● Soarele a răsărit 5:31 , a apus la 21:03 ● Luna a răsărit la 22:32, a apus la 6:02 ● Sărbătoare creştină: Sfântul Ierarh Mucenic Metodie al Patarelor; Sfântul Ierarh Calist al Constantinopolului; Sfântul Nicolae Cabasila
S-a întâmplat la 20 iunie 1989
● Miniştrii cercetării ştiinţifice din 19 ţări vest-europene, reuniţi la Viena, au aprobat un număr de 89 de proiecte de cercetare ştiinţifică incluse în programul "Eureka". Noile proiecte - care se adăugau altor 208 aflate în curs de înfăptuire - necesitau importante investiţii şi se refereau la domenii de vârf ale tehnologiei, cum ar fi automatizarea producţiei, biotehnologia etc.
● Trei tineri au decedat la Barcelona în urma unor supradoze de heroină. De la începutul acelei luni, numărul victimelor "morţii albe" a atins 20 de persoane numai în provincia Barcelona, scria presa oficială. Potrivit cifrelor, în Spania erau înregistraţi peste 45.000 de morfinomani
● În urma ciocnirii unei locomotive cu un camion, în apropiere de oraşul bavarez Rosenheim, două persoane şi-au pierdut viaţa şi cinci au fost rănite;
● A fost redeschisă linia maritimă directă dintre Tripoli (Jamahiria Arabă Libiană) şi Alexandria (Egipt), după o întrerupere de zece ani. Frontiera dintre cele două ţări a fost redeschisă la începutul lunii iunie, după întâlnirea la nivel înalt egipteano-libiană.
Vremea
În ţară, vremea a fost răcoroasă şi în general instabilă. Au căzut ploi care au avut şi caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice şi grindină în jumătatea de vest a ţării şi pe arii mai restrânse în celelalte regiuni. În vestul ţării şi la munte, izolat, cantităţile de apă au depăşit 25 de litri pe metru pătrat.
Vântul a suflat slab până la moderat, cu unele intensificări în vestul şi estul ţării, precum şi la munte, predominând din sectorul nordic cu viteze între 25 şi 55 de kilometri pe oră. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 16 şi 26 de grade, iar minimele nocturne între 8 şi 16 grade. În zona de munte şi pe alocuri în estul şi sudul ţării, dimineaţa s-a produs ceaţă.
La Bucureşti, vremea a fost răcoroasă şi uşor instabilă. Au căzut averse de ploaie însoţite trecător şi de descărcări electrice în cursul după-amiezii. Vântul a suflat slab până la moderat. Temperatura maximă a fost cuprinsă între 23 şi 25 de grade, iar minima între 13 şi 15 grade.
Tv 20 iunie 1989
● 19:00 Telejurnal
● 19:25 Să trăim şi să muncim în spiritul normelor eticii şi echităţii socialiste
Conştiinţa datoriei
● 19:45 Industria - programe prioritare
Sporirea bazei de materii prime şi energetice
Acţiuni pentru creşterea producţiei de cărbune energetic şi pentru constituirea stocurilor la termocentrale
Redactor Radu George Serafim
● 20:05 Teatru tv
Un romantic oarecare de Ion D. Şerban
În distribuţie: Silviu Stănculescu, Vistrian Roman, Cezara Dafinescu, Lucia Mureşan, Ion Marinescu, George Motoi, Ana Ciontea, Dinu Manolache, Carmen Enea, Nicolae Urs
Redactor Alexandra Orban
Regia artistică Nae Cosmescu
Din frumuseţile patriei
Rapsodiile naturii. Documentar
Producţie a Studioului de Film TV
Redactor Alexandru Satmari
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului
Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU
TLSIT - Bucureşti încadrează prin concurs economişti, tehnicieni şi merceolog pentru activitatea de aprovizionare, ingineri chimişti şi chimişti, gospodar şi şef sector, cazare pentru unităţile din Bucureşti, şef birou aprovizionare, şef birou plan-personal, economist plan-retribuire, analişti şi operatori informatică, inspectori personal şi ingineri topometri pentru unitatea de la CNE Cernavodă.
Întreprinderea Produse Cosmetice Mirj Bucureşti încadrează conform Legii 12/1971, frezor, sudor electro-autogen, lăcătuşi mecanici, instalator mecanic şi muncitori necalificaţi pentru administrativ.
Fabrica de Bere Griviţa, cu sediul în Şoseaua Orhideelor, Bucureşti, Sector 1, încadrează de urgenţă economist probleme salarizare şi patru gestionari.
VÂNZĂRI
● Vând Trabant 603, an fabricaţie 1968, motor 1960, diverse recondiţionări, funcţionare ireproşabilă.
● Vând convenabil videocasetofon nou, telecomandă, infraroşii, videocasete înregistrare (colecţie).
● Vând Dacia 1100, în stare bună de funcţionare, cu set motor nou, original. După ora 17:00.
● Vând sau schimb apartament proprietate, trei camere, Teiul Doamnei, eventual garsonieră zona Militari, cu apartament patru camere Tei, Dorobanţi.
● Vând maşini de confecţionat fileu tubular.
CUMPĂRĂRI
● Cumpăr televizor color, videocasete sigilate.
● Cumpăr urgent bloc motor Dacia 1100. Zilnic după ora 17:00.
● Cumpăr urgent uşi, aripi, faţă, spate, stânga Mercedes tip 230, anul fabricaţiei 1973. Aştept provincia.
● Cumpăr player Rekorder, televizor color, videocasete sigilate, derulator, blue-jeans, bluze deosebite.
Citește pe Antena3.ro