Încălcări ale drepturilor omului în România

Acuzele care i se aduceau lui Ceauşescu în străinătate erau în principal legate de nerespectarea drepturilor omului în România. Într-un raport al secţiei de cer­cetare al Radio Europa Liberă, politologul Anneli Ute Gabanyi semnalează interdicţiile şi restricţiile privind emigrarea, contactele ro­mâ­nilor cu străinii, drepturile mi­norităţilor, dreptul la libera circulaţie a informaţiei.

Emigrarea
Până de curând au fost ridicate o serie de obstacole birocratice menite a opri valul crescând al cererilor de emigrare, făcute nu doar de cetăţenii de origine germană ori evreiască, ci şi de un număr tot mai mare de nativi români. Cei care au depus cereri de emigrare se confruntă cu hărţuiri şi cu posibila pierdere a locului de muncă, a apartamentului, a asi­gurării de sănătate şi a altor "daruri" din partea guvernului lor. Fetele logodite cu cetăţenii străini pot emigra doar cu aprobarea părinţilor, mulţi dintre aceştia fiind presaţi de regim pentru a nu-şi da acordul.

Un decret care cere fiecărui potenţial emigrant să plătească o taxă în valută forte, ram­bursând statului costul educa­ţiei, ar res­trân­ge drastic, în cazul aplicării sale, dreptul de a emigra, mai ales pentru că românilor nu li se permite să deţină valută. Datorită presiunilor din SUA şi RFG, decretul nu a intrat deocamdată în vigoare, dar el se află încă pe ordinea de zi. Totuşi, se practică frecvent mitui­rea în valută forte, plătită unor intermediari mai mult sau mai puţin oficiali care promit faci­litarea emi­grării.


Contacte umane
Unul dintre efectele dog­ma­tizării vieţii culturale din România l-a constituit restrân­gerea contactelor dintre românii şi străinii care vizitează România. Din 1971, străinii care nu sunt rude apropiate ale românilor nu mai au dreptul să locuiască la cetăţenii ro­mâni, fiind nevoiţi să stea la hotel. Justificarea acestei constrân­geri cons­tă, chipurile, în apărarea securi­tăţii naţionale. Contactele româ­nilor cu ziariştii străini sunt res­trân­se în acelaşi mod. Practic, orice român care discută cu un străin este obligat să se prezinte la serviciile de Securitate în 24 de ore, regulă care îi face pe mulţi cetăţeni să evite total contactul cu străinii.

Călătoriile în ţările occidentale sunt limitate din moment ce cheltuielile de călătorie trebuie plătite în valută. Mai nou, s-a stabilit o limită de trei minute pentru apelurile telefonice pentru străi­nă­tate, dincolo de care preţurile devin prohibitive.

Libertatea informaţiei, culturii, educaţiei
Dând vina pe criza valutară din România, regimul a eliminat practic abonamentele la periodicele occidentale, drepturile de autor pentru cărţile străine şi dreptul de a pune în scenă piese din Vest. Cum Elena Ceauşescu este cea care suprave­ghează politica educaţională, mulţi cercetători şi studenţi români au fost împiedicaţi să beneficieze de bursele occidentale obţinute.

În timpul epocii Ceauşescu, a fost limitată pas cu pas libertatea de a căuta şi de a difuza informaţii, de vreme ce regimul şi-a consolidat monopolul asupra informării şi îndoctrinării. Încă din 1969, deţi­nerea de fotocopiatoare neînre­gis­trate la autorităţi în timp de trei zile de la achiziţionare era considerată încălcare a legii. În 1983, posesia fotocopiatoarelor era interzisă pe deplin, iar maşinile de scris trebuie acum înregistrate la miliţie. Potri­vit unui paragraf din Legea presei româneşti, publicată în 1974, "libertatea presei nu poate fi folosită în scopuri potrivnice orânduirii socia­liste", clauză care a fost folosită practic împotriva oponenţilor regimului.

În ultimul deceniu, o pretinsă penurie de hârtie (care nu a împie­dicat totuşi publicarea scrierilor familiei Ceauşescu în tiraje uriaşe şi într-un număr tot mai mare de limbi străine) a fost folosită drept pretext pentru restrângerea numă­rului de pagini şi a dimensiunilor periodi­celor, a numărului de cărţi scoase de edituri şi a numărului de debuturi literare ale poeţilor. Scriitorilor nu li se permite să publice mai mult de o carte pe an - cu unele excepţii notabile. Statul a încetat să mai cumpere operele artiştilor importanţi pla­sându-şi în schimb fondurile culturale în organizarea evenimentelor de masă care glori­fică naţiunea, precum festivalul "Cântarea Ro­mâ­niei". Un accent similar pus pe uniformizarea ma­selor este evident în politica edu­ca­ţională a ţării. Reforma edu­ca­ţională din 1978, bazată pe triada ce uneşte educaţia, cercetarea şi pre­gătirea practică în producţie, a condus la restricţii severe în privinţa ştiinţelor umane, a limbilor străine şi a celor clasice, precum şi a artei în şcolile româneşti, în favoarea ştiin­ţelor exacte şi a cursurilor tehnice.


Drepturile minorităţilor
Deşi nu s-a adoptat nici o legislaţie care să restrângă privilegiile şi drepturile minorităţilor naţio­nale, şi mai precis cele ale mi­no­rităţii maghiare, aceste grupuri par a fi totuşi indirect ameninţate prin anumite măsuri. Exemplul cel mai convingător l-a constituit probabil dezmembrarea Regiunii Autonome maghiare în contextul reorganizării teritoriale generale a ţării, finalizate în 1968. Prin această măsură, au fost abolite orice drepturi colective speciale de care beneficia minoritatea ma­ghia­ră. Multe alte legi şi regulamente restrictive, precum legea patrimoniului cultural, reforma educaţională care stipulează faptul că este necesar un număr minim de elevi pentru a înfiinţa şi menţine clasele minoritare, redu­cerea totală a numărului de studenţi şi restricţiile referitoare la numărul de cărţi ce urmau a fi publicate, precum şi al celor care veneau în contact cu vizitatori străini - au fost resimţite extrem de dur de minorităţile naţionale. Regulamentul anunţat în 1971, care interzicea scrierea numelor ora­şelor transilvănene în limbile maghiară ori germană, a fost pri­vit de mi­norităţile naţionale ca o provocare. În ultima vreme, emi­siunile pentru minorităţi au fost întrerupte, deoarece televiziunea română s-a limitat la două ore de transmisie, consecinţă a programului naţional de austeritate în vederea econo­misirii energiei.
Romanian Situation Report/10, Radio Free Europe Research, 26 iunie 1985
Anneli Ute Gabanyi, Cultul lui Ceauşescu, Polirom, Iaşi, 2003, pp.262-264