Maradona, Napoli şi Cupa UEFA

Primăvara anului 1989 a venit cu una dintre cele mai spectaculoase finale din istoria Cupei UEFA. După 2-1 în prima manşă şi 3-3 în retur, Napoli a cucerit la 17 mai primul său trofeu european, în dauna vest-germanilor de la VfB Stuttgart.

Drumul napoletanilor în ediţia 1988-1989 a competiţiei a început cu victoria asupra grecilor de la PAOK Salonic. Apoi, au fost eliminate pe rând Lokomotiv Leipzig şi Girondins Bordeaux. În sferturi, misiunea "albaştrilor" a fost ceva mai dificilă. Napoli a avut nevoie pe prelungiri pentru a trece de compatrioţii de la Juventus. În sfârşit, în semifinale, a fost rândul lui Bayern München să devină victima italienilor. Cealaltă protagonistă a finalei, Stuttgart, şi-a început aventura europeană în faţa ungurilor de la FC Tatabanya, pentru ca în rundele următoare să-i trimită acasă pe iugoslavii de la Dinamo Zagreb şi pe olandezii de la Groningen.

Nemţii au avut emoţii în sferturi, unde au fost necesare lovituri de departajare pentru a trece de Real Sociedad. În semifinale, echipa antrenată atunci de Arie Haan a eliminat-o pe Dinamo Dresda, formaţia est-germană care "scosese" în runda precedentă pe Victoria Bucureşti.

Prima manşă a finalei s-a disputat la 3 mai, pe Stadio San Paolo, în faţa a peste 80.000 de tifosi, care au îngheţat în minutul 17, când nemţii au deschis scorul printr-o reuşită a lui Maurizio Gaudino, jucător de origine italiană. Peninsularii aveau însă un atu incontestabil: Diego Armando Maradona. Cu 20 de minute înainte de final, "El Pibe d'oro" a apelat la un procedeu mai vechi, "mâna lui Dumnezeu".

El şi-a aranjat discret balonul, pentru a-l şuta apoi în braţul unui fundaş german. Arbitrul a dictat penalty în favoarea napoletanilor, iar Maradona l-a transformat. În ultimele minute, tot "Butoiaşul atomic" a pasat decisiv către Careca, cel care a stabilit scorul final, aducând o victorie preţioasă pentru echipa pregătită în acea perioadă de Ottavio Bianchi. Returul s-a disputat în Germania, la 17 mai, iar cei aproape 70.000 de spectatori prezenţi pe "Neckarstadion" au avut privilegiul de a vedea un festival de goluri. Alemao, Ciro Ferrara şi Careca au semnat reuşitele italienilor, în timp ce pentru gazde au marcat Klinsmann, De Napoli (autogol) şi Olaf Schmaler. Motorul "azzurrilor" a fost însă tot starul argentinian.
Meciul s-a încheiat 3-3, iar Napoli a intrat în posesia celui mai valoros trofeu din istoria sa, desigur, fără a pune la socoteală cele două titluri de campioană obţinute tot în epoca Maradona.

"El Pibe d'oro" era de departe ve­de­ta napoletanilor, însă echipa italiană mai avea în componenţă şi alte nume "grele" brazilienii Alemao şi Careca, dar şi Andrea Carnevale. În acelaşi timp, de partea cealaltă, se remarcau internaţionalii germani Jurgen Klinsmann şi Guido Buchwald.

În ceea ce-l priveşte pe Maradona, finala acelei ediţii de Cupa UEFA a avut o sem­ni­ficaţie aparte. Corrado Ferlaino, preşedintele lui Napoli la acea vreme, îi promisese argentinianului că dacă echipa sa va obţine trofeul, atunci el îi va da drumul să plece în Franţa, la Olympique Marseille. Sufocat de dragostea fanilor napoletani, "Buto­iaşul"era tentat să schimbe atmosfera, să migreze către un loc mai liniştit. Totuşi, intenţiile lui Ferlaino erau altele. "În realitate, el nu voia să mă lase să plec. În timp ce eram pe teren şi încă ţineam în mână Cupa UEFA, s-a apropiat de mine şi mi-a şoptit: «Nu te vând, ţi-am spus asta doar ca să ai o motivaţie în plus». În acel moment aş fi vrut tare mult să-i sparg Cupa în cap", a povestit ulterior Maradona în cartea sa autobiografică.