x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Calendar 4 aprilie (marţi)

Calendar 4 aprilie (marţi)

04 Apr 2009   •   00:00

● Soarele a răsărit la 6:52, a apus la 19:46 ● Luna a răsărit la 5:50, a apus la 17:52 ● Sărbătoare creştină: Cuviosul Gheorghe de la Ma­leon, Zosima şi Platon; Iosif, imnograful (Pomenirea morţilor).



S-a întâmplat la 4 aprilie 1989
● Potrivit unui raport publicat de UNICEF cu privire la situaţia copiilor din "statele din prima linie", la fiecare oră, în sudul continentului african, mureau 25 de copii din cauza operaţiunilor militare. În document se arăta că tânăra generaţie din majoritatea ţărilor din regiune era afectată de activităţile de război, copiii din Mozambic şi Angola aflându-se într-o situaţie deosebit de grea.


Vremea
În ţară, vremea a fost predominant frumoasă în sudul teritoriului, unde cerul a fost variabil şi, în general, instabilă în celelalte zone, unde cerul a fost mai mult noros. Au căzut precipitaţii slabe sub formă de ploaie pe alocuri în vestul, nordul şi centrul ţării. Vântul a prezentat unele intensificări în zonele vestice şi estice cu viteze de până la 35-40 km/oră şi la munte din sud-vest cu viteze de până la 55 km/oră. În ceea ce priveşte temperatura aerului, maxima a înre­gistrat o creştere uşoară faţă de ultimele zile, fiind cuprinsă între 10 şi 16 grade în jumătatea de nord a ţării şi între 15 şi 23 de grade în rest. În timpul nopţii, minima a fost între 0 şi 6 grade. La Bucureşti, vremea a fost predominant frumoasă, cu cerul variabil. Vântul a suflat slab până la mo­derat. Temperatura aerului a fost în jurul valorii de 22 grade, iar minima între 2 şi 4 grade.


TV 4 aprilie 1989
● 19:00 Telejurnal. 1 Mai - raport muncitoresc
● 19:25 Să trăim şi să muncim în spiritul normelor eticii şi echităţii socialiste. Patria - conştiinţa datoriei
● 19:45 Industria - programe prio­ritare. Reducerea consumurilor energetice. Redactor Radu George Serafim
● 20:05 Teatru tv. Ce e nou pe strada Salcâmilor, de Paul Ioachim. În distribuţie: Dorin Varga, Adela Mărculescu, Dan Condurache, Ica Matache, Paul Ioachim, Candid Stoi­ca, Mariana Cercel, Ruxandra Sireteanu, Liana Ceterchi, Gheorghe Pufulete. Regia artistică Constantin Dicu
● 21:15 Idei în acţiune. A fi competitiv. Redactor Alexandru Stark
● 21:35 Din frumuseţile patriei. Peştera Rătei - izvor de apă dulce. Producţie a Studioului de Film TV. Redactor Mihaela Creţulescu
● 21:50 Telejurnal
● 22:00 Închiderea programului


Anunţuri
CERERI ŞI OFERTE DE SERVICIU

● Spitalul C.F.R Witing Bucureşti încadrează surori medicale pentru Dispensarul medical Cornetu şi pentru secţia ATI.
● Tăbăcăria Minerală Jilava, Str. Prel. Şos. Giurgiului nr. 33 A, încadrează conform legii 12/1971, cu domiciliul în Bu­cu­reşti: inginer mecanic, au­tosti­vui­tori autorizaţi, lăcătuşi ctg. 4-6, instalatori ctg. 4-5, electricieni ctg. 4-6, economist.
● Unitatea de Mecanizare, Transport şi Construcţii Forestiere Militari, cu sediul în Bucureşti, Bd. Preciziei nr. 40, Sect. 6, încadrează conform Legii nr. 12/1971 următoarele categorii de personal: mecanici auto ctg. 3-5, strungari ctg. 2-5, frezori ctg. 3-5, sudori - electric şi autogen, tratamentist termist, vopsitori auto, ma­triţeri normatori, inginer TCM.

VÂNZĂRI
●Videorecorder Schneider SVC. 265 RC, maşină de cusut Malva 23 operaţii sigilate, mantou picioruşe astrahan cu guler nurcă.
●Vând videorecorder Orion HQ, absolut nou, maşină tricotat Singer Bond Junior 100 ace, pentru fir gros.

×
Subiecte în articol: special