Banii, banii, banii...

Începând de la 1 iunie, peste 325.000 de oameni beneficiază de majorarea retribuţiilor, au anunţat ziarele.

Muncitorii calificaţi cu retribuţii mai mari de 2.250 de lei care lucrau în Ministerul Metalurgiei, Agriculturii, dar şi cercetătorii şi informaticienii din institutele de cercetare şi centrele de calcul aşteptau să primească, începând de la 1 iunie, salarii mărite.

Ajunsese şi la ei cea de-a treia etapă de majorare a salariilor, după ce prima fază se încheiase în decembrie 1988, iar cea de-a doua în martie 1989. Una peste alta, peste 7,9 milioane de oameni ai muncii au beneficiat de aceste majorări, pentru care statul a alocat un buget de 24,4 miliarde de lei. Pentru cea de-a treia etapă, care era şi ultima, au rămas ultimii 325.000 de salariaţi, cei care aveau şi cele mai mari salarii.

Concret, un muncitor calificat care avea până la 1 iunie o retribuţie tarifară de 2.290 de lei lua în mână, în iunie, un plus de 390 de lei, ca urmare a Decretului Consiliului de Stat nr. 206/1988. Totodată, un maistru principal specialist care câştiga 5.130 de lei ajungea, după majorarea salarială, la 5.480 de lei, adică primea în plus 350 de lei. În fapt, creşterile erau ceva mai mari, pentru că, potrivit prevederilor legale de atunci, retribuţiile tarifare majorate cuprindeau şi compensaţiile pentru produsele agroalimentare, energia termică, gaze naturale şi alţi combustibili.

În acest fel, se mărea baza de calcul pentru toate drepturile ce se acordau în afara retribuţiei tarifare, respectiv sporul de vechime, adaosul de acord, premiile pentru realizări deosebite etc. "Eram maistru în Combinatul Chimic de la Turnu Măgurele şi îmi amintesc că mărirea de salarii mi-a prins foarte bine. Cu sporuri şi prime, am primit în plus cam 500 de lei şi cam atât îi trimiteam fetei mele, care era la facultate la Bucureşti", îşi aminteşte George D.

El spune că atunci banii aveau va­loare, pentru că nu exista devalorizare. "Dacă puneai un ban deo­parte, ban era", spune el. De majorările salariale de la 1 iunie beneficiau 325.000 de oameni ai muncii, cei cu salarii mai mari de 2.250 de lei. Totuşi, aceste majorări erau condiţionate de îndeplinirea planului, însă majoritatea conducătorilor din uzinele importante raportau pe bandă rulantă depăşiri de plan la intern şi la export. Existau însă şi făbricuţe mai mici la care producţia nu se realiza şi acei oameni ridicau în luna în care nu-şi îndeplineau planul salarii mai mici, reduse cu procentul de neîndeplinire.

AM SCĂPAT DE DATORIE
Creşterile salariale erau privite de presa vremii şi ca o recompensă adresată de conducătorii Partidului Comunist poporului pentru sacrificiile făcute pentru plata datoriei externe. "Cum se ştie, în ultimul deceniu, ţara noastră, aflată în plin proces de modernizare (...) a trebuit să facă faţă unei poveri a datoriei externe puternic accentuate de practicile cămătăreşti din relaţiile internaţionale", scria Scînteia din 1 iunie 1989. Autorul articolului a mai precizat că, o dată cu achitarea datoriei, s-a putut trece la majorarea substanţială a salariilor tuturor ca­tegoriilor de cetăţeni.

În anul 1989, salariul mediu net pe economie era de 3.063 lei, iar în construcţii acesta ajungea la 3.697 lei, în timp ce în învăţământ şi cultură scădea la 2.880 lei, iar în sănătate la 2.870 de lei. În industrie, salariul mediu atingea 3.037 de lei, conform anuarului  statistic din 1990, întocmit de Comisia Naţio­nală pentru Statistică.


RAPORTURI SALARIALE
Salariile nete pe care românii le luau în 1989 oscilau între 2.000 şi 20.000 lei, cât era salariul lui Ceauşescu. Raportul dintre cel mai mare salariu şi cel mai mic era de zece ori. Adică, Ceauşescu câştiga zece salarii minime. Acesta era reperul, de aici lucrurile începeau să coboare pe scara salarială. Doar 11% din angajaţi aveau o retribuţie echivalentă sau mai mare cu dublul salariului minim, adică câştigau peste 4.000 de lei. "Eram profesor de Matematică gradul unu, aveam 35 de ani vechime şi câştigam 4.800 de lei, dar în această sumă intra şi vechimea, banii pe care îi luam din dirigenţie şi cei de şef de catedră. Însă colegii mei mai tineri câştigau mult mai puţin, până în  2.800 de lei", îşi aminteşte Radu Ciobanu.

El spune că soţia sa era învă­ţătoare, avea 35 de ani vechime, gradaţie de merit şi câştiga 4.000 de lei. Spre comparaţie, un învăţător cu trei ani vechime lua în mână cam 2.600 de lei, spune omul. Datele statistice ale vremii mai arată că 11,5% din angajaţi câştigau sume cuprinse între 3.500 şi 4.000 de lei, iar 19,4% aveau un salariu între 3.000-3.500 de lei. Peste 50% din angajaţi aveau venituri între 2.000 şi 3.000 de lei. Doar 6,8% din salariaţi câştigau salariul minim.

"O Dacie costa 75.000 de lei, deci la un salariu de 3.500 de lei era nevoie de 21 de luni de economisire pentru cumpărarea unui autotu­rism", spune George D.

Acum 20 de ani, lucrau 1.0.94.570 de persoane, conform anuarului statistic din 1990, întocmit de Co­misia Naţională pentru Statistică. Peste 38% din angajaţi lucrau în industrie, în timp ce în agricultură era angajată 27,5% din populaţia ocupată. Construcţiile atrăgeau 7% din forţa de muncă, alimentaţia publică 5,9%, învăţământul 3,4%, sănătatea 2,7%.