În 1989, învăţământul de partid din România a împlinit 44 de ani. Aproape tot atât cât existenţa legală a Partidului Comunist Român. Desigur, mult mai puţin decât cel din Uniunea Sovietică de la care s-a inspirat. De fapt, cele două instituţii nu pot fi separate una de cealaltă.
Pentru a ajunge în nomenclatură sau, pur şi simplu, pentru a te înscrie în lista "fruntaşilor" regimului, trebuiau "tocite" coatele pe băncile învăţământului de partid. Diplomele lui erau necesare în promovare, certificând calificativul "bine" şi "foarte bine" la rubrica "pregătire politică" din dosarul de cadre.
Fondatorii
Trecutul învăţământului de partid începe cu puţin înainte ca Petru Groza să devină şeful primului guvern de orientare comunistă. La iniţiativa Anei Pauker, la 21 martie 1945 se aşază piatra de temelie la Universitatea Muncitorească a Partidului Comunist Român (PCR). Primul rector al acestei instituţii este un fost profesor de literatură, Barbu Lăzăreanu. Istoria, mai mult sau mai puţin ironică, face că acesta să fi fost salvat de către Regina-Mamă Elena, trecut fiind pe lista neagră a evreilor care urmau să fie deportaţi.
Nu e întâmplător faptul că Barbu Lăzăreanu a fost numit în această demnitate. Tentative de educare în spirit bolşevic au existat încă din timpul funcţionării în ilegalitate a PCR. El fusese un autor constant al principalelor periodice de orientare comunistă: "România muncitoare" şi "Socialismul". A colaborat strâns cu Ion Costache Frimu, cel care avea să moară ca urmare a torturilor, la 48 de ani, în închisoarea de la Văcăreşti, după ce participase activ la grevele muncitorilor tipografi din decembrie 1918.
Prima modificare notorie în domeniu s-a făcut la 10 februarie 1946, când şcoala a primit numele "Ştefan Gheorghiu". Era o denumire simbolică cu trimitere la unul dintre fondatorii Partidului Social-Democrat Român şi apărător al cauzei ţăranilor răsculaţi în 1907. De altfel, Ştefan Gheorghiu, I.C. Frimu sau Barbu Lăzăreanu au fost câţiva dintre militanţii cauzei socialiste în România antebelică. Dintre aceştia, Barbu Lăzăreanu a supravieţuit victoriei din 1944-1945, fiind inclus şi în noul val de membri ai Academiei Române (1948).
Organizare şi conţinuturi
Şcoala de partid a fost organizată la două niveluri. Învăţământul superior funcţiona pe lângă Comitetul Central al PCR, iar cel mediu pe lângă organele locale de partid. În 1948 existau două instituţii de învăţământul superior de partid. Pe de o parte, "Ştefan Gheorghiu". Denumirea completă a variat de la perioadă la perioadă. De exemplu, între 1952 şi 1966 s-a numit şcoala Superioară de Partid "Ştefan Gheorghiu", iar din 1966, Academia de ştiinţe Social-Politice "Ştefan Gheorghiu". Pe de altă parte, funcţiona şcoala Superioară de ştiinţe Sociale "Andrei A. Jdanov", înfiinţată în 1948 (anul morţii "patronului"). Misiunea sa centrală era instruirea propagandiştilor. Din 1949, cele două secţii au fost propaganda şi presa, iar din 1954 i s-a adăugat un Institut de ştiinţe Sociale. Din 1958, anul retragerii trupelor sovietice din România, şcoala Superioară "Andrei Jdanov" a fost absorbită de şcoala Superioară "Ştefan Gheorghiu".
Academia de Partid "Ştefan Gheorghiu" a cuprins trei facultăţi: Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Politice (având ca departamente filosofie/sociologie şi ştiinţe politice), Facultatea de Economie (cu trei direcţii de specializare: organizare şi conducere economică, economie mondială şi economie generală) şi, în fine, Facultatea de Istorie a Mişcării Muncitoreşti. Durata cursurilor era patru ani la zi şi cinci ani la fără frecvenţă.
În afara instruirii propriu-zise, instituţia mai derula şi cursuri de perfecţionare a cadrelor care, în general, trecuseră prin învăţământul superior de stat sau care proveneau din rândurile partidului, administraţiei de stat sau a diferitelor organizaţii de masă. Pentru prima categorie, cursurile durau un an la frecenţă sau doi la fără frecvenţă, în timp ce pentru cursanţii din a doua categorie, durata varia de la doar 15 zile la un an. Pe lângă cursurile de perfecţionare, cadrele de partid, în baza unor recomandări solide, mai puteau urma cursuri de doctorat de trei sau patru ani ("cu scoatere din producţie").
Experţi în "socialism ştiinţific" şi propagandă
În 1971, Academia de învăţământ Social-Politic "Ştefan Gheorghiu" (denumire pe care a căpătat-o cu un an înainte) se reorganizează în sensul că i se mai adaugă două institute nou înfiinţate. Este vorba de Institutul Central de pregătire a cadrelor de conducere din economia şi administraţia de stat. Acest institut era abilitat să ofere diplome de doctor pentru cadrele absolvente de învăţământ superior şi cu o vechime de peste opt ani în munca de partid. Al doilea institut vizează pregătirea cadrelor în probleme de conducere social-politică. Cu alte cuvinte, acest institut instruia cadrele care, la rândul lor, îi vor instrui sau perfecţiona pe alţii în tainele "socialismului ştiinţific" de-acum. Alte cursuri la "Ştefan Gheorghiu" erau cursul superior de partid, ziaristică, perfecţionarea cadrelor didactice de la catedrele de ştiinţe sociale din învăţământul superior de stat, din sindicate etc. De asemenea, exista un curs postuniversitar.
Pe lângă învăţământul superior, care aparţinea Comitetului Central, mai existau şcolile de partid de pe lângă comitetele judeţene de partid. Erau numite şi şcoli serale datorită susţinerii acestor cursuri după terminarea programului de lucru de opt ore. Începutul acestora se leagă de cea de-a doua aniversare a republicii, mai exact la 30 decembrie 1949. "Elevii" proveneau din rândurile secretarilor şi membrilor birourilor organizaţiilor de bază sau, pur şi simplu, din rândurile muncitorilor din fabrici şi uzine sau chiar intelectuali cu "perspective de promovare".
Învăţământul de partid nu este o practică specifică PCR. Instituţii similare pot fi găsite în toate ţările "lagărului comunist", originate în şcolile Cominternului.
În anii '80 singurul loc unde se obţinea calificarea de ziarist era la Facultatea de ziaristică a Academiei "Ştefan Gheorghiu". Toţi angajaţii din presa judeţeană şi centrală cu alte specializări erau trimişi la cursurile post-universitare ale acestei facultăţi.
Figuri emblematice ale Academiei "Ştefan Gheorghiu" au fost ultimii săi doi rectori - Leonte Răutu (1972-1981) şi Dumitru Popescu (1981-22 decembrie 1989).
Citește pe Antena3.ro