Cele trei criterii de alegere a articolelor

Criteriile universale sunt legate de evenimentul însuşi; acestea sunt semnificaţia şi actualitatea evenimentului. Criteriile proprii fiecărei instituţii de presă sunt legate de publicul cititor, de "clientela" acesteia; ele se pot reduce la unul: interesul.

1. Actualitatea. Ştirea este, prin definiţie, ceva nou, iar publicul cititor nu se înşală în această privinţă. Deschizându-şi ziarul sau ascultând postul de radio la ora transmiterii informaţiilor, el aşteaptă răspunsul la o întrebare generală: "Ce mai este nou?". Poate că în ziaristica de astăzi se exagerează cu această căutare înfrigurată a actualităţii, în sensul că această cursă pentru  noutatea exclusivă, care se va transmite fie şi cu câteva minute înaintea concu­renţilor. Se face uneori în detrimentul informaţiei în profunzime. Deşi această luptă în viteză permanentă este un bun stimulent pentru ziarişti, publicul cititor rămâne destul de indiferent la aceasta. Orice s-ar spune, aceasta este o lege a presei moderne şi în zadar se vrea să scăpăm de ea. De altfel este adevărat că agenţia de presă sau staţia de radiodifuzare care anunţă prima un eveniment important dobândeşte astfel un renume meritat. În sfârşit, deşi presa scrisă are o periodicitate relativ lentă în raport cu fluxul permanent de informaţii, fiecare ediţie are un minut fatidic dincolo de care o ştire ce soseşte la redacţie nu va mai putea fi publicată. Publicul are fără îndoială obişnuinţele sale de ascultător şi cititor şi în general nu observă că ziaristului său i-au luat-o înainte alţi confraţi, exceptând ca­zul ştirilor senzaţionale. La fel de exigent este cititorul şi cu actualitatea ştirilor publicate, fie şi din simplul motiv că este la curent că rapi­ditatea este posibilă. De aceea el apreciază că poate citi la micul de­jun despre un eveniment ce s-a petrecut în timp ce dormea, deşi nu este perfect conştient de eforturile făcute pentru aceasta. (...).

Nevoia de actualitate se resimte îndeosebi atunci când este vorba despre o acţiune practică şi când o întârziere de publicare ar putea avea consecinţe neplăcute. Aşa este cazul anunţării unei manifestaţii politice, sindicale, sportive, culturale sau recreative. (...).

Chiar când nu este în joc interesul personal şi concret, solidaritatea naţională şi universală din timpul nostru creează nevoia de a cunoaşte ce se întâmplă în lume sau la celălalt capăt al ţării. Actualitatea este atunci un factor al criteriului in­teres. Practic, aceasta înseamnă că ziaristul se străduieşte să afle şi să relateze cât mai repde posibil despre evenimentele semnificative şi dem­ne de interes, dar şi că ştirilor "transmise cu întârziere" li se va acorda mai puţină importanţă decât dacă ar fi fost cunoscute la timpul potri­vit. Astfel, aceste informaţii care ar fi putut apărea pe cinci coloane şi cu supratitre "exclusiv - de la trimisul nostru special" nu mai pot apărea decât sub forma unei notiţie în pa­gina a doua. Trebuie să adăugăm că actualitatea focalizează într-un fel interesul publicului. Curiozitatea cititorilor şi auditorilor în ceea ce priveşte problemele contemporane sau ale altor popoare în general nu este decât potenţială şi difuză; actua­litatea, adică un eveniment semnificativ sau senzaţional legat direct de aceste proleme, joacă rol de excitant intelectual. Ziariştii ştiu aceasta şi profită de ştirea unei lovituri de stat din America de Sud pentru a prezenta situaţia agronomică şi socială a ţării respective, de o aniversare naţională pentru a face un scurt istoric al evenimentelor ce au avut loc de la acea dată până în prezent, de vizita unui şef de stat pentru a publica un reportaj despre ţara vizitată. Un articol oricât de bun despre o problemă importantă, in­di­ferent de ce natură ar fi, sau despre o ţară sau o regiune, dacă nu are legătură cu actualitatea ime­diată, va fi pur şi simplu respins de re­dactorul-şef, dar păstrat în aş­tep­tarea unui eveniment care să-l
actualizeze.
2. Semnificaţia. Criteriul semnificaţie se aplică la evenimentul însuşi şi la întinderea repercusiunilor aces­tuia în timp şi spaţiu. Inundarea unui subsol nu are semnificaţie reală decât pentru locuitorii casei res­pective; inundaţiile dintr-o re­giune pot avea repercusiuni şi într-o ţară îndepărtată care va face apel să i se trimită ajutoare sau să i se ex­porte alimentele care-i lipsesc din cauza distrugerii recoltei.

