Anica Burghelea locuieşte în Muncelu de Sus, comuna Mogoşeşti Siret, judeţul Iaşi. N-a plecat niciodată din satul natal, unde, alături de soţul ei, a muncit timp pe peste 25 de ani: el la ferma zootehnică din comună, ea la CAP. Anul trecut, în vară, bărbatul îi moare, lăsând-o singură, fără nici un sprijin. "În momentul de faţă sunt bolnavă; de mai multă vreme am rămas surdă de ambele urechi şi, deşi am umblat pe la conducerea fermei unde a lucrat soţul meu, pentru a mi se face pensie de urmaş, a fost în zadar." Scrisoarea expediată nouă a fost îndrumată spre rezolvare factorilor avizaţi din judeţul Iaşi, în speţă Direcţiei pentru probleme de muncă şi ocrotiri sociale, care ne comunică: "Din discuţiile purtate cu conducerea Consiliului popular al comunei Mogoşeşti Siret a rezultat că petenta poate munci în locul soţului la ferma zootehnică sau în cadrul Cooperativei Agricole de Producţie Mogoşeşti Siret, ca membru cooperator, întrucât alte posibilităţi de încadrare la alte unităţi din judeţul Iaşi nu sunt". Citind şi recitind răspunsul ai sentimentul că nu este vorba de una şi aceeaşi persoană. Petiţionara nu solicita sprijin pentru încadrare în producţie - iar cele două variante n-au fost refuzate nicidecum -, ci, în neajutorarea ei, se gândea la o pensie de urmaş. E posibil ca rugămintea femeii să nu aibă temei legal, să nu poată beneficia de o astfel de pensie, dar n-a fost deloc lămurită în acest sens. Din rândurile primite de la Iaşi, nu este limpede dacă are sau nu are dreptul la un asemenea ajutor. Dacă mai poate munci sau nu la vârsta ei de 56 de ani, din cauza bolii ce o afectează, pot hotărî numai medicii, îndreptăţită să le ceară avizul fiind tocmai direcţia respectivă. Femeia a solicitat una, i s-a răspuns alta! Iată cum, o rezolvare formală a scrisorilor oamenilor muncii de către un funcţionar indiferent (sau rutinat) în a desluşi o situaţie de viaţă nu serveşte nimănui. Deşi învestit cu responsabilitatea cercetării şi rezolvării problemei semnalate, a răspuns pe-alături, cum zice proverbul românesc, "unde dai şi unde crapă"!
Probabil, din punctul său de vedere, procedura este completă. A primit o scrisoare (adresată iniţial revistei Flacăra) şi, chipurile, a rezolvat-o. A bifat-o în registru, după care a expediat răspunsul în dublu exemplar. Cel către noi având în plus formula-tip: "i s-a răspuns şi petentului!". Dar cum?
Ce-o fi gândit bătrâna ţărancă în faţa acelei derutante misive?
Flacăra, nr. 29/1989
Aducem mulţumiri pentru rezolvarea problemei noastre comune atât revistei Flacăra, cât şi Consiliului popular al municipiului Iaşi, a cărui hotărâre a fost publicată în paginile revistei dumneavoastră la 16 iunie 1989. Era vorba de un aviz emis de ICPROM Iaşi, în calitate de proiectant, care nu lua în considerare că prin închiderea pasajelor din blocurile E-1 şi E-2 (Strada Socola) este împiedicat accesul la faţadele posterioare. Reanalizând situaţia, Consiliul popular a dispus anularea autorizaţiei nr. 111/5 oct. 1988. Intervenţia făcută a fost, cu adevărat, "un dialog fructuos între cetăţeni şi autorităţi". Semnează locatarii blocurilor 9, 9-! şi 13 din Strada Socola, Iaşi.
Din comuna Vopereşti, judeţul Buzău, ne scrie Dumitru Frăţilă: "Urmăresc şi mă interesează în revista Flacăra articolele privind activitatea echipelor de control ale oamenilor muncii, întrucât fac parte şi eu dintr-o astfel de echipă. Ceea ce mă face să vă scriu este faptul că la noi există o serie de lipsuri în acest domeniu şi, aşa cum chiar în revistă se spunea, «şi tăcerea e o vină». De doi ani nu s-a făcut decât un singur control şi s-a făcut formal, în raport cu ceea ce prevede Legea nr. 6/1972 şi cu cele relatate în presă - amintesc articolul «Urmările controlului la cinci ani» semnat de Roxana Paicu - privind rolul şi atribuţiile acestor echipe. Am intervenit la organele locale şi am propus reînnoirea echipei, în vederea începerii unei adevărate activităţi, prin care să ne onorăm mandatul social încredinţat, dar poate primim un sprijin şi din partea dumneavoastră".
M. Liana, Flacăra, nr. 30/1989
Citește pe Antena3.ro