x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Masă tovărăşească în onoarea Elenei Ceauşescu

Masă tovărăşească în onoarea Elenei Ceauşescu

de Lavinia Betea    |    Ilarion Tiu    |    07 Ian 2009   •   00:00

Elena Ceauşescu a avut parte de ziua ei de o "surpriză" de la colegii din fruntea Partidului şi a Statului, care au organizat o "masă tovărăşească" în cinstea aniversării zilei de naştere. La eveniment au participat Nicolae Ceauşescu, membrii "plini" şi supleanţi ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, se­cretarii Comitetului Central, membrii Consiliului de Stat şi ai Guvernului, conducătorii "organizaţiilor de masă şi obşteşti".



Atmosfera "petrecerii" a fost sobră, invitaţii adresându-i Elenei Ceauşescu râuri de laude privind "laborioasa" activitate politică şi ştiinţifică. Nu au lipsit nici urările de viaţă lungă, multă sănătate şi deplină putere de muncă.

La sfârşitul recepţiei, Elena Ceauşescu le-a mulţumit "călduros" participanţilor pentru surpriza făcută, precum şi pentru "inimoasele" felicitări pe care i le-au adresat.

Mesenii au fost serviţi cu următorul meniu:

  • Tartine asortate: icre negre, icre de Manciuria, icre de crap, telemea, caşcaval, salam de Sibiu, şuncă, batog, piept de curcan.
  • Gustări reci: ardei gras cu urdă şi mărar, mule cu piept de pasăre, roşii cu salată de vinete, ciuperci gratinate, piftie de pasăre şi de porc, rulouri de legume, rozbif pe legume.
  • Brânzeturi, crudităţi.
  • Gustări calde: gujon de şalău, bulete de schweitzer, crochete de legume, chifteluţe prăjite şi la grătar, ficăţei la grătar, bulete de creier, caltaboşi cu hrean.
  • Ciorbă de pasăre cu zdrenţe, consomme dublu cu pal parmezan.
  • Sarmale în foi de varză şi viţă (gulii).
  • Rasol de vită cu legume.
  • Fripturi: curcan la tavă, purcel la tavă, antricot şi muşchi de vită, ­cotlet de porc la grătar.
  • Garnituri: cartofi goffre, piure de gutui, varză călită, mere cu bezea, fasole, carot, conopidă.
  • Desert: tort onomastică, salată cu fructe, tort cu fructe, tort cu bezele, cozonaci simpli, cu stafide şi nuci, prăjituri de casă, parfe şi îngheţată.
  • Fructe: mere, pere, pepene, struguri, portocale.
  • Băuturi: Riesling de Odobeşti, Galbenă de Odobeşti, Băbească Nicoreşti, cabernet Sauvignon de Sâmbureşti, Muscat Otonel, Tămâioasă Românească, şampanie Jidvei.

×
Subiecte în articol: special