A adus canalele străine la Hunedoara

În 1989, zeci de antene parabo­lice împânzeau Hunedoara. Apa­ratura era fabricată de Puiu Radu, un tânăr metrolog de la Combina­tul Siderurgic Hunedoara. Oa­me­nii făceau cozi la poarta casei sale ca să îşi achiziţioneze câte o parabolică. Nu mai prididea cu lucrul. Chiar şi securişti şi miliţieni din zonă au dorit câte un astfel de echipament.

În 1989, Puiu Radu devenise, practic, un întreprinzător privat de succes. În primele zile de libertate, la 24 decembrie 1989, viaţa avea să-i joace o festă tocmai lui, cel care adusese televiziunile occidentale în Hunedoara. A fost arestat de "re­voluţionari" şi a scăpat din faţa plutonului de execuţie cu doar câteva minute înainte să fie împuşcat.

În 1989, hunedorenii urmăreau canalele televiziunilor occidentale. Puteau să vadă la televizor ştiri din toată lumea, desene animate, filme, dar şi întreceri sportive. Zeci de antene parabolice erau instalate în oraş.

Toată lumea ştia cine le con­fecţionează, dar aproape nimeni nu ştia cât a muncit Puiu Radu, împreună cu tatăl său, ca să apară prima "oală" pentru un astfel de echipament.

ECHIPAMENT DIN CIPRU
Povestea primului sistem de acest tip adus la Hunedoara începe în vara anului 1988. Gelu Simoc, preşedintele clubului FC Corvinul Hunedoara, a fost plecat în Cipru. Acolo se împrietenise cu un grec foarte bogat, pe numele său George Roussos.

"M-a întrebat ce cadou să îmi facă. I-am spus că mi-ar plăcea să am o antenă parabolică. Ţin minte că a dat 500 de dolari pe echipament, un fleac pentru el, care avea o avere mare. Nici măcar nu mă gândeam cum voi trece aparatul la frontieră, dar m-am gândit că merită să încerc. Bineînţeles că nu am luat şi antena, pe care îmi era foarte limpede că nu am cum să o trec peste graniţa românească. Am reuşit să introduc aparatura în ţară, dar aceasta era inutilă atât timp cât nu aveam şi antena. Am contactat un prieten. Acesta şi fiul său i-au dat de capăt şi, în şase luni, în Hunedoara oamenii puteau să urmărească programe ale televiziunilor occidentale", spune Gelu Simoc.
POVESTE DE SUCCES
Puiu Radu era la acea vreme unul dintre cei opt metrologi ai Combinatului Siderurgic de la Hunedoara. Era preocupat de tehnică şi tehnologie. Visa să vadă lumea, avea o familie frumoasă, două fetiţe. Tatăl său era un specialist recunoscut. Din mâinile lui ieşeau lucruri extraordinare. Toate cadourile care i se ofe­reau lui Nicolae Ceauşescu erau făcute de el.

În vara lui 1988, tatăl şi fiul au primit un receiver şi un convector, aduse din Cipru de Gelu Simoc, prietenul familiei. Aveau mi­siunea să facă echipamentul să funcţioneze. "Ne-am pus capul la contribuţie să vedem cum putem face antena, mai ales că România era într-o umbră de rază, satelitul nu focaliza pe România. Ne-am spus: «Hai să facem acea instalaţie să funcţioneze!».

Mă trezeam noaptea când îmi mai venea o idee, o mai notam. Am început să calculăm dimensiunile, am ajuns la concluzia că diametrul optim este de 1,80 metri, pentru a avea cât de cât semnal. Mecanismul de orientare, care era şi el greu de realizat, pentru că în momentul în care fixai pe un satelit înclinaţia antenei trebuia să fie de anumite grade şi tot aşa.

Am făcut calcule peste calcule, nu eram dotaţi cu calculatoare, calculam pe riglă de calcul, pe hârtie milimetrică am lucrat la schiţa curburii cuţitului cu care am învârtit în jurul axei pentru a face matriţa pe care am turnat. Acea antenă am făcut-o din fibră de sticlă, dar trebuia metalizată pentru ca unda să fie reflectată în focar la convector", povesteşte Puiu Radu. Era nevoie şi de o folie de aluminiu. S-a gândit imediat la condensatorii de la motoarele de la cajele de lami­nare, care puşcau şi erau aruncaţi la gunoi. Acolo era o folie foarte subţire de aluminiu. Le-a găsit o utilitate. Era cel mai bun material pentru a meta­liza antena.

