce chestie «cool» pentru mine.

În schimb, făcusem un obicei din a asculta de două ori pe săptămână, împreună cu fratele meu, postul de radio Vocea Americii, care emitea în majoritatea limbilor lumii. Aveau un program de muzică excelent. Acolo m-am îndrăgostit de Bon Jovi şi aşa am devenit hard rock-istă. Înregistram muzică pe casete, zău, era tare fain...

Şi despre mişcările de stradă din decembrie '89, de la Timişoara, tot de la Vocea Americii am aflat. Eram numai cu fratele meu acasă, ai mei erau la bunici, la tăiatul porcului, şi nu ne venea să credem ce se întâmplă. De bucurie, am plecat să schiem la Păltiniş, unde ne-a şi prins Revoluţia. Pentru că în hotel cu noi era cazat şi lotul de judokani din Sibiu, ne-am baricadat cu toţii în camerele lor. Îmi era frică de terorişti. Se vehicula că vor veni şi la Păltiniş. Nu s-a în­tâmplat.

În fine, după trei zile de stat în hotel, am reuşit să prindem un autocar şi să mergem la Sibiu. Abia acasă a început adevărata aventură. În Sibiu s-a tras foarte mult la Revoluţie. În casă, stăteam mai mult pe jos, pentru că ne era frică de elicopterele care zburau deasupra blocului nostru. Toată lumea din bloc se mobilizase. Tata păzea uşa blocului cu un topor şi un cuţit, în timp ce alţi vecini erau răspândiţi pe etaje.

După nopţi de nesomn şi nelinişte, am auzit la televizor că cei doi «magnifici» au fost împuşcaţi. Am băut şampanie de bucurie. Eram veseli că am scăpat de familia de tristă amintire. După aceea, a venit surpriza cu «pui şi portocale» pentru tot poporul. Bunătăţile au invadat magazinele... Mai întâi, s-au format nişte cozi de te descurajau... Deh, metehnele trecutului! Şi apoi surpriza... Cozile s-au epuizat şi, cu toate astea, ma­ga­zinele nu s-au mai golit!"