Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nicolae Ceauşescu l-a considerat pe Papa Ioan Paul al II-lea drept unul dintre responsabilii pentru mişcările sociale de protest ce au avut loc în Polonia, în perioada 1978-1989.
În discuţiile pe care secretarul general al PCR le-a purtat cu conducătorii unor partide comuniste şi socialiste din Occident şi din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (OTV), acesta a spus că liderii Partidului Muncitoresc Unit Polonez (PMUP) sunt vinovaţi deoarece au permis reprezentanţilor bisericii catolice să-şi menţină influenţa deosebită în rândul cetăţenilor polonezi.
HUSÁK DIXIT
În aceeaşi perioadă, Betino Craxi, secretar general al Partidului Comunist Italian, a afirmat că Suveranul Pontif îi sprijină pe oamenii persecutaţi de regimul comunist de la Varşovia. O dovadă în acest sens provine de la Ştefan Andrei, fost ministru al Afacerilor Externe. Acesta a declarat la 13 decembrie 1981, în şedinţa extraordinară a CPEx: "Însuşi Craxi a spus că Papa se ocupă, în mod direct, de Polonia şi a avut întâlniri cu conducătorii bisericii catolice, la Roma".
Evenimentele sociale din Polonia au fost analizate şi la Praga, de Gustav Husák, secretar general al Partidului Comunist Cehoslovac (PCC). Cu prilejul reuniunii de la Moscova a conducătorilor partidelor comuniste şi muncitoreşti din statele membre ale OTV (4-5 decembrie 1980), Gustav Husák a comparat situaţia dificilă din Polonia cu cea existentă în anul 1968, în Cehoslovacia: "Adversarul a tras concluzii din evenimentele din Ungaria (în anul 1956 - n.r.); în Cehoslovacia a acţionat altfel (în anul 1968 - n.r.). Din evenimentele din Cehoslovacia a tras concluziile respective şi acum acţionează altfel în Polonia. Adversarul a utilizat insatisfacţia în problemele sociale şi a căutat să orienteze masele spre manifestări antisocialiste, împotriva partidului.
În condiţiile noastre, datorită propagandei burgheze, Cehoslovacia a devenit un exemplu strălucit în ce priveşte aşa-numitele restructurări democratice ale socialismului, aşa-numitul socialism uman.
Ţara noastră a fost dată ca exemplu tuturor ţărilor socialiste pentru procesul de reînnoire în Cehoslovacia; pentru Dubşek (liderul reformist al PCC, înlăturat de la conducerea partidului în august 1968 de sovietici, cu sprijinul direct al lui Gustav Husák - n.red.) a făcut slujbă chiar şi Papa de la Roma.
Dacă se petrece ceva negativ în ţările socialiste, răspunderea pentru aceasta o poartă ţările capitaliste. Ele vor să extindă situaţia din Polonia şi în Cehoslovacia, şi în Republica Democrată Germană, şi în alte ţări socialiste. Însă noi vom da o ripostă hotărâtă tuturor acestor încercări şi vom recurge la toate măsurile care se impun pentru a preîntâmpina o astfel de situaţie. (...)
În acele momente (din anul 1968 - n.r.), şi la noi s-a activizat biserica - şi biserica catolică şi biserica reformată, care se pronunţau pentru recunoaşterea bisericii. Voiau să umbrească toate realizările obţinute de Cehoslovacia după revoluţie. Şi în Cehoslovacia, 80% din populaţie o constituie catolicii. Însă şi biserica a jucat la noi un rol făţiş reacţionar. (...)
Am vrut în expunerea mea să demonstrez cum a acţionat contrarevoluţia în Cehoslovacia şi ce concluzii a tras partidul nostru din evoluţia acestor evenimente. Experienţa noastră a demonstrat că pentru a da o lovitură puternică forţelor revizioniste şi contrarevoluţionare trebuie să avem un partid unit, marxist-leninist, consolidat. Partidul trebuie să fie ferm în rezolvarea problemelor celor mai urgente, să aibă un program clar, concret, precis şi în jurul lui să mobilizeze pe toţi comuniştii. Am realizat şi soluţionat această criză prin metode politice şi cred că fiecare om cu raţiune obiectivă înţelege acest lucru. Însă folosind metode şi măsuri politice, aceasta nu înseamnă că şi conducerea trebuie să se teamă de măsuri de urgenţă şi de alte metode în lupta împotriva forţelor contrarevoluţionare".
SUVERANUL PONTIF POLONEZ
Implicarea Suveranului Pontif în mişcările sociale din Polonia datează din anii '70. După alegerea ca Papă, sub numele de Ioan Paul al II-lea, a cardinalului polonez Karol Wojtyla (16 octombrie 1978), Edward Gierek, liderul PMUP, a fost de acord cu revenirea în patrie a Papei Ioan Paul al II-lea, într-un pelerinaj. Decizia respectivă a fost controversată deoarece autorităţile de la Varşovia cunoşteau faptul că Suveranul Pontif generase probleme regimului comunist. În calitate de cardinal, acesta a avut întrevederi cu fondatorii KOR ("Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor" - o organizaţie ce lupta împotriva sistemului de conducere şi control comunist). Totodată, la 30 septembrie 1976, Karol Wojtyla a creat un fond de ajutorare a familiilor demonstranţilor anticomunişti arestaţi din Arhiepiscopia Cracoviei.
Cu prilejul efectuării primului său pelerinaj în Polonia, în calitate de Suveran Pontif (2-10 iunie 1979), Ioan Paul al II-lea a ţinut slujbe în aer liber la Mănăstirea Czestochowa (de pe Muntele Sfânt Jasna Góra), la Biserica "Sfânta Ana" din Cracovia, în localităţile Nowy Tag (lângă graniţa cu Cehoslovacia), Nowa Huta şi, din nou, la Cracovia.
Intervenţiile repetate ale Papei Ioan Paul al II-lea în mişcările sociale din Polonia au generat discuţii aprinse la Moscova deoarece acesta punea în pericol întregul edificiu comunist creat de Iosif Stalin în Europa după cel de-al doilea război mondial. Tentativa turcului Mehmet Ali Aşca de a-l asasina pe Suveranul Pontif la 13 mai 1981, în Piaţa Sfântul Petru din Roma, nu a făcut decât să amplifice bănuielile privind încercările Kremlinului de a-l reduce la tăcere prin orice mijloace pe Papa Ioan Paul al II-lea. Ancheta iniţiată de autorităţile italiene nu a reuşit să demonstreze implicarea directă a KGB-ului în tentativa de asasinat. În schimb, au existat probe care atestau implicarea autorităţilor bulgare în organizarea atentatului. La anchetă s-a descoperit că Mehmet Ali Aşca a avut o serie de contacte cu agenţi secreţi bulgari.
În opinia noastră, activismul promovat puternic şi eficient de Papa Ioan Paul al II-lea pentru democratizarea societăţii poloneze - la sfârşitul anilor '70 şi în cursul deceniului care a urmat - constituie unul dintre cei mai importanţi factori care au determinat prăbuşirea regimului comunist de la Varşovia, în anul 1989.
