Dinamo Bucureşti a cucerit al 26-lea titlu de campioană la polo

Într-o primăvară în care, la sporturi de echipă, bilanţul grupării din "Şte­fan cel Mare" era zero, formaţia de po­lo pe apă, pregătită de antrenorul Di­nu Popescu, reuşea singurul titlu, al 26-lea din istorie.

În acest fel, Dinamo îşi întărea titulatura de cea mai titrată echipă din România la această disciplină, după ce reuşise în anii anteriori calificării în semifinalele şi chiar în finalele Cupei Cupelor şi a Cupei Campionilor.

Principala adversară a "roş-al­bilor" nu a mai fost, la fel ca în ul­ti­mii ani, Crişul Oradea, care reuşise să întrerupă seria de titluri dinamoviste cu trei ani în urmă. De această dată, Steaua s-a ţinut scai în sezonul regulat, însă dinamoviştii şi-au asigurat mate­matic titlul cu două turnee finale înainte de finiş. Unul dintre artizanii succesului de atunci, Vlad Hagiu, prin­tre cei mai mari poloişti ai Ro­mâ­ni­ei din istorie, îşi aminteşte că Di­na­mo a câştigat de o manieră entuziasmantă.

"Fuseserăm campioni şi cu un an înainte, o dată cu venirea la conducerea tehnică a antrenorului Dinu Popescu. La începutul sezonului a fost destul de dificil, Steaua se întărise, Crişul şi Rapid doreau să ne încurce, ce mai, a fost greu. Dar, uşor, uşor, ne-am detaşat şi, din ce îmi amintesc, am cucerit titlul cu 13 puncte avans în faţa Stelei, un lucru greu de realizat în acele vremuri, având în vedere valorile echipelor. Cel mai mare atu al nostru a fost Dinu Popescu, un antrenor care ne-a redat plăcerea de a juca polo. Un profesio­nist desăvârşit, o mentalitate nouă.

Un singur exemplu aş vrea să dau: cum în acele vremuri era mare restricţie la curent, Dinu Popescu reuşea să obţină aprobare nu ştiu de unde pentru a ne putea antrena la piscina Dinamo până după ora 22:00 seara, un lucru greu de crezut pe atunci. Acest lucru a contat enorm pentru noi", a declarat actualul tehnician al echipei Steaua şi fost se­lecţioner al naţionalei.

Hagiu a mai adăugat: "Ade­vărul că aveam o echipă puternică, Cătălin Moiceanu, Ar­deleanu, portarul Diaconu şi ceilalţi coechipieri, era greu să ne bată cineva. Conta foarte mult şi prezenţa publicului, bazinele erau pline, indiferent că se juca la Bucureşti, Cluj-Napoca sau Oradea. La Floreasca era altceva, bazinul arăta foarte bine, era plin în permanenţă. Acum a ajuns o ruină. Au fost ani frumoşi pentru polo-ul ro­mâ­nesc, cu finale europene şi cu medalia de argint cucerită de echipa naţională la Campionatele Euro­pene, cea mai mare performanţă din istorie".

RECOMPENSĂ, UN CALORIFER
Cum echipa de polo a fost singura secţie de sporturi care a reuşit un titlu naţional, conducerea de atunci a clubului se mai liniştise. "Într-ade­văr, erau vremuri în care lupta cu Steaua la nivel de titluri conta cel mai mult. Atunci noi am luat toate onorurile, probabil", a mai spus Hagiu. Referitor la partea financiară, fostul mare internaţional a scos în evidenţă un fapt care se petrecea frecvent în acei ani, anume se plătea în funcţie de pilele avute.

"Recompensă am pri­mit câte un calorifer, dar asta oficial. În schimb, neoficial, mai mulţi colegi care aveau părinţi în înalta nomenclatură au primit şi bani. Şi nu puţini. Dar tătăl meu era arhitect, eu nu intram în această categorie. La fel şi Cătălin Moiceanu. Dar astea erau vremurile şi influenţele. Băieţii şi-au făcut treaba totuşi, am fost un grup. Păcat de separatismele când a venit vorba despre recompense. Dar până la urmă ne-am scos şi noi, cum se spune. Tot cu ajutorul lui Dinu Popescu, care a reuşit să obţină aprobări pentru televizoare color şi alte bunuri, de care am putut beneficia", a încheiat Vlad Hagiu.