O masă consistentă şi condimentată, pe placul turiştilor unguri

În "epoca de aur" a comunismului, Ungaria era una dintre principalele destinaţii de vacanţă pentru mulţi dintre românii care aveau "norocul" să treacă graniţele ţării. La fel, un important număr de turişti unguri se bucurau de binefacerile plaiurilor mioritice, mai ales că, din punct de vedere gastronomic, România era foarte darnică cu toţi cei care-i treceau pragul.

Mai rău era de cei care erau nevoiţi să trăiască zi de zi în România şi pentru care procurarea alimentelor era de multe ori un joc la loterie. Astfel, "Ghidul orientativ - preferinţe şi obiceiuri culinare pentru grupuri de turişti", editat de Ministerul Turismului, descrie amănunţit dorinţele culinare ale turiştilor unguri.

Prima trăsătură esenţială este preferinţa pentru mâncărurile grase, specialităţile de carne afumată fiind la mare căutare. Pe de altă parte, condimentele sunt şi ele foarte importante, boia de ardei iute fiind secretul care conferă preparatelor un gust specific unguresc. Gulaşul şi papricaşul, două dintre bucatele tradiţionale ungureşti, au în componenţă carne mai grasă de porc sau pui, smântână, boia, iar sosul este îngroşat cu făină. Am putea spune că ungurii ştiu să mănânce bine, deşi s-ar putea crede, din punctul de vedere al nutriţioniştilor mo­derni, că această alimentaţie nu este totuşi foarte prietenoasă. "În bucătăria ungurească sunt prefe­rate preparatele grase, îngroşate cu făină, iar pentru a mări cantitatea de grăsimi se pune multă smântână, care se adaugă numai preparatelor cu carne şi la cele numai cu legume."( "Ghidul orientativ - preferinţe şi obiceiuri culinare pentru grupuri de turişti"). De asemenea, o parte dintre supe au un gust uşor dulceag, obişnuindu-se să se adauge câteva firişoare de zahăr. "Porklotul", "Halaszle" sau "Lecso" sunt câteva dintre specialităţile consistente care se regăsesc în restaurantele cu specific unguresc. Pentru a drege gustul condimentat al mân­că­rurilor, acestea se servesc împreună cu vodcă, şliboviţă (un sortiment de rachiu tare de prune), dar şi vin sau diverse lichioruri. Desertul încununează întotdeauna o masă reuşită, putând fi savurate budinci sau prăjituri cu aluat copt: tort Doboş, Varga-Beleş, mermentai (plăcintă cu brânză şi fructe).

La micul dejun trebuie să se servească specialităţi pe bază de carne precum salam, şuncă sau cârnaţi. Meniurile prezentate drept model respectă această cerinţă, pe masă fiind aşezate jumări cu costiţă afumată, şuncă, semiconserve, pastramă de porc, muşchi ţigănesc, dar şi "preţiosul" (datorită dificultăţilor de procurare) Salam de Sibiu. În rest, obişnuitele gemuri, ouă preparate în fel şi chip, brânzeturi şi legume proaspete. Micul dejun se încheie cu un pahar de iaurt, Brifcor, ceai, cafea cu lapte, lapte dulce cu frişcă bătută.

Dejunul este cea mai consistentă masă şi respectă oarecum tipicul unei mese româneşti. Primul fel îl constituie supele sau ciorbele. Atât supele, cât şi ciorbele, sunt dulci şi se servesc cu smântână. Unele dintre ele sunt aromate cu chimen şi au printre legume gulii. La felul doi urmează fripturile servite cu sos gros, cu multă smântână şi ardei iute. Drept garnituri se folosesc pastele, cartofii sau varza călită. Ca şi în bucătăria românească, se pregătesc chifteluţe cu legume, ardei umpluţi sau musaca înecată în smântână groasă. După desert se aduce la masă o cafea neagră.

În timpul iernii, meniul special elaborat pentru turiştii unguri cuprindea: salată ungurească din crudităţi, crap cu sos de vin roşu, ciorbă de porc ardelenească, pui sote cu găluşte, salată verde, bu­dincă de clătite cu sos de vin, cafea turcească, apă minerală, chifle. Pe timpul verii, meniul este poate şi mai consistent: drob din măruntaie de porc cu ceapă verde, ridichi şi ardei, ciorbă ardelenească de berbec, dovlecei cu carne de vacă şi sos de smântână, caise şi piersici, cafea turcească, apă minerală, chifle, pâine albă simplă.  

La cină se pune în scenă un alt festin culinar. Peşte, carne de porc, vită sau pasăre, salate de tot felul cu legume, tarhon, sosuri albe, creme de legume. Astfel, turiştii unguri puteau gusta găluşte ungureşti cu rulou de crenvurşti, ciuperci umplute cu carne, iahnie de ciuperci, varză cu tăiţei, cartofi cu ciuperci şi sos de tarhon, cârnaţi de porc proaspeţi la tigaie, pui gulaş cu piure de cartofi, friptură de miel la tavă, clătite flambate, compot de pere, cremă cu sos de cacao, flancuri cu fructe.

Unul dintre deserturile deosebit de apreciate era "Varga-Beleş", o combinaţie interesantă de brânză de vaci, fidea şi ouă. "Ghidul orientativ - preferinţe şi obiceiuri culinare pentru grupuri de turişti" expune pe larg această reţetă, considerând-o a fi de succes. Pentru a pregăti 10 porţii a câte 125 de grame, bucătarii trebuiau să-şi procure 0,400 kg brânză de vaci, 0,250 Kg zahăr, 0,150 kg smântână, 0,100 kg margarină, 0,250 kg fidea cu ou, 0,015 kg griş, 0,015 kg răzătură de lămâie, 0,100 kg ouă, 0,003 kg vanilină, 0,150 kg foi de plăcintă, 0,100 kg stafide, 0,025 kg făină, 0,100 kg zahăr farin. Se fierbe fideaua în apă clocotită cu sare şi după fierbere se strecoară prin sită şi se spală sub un jet de apă rece. Într-un vas se amestecă brânza de vaci, gălbenuşurile, smântâna, margarina topită, o jumătate din cantitatea de zahăr, grişul, făina, stafidele şi vanilina. În această compoziţie se amestecă uşor fideaua pentru omogenizare, pentru a evita pierderea aerului înglobat. Într-o tavă unsă se aşază două foi de plăcintă unse cu margarină şi se presară zahăr. Peste aceste foi se aşază compoziţia într-un strat uniform, iar deasupra se întinde restul de foi de plăcintă. Se coace la cuptor la foc mic, apoi se porţionează şi se pudrează cu zahăr farin. Se prezintă sub forma unor bucăţi dreptunghiulare aşezate pe farfuria de desert. Se consumă proaspăt, cald sau rece.