Se ştie cât de problematic era în perioada comunistă să trimiţi sau să primeşti scrisori de "afară". De aceea foarte mulţi români ocoleau Poşta Română şi trimiteau scrisorile şi prin bunăvoinţa turiştilor, care veneau vara pe litoral.
În rândurile de mai jos vom citi scrisoarea lui MICHAEL JACKSON DIN SIBIU, care şi-a trimis doleanţele muzicale adresate lui Andrei Voiculescu prin intermediul lui Sepp Kleinfelder, cetăţean german (originar din România) venit în concediu la Mamaia. De aceea, în plicul trimis, din Karlsruhe pe adresa lui Andrei se găsesc două scrisori.
În prima, Sepp prezintă situaţia: "Alăturat vă trimit un bilet de la O.B. din Sibiu, pe care l-am cunoscut la Mamaia, în România. Neştiind adresa dumneavoastră mi-a spus unde faceţi serviciul (Radio Europa Liberă). Am acceptat să aduc biletul lui pentru dumneavoastră ştiind adresa poştală, căci eu însumi am fost în studioul (Europei Libere) pe vremea regretatului Noel Bernard".
Apoi urmează scrisoarea lui Ovidiu adusă din România: "Dragă Andrei, îţi scriu pentru prima oară într-un mod mai puţin obişnuit... Deşi sunt în concediu, aici pe litoralul Mării Negre, şi aud valurile mării, însă fără prea mare efect, deoarece, din păcate, nu mă prea inspiră. Prietenul meu din RFG o să ţi-o trimită când va ajunge acolo. Preferinţele mele muzicale coincid cu ale tale, într-o oarecare măsură: Michael Jackson & George Michael ca "number one", Chris Rea, Chris de Burgh, Jimmy Buffet (nu ştiu dacă am scris bine!) şi rămâne la alegerea ta ceea ce va urma să-mi dedici mie (MICHAEL JACKSON, acesta e pseudonimul meu!) şi tuturor gays-ilor din ţară. România".
Potrivit însemnărilor lui Andrei Voiculescu, făcute direct pe scrisoare, prima dedicaţie a fost George Michael şi a doua "Road To Hell", Chris Rea.
Citește pe Antena3.ro