x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Special Pionieri percheziţionaţi la sânge şi toalete dezinfectate cu alcool pentru fundul prezidenţial

Pionieri percheziţionaţi la sânge şi toalete dezinfectate cu alcool pentru fundul prezidenţial

de Cristinel C. Popa    |    23 Iun 2009   •   00:00

Directorul de fabrică şi trust ing. Emil Uncheşel a vorbit direct cu Ceauşescu de vreo cinci ori. "Discuţie măruntă, nu amplă, de fiecare dată. El, în vizită la fabrică, eu eram dator să-i vorbesc cale de jumătate de ceas, cum am arătat şi-n altă discuţie, îi vorbeam cât dura traseul.



Mă şcolise un mai mare de-al meu de la centrală, vezi că dacă-ţi tace gura, îţi pune întrebări. Şi aşa am făcut, am ieşit afară din fabrică, au venit ziariştii şi m-au întrebat ce indicaţii a dat. N-a dat, că nu a avut timp. Mereu am fost numai în întâlniri din astea, nu m-a pus în dificultate, nu au fost întrebări mai intime.

Când m-au mutat de la Bârlad la Iaşi, ministrul a zis: Uite!, avem un băiat bun, vrea să plece de la Bârlad la Iaşi, că are acolo soţia, şi cică Ceauşescu ar fi spus: «Măi, parcă de regulă soţia îşi urmează soţul», dar i s-a răspuns că «în cazul ăsta e mai tare soţia»". Aşa a acceptat.

În vizită la CUG (Combinatul de Utilaj Greu), Ceauşescu a fost de două ori, însă Uncheşel l-a prins doar o dată. "Cred că era chiar în 1989. Şi atunci era foarte bine regizat totul. Se ştia unde se va opri în lumea care făcea aleea pe care circula el, erau oameni, muncitori. Era la faza la care securiştii îl în­dopaseră cu ideea că este vânat. I se spunea că unde se opreşte nu ştiu care securist, acolo se poate opri şi el să dea mâna cu un muncitor îmbrăcat cine ştie cum.

Pe traseu era un copil, care era şi el verificat. Eu am asistat cum securiştii îi buzunăreau pe copii, pe pionieri, îi verificau pe toţi. Ne-au dezinfectat WC-ul cu alcool şi au bandajat cu tifon colacul. Eu n-am mai avut voie să intru acolo, era pregătit doar pentru fundul prezidenţial. Se luau măsuri de tot felul, Salvarea umbla după ei permanent, erau măsuri normale. De asemenea, nu bea apă."

×
Subiecte în articol: special