"Câte experimente am făcut! Am turnat o calotă sferică, negativul antenei, iar matriţa am obţinut-o prin învârtirea în jurul axei a unui cuţit care avea raza de curbură a antenei. Am făcut-o din beton, în structură metalică ca să nu se deformeze, să nu crape, orice milimetru de crăpătură îmi strica parametrii antenei. Mi s-a lipit, apoi întindeam pe matriţă folia. Era o muncă titanică. Condensatorii erau unşi. Am făcut cam 4-5 încercări. Am căutat apoi punctul de focalizare unde să fie convectorul.

Primele convectoare trebuiau învârtite orizontal sau vertical, am făcut şi acel meca­nism de orientare ca să nu mă mai tot urc la antenă să schimb cu mâna, apăsam pe buton cu un motoraş mic pe o roată dinţată. Aveam şi motoare mici care schimbau stânga-dreapta. A durat apoi până am găsit unghiu­rile, mi-am făcut nişte şabloane", îşi aminteşte Puiu Radu.
CA LA CINEMATOGRAF
După şase luni, instalaţia a func­ţio­nat. Erau funcţionale 16 canale tv, iar mai târziu 24. "Prima dată când i-am dat drumul ne-am uitat ca la rachete. Nu ne venea să credem ce am făcut. A venit lumea ca la cinematograf. Am golit o cameră în care am pus scaune, iar televizorul mergea întruna. Pentru că aveam copiii mici şi în casă era veşnic plin de lume, am decis să tragem cabluri pentru ca toată lumea de pe stradă să poată viziona programele occidentale. Am făcut şi un program, am hotărât împreună ce să vedem, de la ora cutare la ora cutare - ştiri, desene animate, filme, sport etc. Locuiam lângă o unitate militară. A venit comandantul când am pus antena pe casă. Nu ştia ce e aia şi credea, probabil, că îl spionează cineva."

MILIŢIENII ŞI SECURIŞTII - GRATIS
Încet, încet, toată lumea voia o antenă. A luat legătura cu nişte prieteni de la Târgu-Mureş, care lucrau la Electroaparataje. Aceştia confec­ţio­nau receiverele, care erau aduse la Hunedoara. "Deja mă specializasem şi reuşeam să fac instalaţiile în trei zile. Veneau oameni din toată ţara. Stăteau maşinile parcate pe toată strada. Atât luaseră amploare, încât mă temeam să mai merg acasă. Mă gândeam că mă vor aştepta la poartă.

Începusem să scriu pe antene RTL, Sky One, Sky News. Au venit cei de la Securitate şi m-au pus să şterg reclamele. Am umblat apoi pe la toate blocurile. Au venit, iniţial, să mă intimideze, dar apoi îmi dădeau de înţeles să le fac şi lor, normal, gratuit. Ca să scap de ei, l-am luat asociat pe ginerele fostului comandant al Securităţii Hunedoara. Simţeam că se va întâmpla ceva în România şi sunt convins că şi miliţienii şi securiştii credeau la fel. Am făcut peste 150 de instalaţii. Ar fi putut să mă aresteze, practic noi furam semnal. Munceam de dimineaţa până seara", spune Puiu Radu.

Apoi, au mai început şi alţii să lucreze. I-au cerut voie să facă şi ei aşa ceva. "Uram comunismul. Nu mi se părea că fac ceva împotriva regimului, dar mă bucuram că oamenii pot să vadă ce este afară şi că va trebui să facem şi noi ceva. Simţeam că nu îl apucă Revelionul pe Ceauşescu, după cum mergeau lucrurile. Lumea acumulase prea multă ură. Eu cred şi astăzi că am făcut un lucru bun atunci. Nu m-am simţit un disident. Am câştigat şi bani, dar le-am arătat oamenilor şi că se trăieşte în alt fel."