De ziua lor, brigadierii din toată ţara s-au întâlnit la Buzău, pentru a-şi exprima ataşamentul faţă de Nicolae Ceauşescu. A avut loc un schimb de scrisori între Nicolae Ceauşescu şi preşedintele Poloniei, Wojciech Jaruzelsky. Măcar între ei se puteau felicita cei doi lideri conservatori ai Europei de Est!
BRIGADIERII AU SALUTAT PROPUNEREA REALEGERII LUI CEAUŞESCU
La Buzău a avut loc o întâlnire a brigadierilor, ocazionată de aniversarea branşei. Printre alte documente, participanţii au elaborat o telegramă către Nicolae Ceauşescu: "Dând glas gândurilor şi sentimentelor tuturor tinerilor patriei, participanţii la adunarea festivă consacrată «Zilei brigadierilor» vă exprimăm şi cu această ocazie recunoştinţa noastră fierbinte, mult iubite şi stimate tovarăşe.
În deplin consens cu cele mai alese gânduri şi sentimente ale întregii noastre naţiuni, folosim şi această minunată ocazie pentru a exprima încă o dată adeziunea noastră deplină faţă de propunerea Plenarei Comitetului Central al PCR privind realegerea dumneavoastră, la cel de-al XIV-lea Congres al partidului, în funcţia supremă de secretar general, opţiune de o covârşitoare importanţă politică, garanţie a înfăptuirii cu succes a programelor grandioase de înflorire multilaterală pe mai departe a ţării, de afirmare liberă şi demnă între statele lumii, de înaintare neabătută pe drumul socialismului şi comunismului.
Conştienţi că investirea cu titlul de brigadier al unui şantier al tineretului înseamnă, înainte de toate, autoconstrucţie morală, spirituală şi profesională, şansa de a participa la înălţarea unor obiective ce vor fi peste ani mărturii nepieritoare ale geniului constructiv al poporului nostru, zecile de mii de brigadieri de pe tot cuprinsul ţării se angajează să vă urmeze întotdeuna pilduitorul exemplu de muncă şi viaţă, să facă din şantierele tineretului spaţii de manifestare plenară a romantismului revoluţionar, a elanului şi iniţiativei specifice vârstei, autentice şcoli de pregătire pentru muncă şi viaţă a tineretului, de creştere continuă a competenţei profesionale, responsabilităţii comuniste şi spiritului revoluţionar".
FELICITĂRI RECIPROCE ÎNTRE CEAUŞESCU ŞI JARUZELSKY
După ce comuniştii polonezi pierduseră sprijinul populaţiei, prin votul masiv în favoarea Solidarităţii, liderii Partidului căutau sprijin în "ţările frăţeşti", pentru a-şi legitima continuitatea. Se pare că Nicolae Ceauşescu era considerat la Varşovia unul dintre liderii europeni care ţineau aprinsă "flacăra comunismului", după cum rezultă din "cordialul" schimb de scrisori din august 1989. Mesajul conducătorilor Partidului Muncitoresc Unit Polonez a fost publicat de agenţia Agerpres şi preluat de Scînteia:
"Tovarăşului Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România
Tovarăşului Constantin Dăscălescu, prim-ministru al Guvernului Republicii Socialiste România
Dragi tovarăşi,
Adresăm mulţumiri cordiale Comitetului Central al Partidului Comunist Român, Consiliului de Stat şi Guvernului Republicii Socialiste România, precum şi dumneavoastră personal pentru urările transmise cu ocazia celei de-a 45-a aniversări a Renaşterii Poloniei.
Împărtăşim pe deplin convingerea dumneavoastră că dezvoltarea relaţiilor de prietenie şi colaborare multilaterale între Republica Populară Polonă şi Republica Socialistă România corespunde intereselor vitale ale popoarelor noastre, întăreşte forţele socialismului şi progresului, serveşte operei de destindere şi conlucrării paşnice pe arena internaţională.
Wojciech Jaruzelsky, Preşedintele Republicii Populare Polone
Mieczyslaw Rakowsky, Prim-secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit Polonez".
TEXTILIŞTII IEŞENI AU DEPĂŞIT PLANUL LA EXPORT
"Colectivul de oameni ai muncii" de la Întreprinderea de Confecţii Iaşi a raportat îndeplinirea şi depăşirea planului la export pe 3 ani şi 8 luni din cincinalul în desfăşurare. Asfel că, se obţinuse un spor de peste 5 milioane ruble! Mândri de realizarea lor, lucrătorii întreprinderii i-au trimis o telegramă lui Nicolae Ceauşescu: "Exprimându-ne întreaga adeziune la politica internă şi externă a partidului şi statului nostru, al cărui strălucit promotor sunteţi, comuniştii, toţi oamenii muncii din întreprinderea noastră, dau o înaltă apreciere Hotărârii Plenarei CC al PCR din 27-28 iunie a.c. de a propune Congresului al XIV-lea al partidului realegerea dumneavoastră, mult iubite şi stimate tovarăşe Nicolae Ceauşescu, în funcţia de secretar general".
VICTORIA BUCUREŞTI A CÂŞTIGAT "CUPA VICTORIA"
S-a încheiat turneul de fotbal dotat cu "Cupa Victoria", desfăşurat pe stadionul Giuleşti, din Capitală. Competiţia a fost câştigată de formaţia Victoria Bucureşti, care a întrecut în finală echipa Rapid Bucureşti, cu scorul de 2-1 (1-1 la pauză). În meciul pentru locurile 3-4, FCM Braşov a învins formaţia FC Farul Constanţa, cu scorul de 1-0 (0-0 la pauză).
"CROSUL VETERANILOR", LA IAŞI
La Iaşi s-a desfăşurat prima ediţie a "Crosului veteranilor", la care au participat competitori din Bucureşti, Târgovişte, Medgidia şi Iaşi. Aceştia s-au întrecut pe distanţe între 5 şi 15 km. Deşi iniţial competiţia era rezervată doar atleţilor veterani, la start s-au prezentat şi foarte mulţi tineri. Astfel că, alergătorii aveau între 7 şi 77 de ani! Cursa a fost premiată cu "Cupa 23 August", câştigător fiind declarat clubul AS Tomiris Iaşi, care a prezentat cel mai mare număr de concurenţi. Organizatorii le-au oferit tuturor concurenţilor diplome, cupe, eşarfe etc.