Ultima reuniune a Campionatelor Naţionale de Înot, bazin acoperit de 25 metri, a fost marcată de un eveniment important, la fel cum se petrecuse şi în precedentele trei zile.
Astfel, în proba de 50 metri liber, sibianca Livia Copariu, 16 ani, a stabilit un nou record mondial, cu timpul de 24 secunde şi 81 de sutimi, în acelaşi timp cea mai bună performanţă din toate timpurile.
Prin acest rezultat, Copariu devenea liderul autoritar al vitezistelor din lume, după ce reuşise un alt rezultat extraordinar la 100 metri liber, 53 de secunde şi 48 de sutimi. Vechiul record stabilit în bazinul din Ploieşti de eleva antrenorului emerit Mihail Gothe îi aparţinea tot unei înotătoare românce, Tamara Costache, timpul ei fiind 24 secunde şi 94 de sutimi, pe care îl deţinea din anul 1987.
Recordul Liviei Copariu a venit să întregească alte rezultate de excepţie obţinute la aceste Campionate Naţionale. Au existat şapte tentative de stabilire a unor noi recorduri naţionale, toate reuşite, printre protagonişti aflându-se Ionuţ Muşat-Harabagiu, Flavius Vişan, Anca Pătrăşcoiu sau Patricia Orăşteanu, cu toţii mari speranţe ale nataţiei din România. Revenind la Livia Copariu, încă junioară, tânăra înotătoare a mai reuşit şi alte performanţe, pe lângă amintitul record mondial mai existând patru titluri naţionale la junioare şi tot atâtea la senioare.
Ulterior, Copariu a părăsit România ilegal, lucru confirmat de un cetăţean român stabilit în acest moment în SUA, pe nume Stelian A. Acesta, fost înotător, povesteşte: "În primăvara anului 1989, mai exact în luna martie, am aflat de la o înotătoare care se chema Livia Copariu, că vrea să rămână în Franţa cu ocazia unui turneu ce urma să aibă loc în aprilie.
Mai avea şi o altă variantă, cu Germania, în luna iulie 1989. I-am spus că dacă dorea să rămână, momentul era în Franţa. Am întrebat-o de ce discută cu mine despre acest aspect şi mi-a răspuns că are încredere. La 12 aprilie a plecat împreună cu Tamara Costache şi cu lotul naţional în Franţa, apoi Livia m-a sunat la data de 15 aprilie şi mi-a dat de înţeles că a rămas în Franţa. La întoarcerea în ţară, lotul de nataţie a fost arestat pe Aeroportul Otopeni de colonelul Roşu şi ţinut două zile în Bucureşti.
Peste două zile am fost chemat la Ploieşti de locotenentul de securitate Minea, care mi-a spus că trebuie să dau o declaraţie despre Livia Copariu, care tocmai rămăsese în Franţa. Ei doreau ca eu să declar cu mâna mea că ştiam despre faptul că Livia va rămâne în Franţa. Rămăsesem singur în cameră, nu am scris nimic, securiştii s-au întors beţi şi, după ce au văzut că nu am scris nimic, m-au luat la pumni şi m-au ameninţat că, dacă mă sună Livia, să o conving să se întoarcă în ţară. Nu m-a sunat şi oricum nu aveam de gând să încerc să o conving". Fosta recordmenă mondială şi-a continuat cariera în Franţa, după care, conform unor surse neoficiale, s-a stabilit în Italia, unde trăieşte şi în prezent. În 2007, unul dintre recordurile stabilite de Copariu în 1989, în proba de 100 metri fluture în bazin scurt, a fost doborât de Ionela Cozma.
Citește pe Antena3.ro