x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 30 martie (joi)

Calendar 30 martie (joi)

30 Mar 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la 7:01, a apus la 19:40 ● Luna a răsărit 3:11, a apus la 11:20 ● Sărbătoare creştină: Cuviosul Ioan Scărarul; Sfântul Prooroc Ioad; Sf. Evula



S-a întâmplat la 30 martie 1989
● La Mascat, Capitala sultanatului Oman, s-a deschis o expoziţie de produse româneşti, la care participau zece întreprinderi de comerţ exterior din România. Produsele expuse evidenţiau realizările pe plan economic ale ţării noastre
● Grecia va participa la ma­ne­vrele anuale ale NATO, denumite co­di­ficat "Distant Hammer" (care ur­mau a avea loc în perioada 20 aprilie-2 mai), anunţa la Atena un reprezentant oficial al guvernului elen
● Avarierea şi scufundarea unui bac supraîncărcat pe râul Megna, din Bangladesh, s-a soldat cu moar­tea a 100 de persoane, în principal femei şi copii. Bacul, pe care se aflau cel puţin 300 de pasageri, s-a răs­turnat în mijlocul râului, în apro­pierea oraşu­lui Barisal, la 120 km de Dhaka
● La Alger se desfăşurau lucrările plenarei CC al Frontului de Eliberare Na­ţională, partid unic de guver­nă­mânt din Algeria. Pe ordinea de zi figura analiza situaţiei generale din ţară şi definirea liniilor de acţiune pentru perioada următoare - informa agenţia APS.


Vremea
În ţară, vremea a fost caldă, mai ales în sudul ţării. Pe alocuri au căzut precipitaţii slabe sub formă de ploaie. Vântul a suflat slab până la moderat.
Temperaturile maxime au fost cuprinse în general între 12 şi 22 de grade, iar cele minime, între 0 şi 10 grade, mai coborâte în estul ţării. În Bucureşti, vremea a fost caldă. Cerul s-a prezentat variabil, iar vântul a suflat slab până la mode­rat. Temperaturile maxime au fost cuprinse între 18 şi 22 de grade, iar cele minime, între 3 şi 7 grade.


TV 30 martie 1989
● 19:00 Telejurnal. 1 Mai - raport muncitoresc
● 19:25 Pe drumul înfăptuirii noii re­voluţii agrare. Agricultura româ­nească în epoca Nicolae Ceauşescu. Documentar. Redactor Emanuel Iso­pescu
● 19:45 Ctitor şi făuritor de istorie no­uă. Documentar. Redactor Anca Arion
● 20:05 Laureaţi ai Festivalului naţional "Cântarea României". Redactor Smaranda Jelescu
● 20:35 Tinereţe - educaţie - spirit re­voluţionar. Exigenţă, disciplină, combativitate, atitudine înaintată faţă de muncă - trăsături cultivate încă din anii de şcoală. Redactor Ana Maria Sireteanu
● 20:55 Film artistic în serial. Doctorul Poenaru. După romanul cu acelaşi titlu de Paul Georgescu. Producţie a Casei de Filme Unu. Cu: Victor Rebengiuc, Ştefan Iordache, Elena Dacian, Vasile Niţulescu, Gheorghe Dinică, Ion Vîlcu, Gheorghe Metzenrath, Carmen Maria Strujac, Adrian Georgescu, Mitică Popescu, Dionisie Vîtcu. Scenariul şi regia Dinu Tănase. Prima parte.
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului


Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

● Cooperativa Metalo Casnica, cu sediul în Bucureşti, Str. Ateneului nr. 7, Sectorul 1, încadrează în condiţiile Legii nr. 12/1971, tâmplari mecanici categoria 1 - 6 B, sculeri matriţeri categoria 3 - 6.
● Întreprinderea de prelucrare mase plastice cu sediul în Bucureşti, Str. Ziduri Moşi nr. 23, Sector 2, încadrează urgent în condiţiile Legii nr. 12/1971: economişti pentru compartimentul Eficienţă - preţ cost, inginer sau economist specializat în normare, ingineri mecanici, analist programator - inginer sistem pentru Centrul de calcul, ingineri chimişti specialitatea compuşi macromoleculari, operatori chi­mişti, lăcătuşi mecanici, matriţeri, prelucrători prin aşchiere, paznici.
●Fabrica de Morărit şi Panificaţie Dâmboviţa, cu sediul în Str. Dinu Vintilă nr. 6, Sector 2, încadrează de urgenţă în cadrul biroului apro­vizionare desfacere, şef birou şi economist (principal).
● Teleconstrucţia - Valea Cascadelor 5-7 (Militari) încadrează mecanic pom­pe injecţie, mecanici reparaţii auto şi utilaje, conducători auto, compresorişti, tractorişti rutierişti, electrocarist, instalatori sanitari, PDMS arburanţi, vopsitori auto, şef coloană pentru coloana I Bucureşti, inginer pr. mecanic, tehnician pr. exploatare, tehnician pr. aprovizionare, economist principal şi analist principal, portari.
● IUPS - Bucureşti, cu sediul în Bd. Armata Poporului nr. 6, Sector 6, încadrează de urgenţă cu respectarea prevederilor Legii nr. 12/1971, paznici (controlori poartă), cu domiciliul stabil în Bucureşti.

VÂNZĂRI  
● Fiat 124 funcţionare întreţinut ga­raj, butoaie cu motorină, corpuri calorifere pentru 5-6 camere, butelie aragaz şi de voiaj, bufet bucătărie, chiu­vetă şi cadă perfecte, sobă petrol şi carburatoare pentru sobe, boiler electric mare, clasor, albume.
● Vând motocicletă Jupiter cu ataş, 350 cmc, perfectă stare.
● Recorder Hitachi, perfectă stare, ceas birou marmură, ondulator păr Krups.
● Vând video Recorder National, televizor color Cromatic, bibliotecă Cri­zan­tema, hol Drobeta, mobilă tineret Colentina şi aragaz.

×
Subiecte în articol: special