Deşi factorii semnificaţiei sunt multipili, o analiză rapidă permite cel mai adesea să se evalueze cu o aproximaţie destul de mică dacă evenimentul merită să fie publicat şi ce importanţă i se poate atribui. Însă în unele cazuri semnificaţia este ascunsă; ea nu apare decât după o examinare atentă. Ziaristul trebuie să fie pregătit întotdeauna să eva­lueze astfel de evenimente cu maximum de siguranţă. Acest lucru se poate întâmpla doar o dată pe zi, chiar o dată pe săptămână pentru secretarul de redacţie, o dată pe an pentru corespondent, însă acesta este minutul său de adevăr. El nu are dreptul să se înşele. Nu afirmăm că el nu se înşală niciodată; unui ziarist i-ar fi trebuit o perspicacitate ieşită  din comun ca să-şi închipuie la 28 iunie 1914 ce consecinţe mondiale va avea asasinarea prinţului austriac într-un oraş din Balcani. Deşi nu se aşteaptă ca ziaristul să facă asemenea minuni. Se poate întâmpla şi invers; adică să se supraestimeze importanţa unui eveniment şi să se considere, de exemplu, că o manifestaţie populară impresionantă va schimba cursul istoriei, deşi aceasta este ca un foc de paie! În acest caz riscul este mai mic, deoarece evenimentul cel puţin are o semnificaţie imediată şi merită să fie publicat.

Această apreciere a semnificaţiei unui eveniment presupune din partea ziaristului cultură, cunoştinţe multiple şi spiritul critic al istoricului, calităţi la care trebuie să se adauge o gândire rapidă. Căci, dacă ar înţelege o situaţie abia a doua zi sau un minut după tipărirea ediţiei, ar fi prea târziu, inutil şi de neiertat.
3. Interesul este un criteriu mult mai complex decât precedentele, pentru că este legat nu numai de eveniment, ci şi de atitudinea pe care publicul cititor - cel pentru care lucrează ziaristul - o va avea faţă de acesta.
Dacă ar neglija acest criteriu, toate ziarele din lume ar avea, teoretic vorbind, acelaşi conţinut, dar nu ar satisface pe nimeni.

Primul aspect al acestui criteriu este interesul direct, obiectiv al pu­blicului faţă de o ştire ce va provoca o reacţie din partea sa, reforma le­gislaţiei comerciale sau a Codului civil,  o nouă reglementare a circulaţiei, anunţarea unui spectacol sau a unei manifestaţii etc. În toate aceste cazuri, interesul publicului cititor este evident. Nu mai este acelaşi lucru când ştirea prezintă un interes intelectual, ca să nu spunem dezinteresat.

Aşadar, interesul unui anumit public cititor pentru un eveniment se manifestă în funcţie directă de factorii legaţi de acesta, printre care în primul rând se află semnificaţia şi actualitatea, la care se adaugă ca­racterul dramatic sau insolit al faptelor, notorietatea actorilor etc. Şi  este în funcţie inversă de ceea ce s-ar putea numi distanţa psiholo­gică dintre locul evenimentului şi cititorii ştirii. Această distanţă psihologică depinde, bineînţeles, de distanţa geografică. (...) Dar şi de cunoştinţele pe care le are publicul despre locul unde se petrece evenimentul ce ţin de clutura sa, depinde de istoria şi de politica ţării acestuia, cât şi de actualitate. Performanţa sportivă a unui atlet francez va interesa mai mult publicul cititor malgaş decât cel englez, pentru că malgaşii, prin cultura lor, prin poli­tica guvernului lor şi datorită sur­selor de informare, urmăresc în mai mare măsură ştirile sportive franceze decât englezii. (...). La aceasta se adaugă un aspect particular, pe care americanii îl numesc interes uman, legat de motivitatea publicului cititor, de înclinaţia de a se identifica cu eroii sau victimele unui fapt divers. Astfel, publicul intelectual va fi mai puţin interesat de poveştile de dragoste ale vedetelor sau prinţilor, iar mamele vor fi impesionate mai ales de ştirile pri­vitoare la copii.

Aşadar, ziaristul este obigat să-şi cunoască publicul cititor cât mai bine posibil, iar pentru acesta se foloseşte de anchetele, periodice sau nu, realizate de organisme specia­lizate, precum şi de reacţiile cititorilor săi materializate în scrisori sau contacte personale. Tentaţia permanentă împotriva căreia trebuie să lupte ziaristul este de a nu scrie doar în interesul său sau pentru cel al anturajului său. Cu excepţia periodicelor de specialitate, în care tehnicienii se adresează tehnicienilor, acest interes este foarte dife­rit de cel al publicului cititor. De aceea ziaristul trebuie să se pună în locul cititorului sau auditoriului şi să-şi pună aceste două întrebări: "Această ştire îi interesează pe cititorii mei? Şi dacă îi  interesează, care aspecte particulare îl vor interesa mai mult?". Însă el nu trebuie să uite niciodată de misiunea educativă a presei.
Fragment din "Tehnica scrisului", Caiet Documentar editat de Catedra de teoria şi practica presei a Academiei de Studii Social-Politice, p. 260-264