Cea de-a 71-a ediţie a campionatului Diviziei A la fotbal s-a încheiat la începutul verii lui ’89 cu triumful formaţiei Steaua Bucureşti, care-şi trecea astfel în palmares al cincilea titlu consecutiv şi al 14-lea din istorie.
Sub comanda antrenorilor Anghel Iordănescu şi Dumitru Dumitriu şi-au adus contribuţia la această performanţă 24 de jucători: Ungu-reanu, Rotariu, Hagi, Lung, Iovan, I. Dumitrescu, Balint, D. Petrescu, Lăcătuş, T. Stoica, Piţurcă, Bumbescu, I. Stan, Pena, Minea I, Negrău, L. Bălan, Măstăcan, Lasconi, Bunaciu, Liliac, Cireaşă, Muscă şi M. Mirea.
În afara titlului de campioană, gruparea din Ghencea a mai contabilizat însă un succes de răsunet, "roş-albaştrii" terminând cel de-al treilea sezon la rând fără să sufere vreun eşec! "Ca să fim sinceri, nu ştim dacă foarte des citata «Guinness Book of World Records» are undeva inserat şi recordul mondial al invincibilităţii pe plan intern a echipelor de fotbal de pe mapamond, dar dacă această «rubrică» există, atunci suntem convinşi că Steaua, campioană a României pentru a cincea oară consecutiv, poate candida serios la prioritatea mondială!", nota presa vremii după ce Steaua, care avea să realizeze eventul, câştigând şi ediţia din acel an a Cupei României, ajungea la nu mai puţin de 117 meciuri consecutive fără înfrângere pe plan intern. Ultimele insuccese ale Stelei se consemnaseră în anul 1986, 4-5 în deplasare cu Universitatea Craiova, la 18 iunie, în ultima etapă a campionatului, şi 0-1 cu Dinamo, la 25 iunie, în finala Cupei României.
Revenind la ediţia '88-'89, în care Steaua şi-a mai probat o dată supremaţia absolută pe plan intern, doar trei echipe din Divizia A, Dinamo, FC Braşov şi Universitatea Cluj-Napoca, s-au putut mândri la final cu performanţa de a nu fi pierdut ambele meciuri disputate în compania formaţiei pregătite de Anghel Iordănescu, fiecare dintre acestea reuşind să-i smulgă campioanei câte un punct. În contrapartidă, alte trei echipe, Corvinul, Rapid şi ASA Târgu-Mureş, s-au făcut realmente de râs în faţa lui Hagi şi compania. Hunedorenii au fost pur şi simplu decapitaţi, fiind învinşi cu 11-0, iar Rapid şi ASA nu au scăpat nici ele deloc uşor furiei "viteziştilor", pierzând cu 8-2, respectiv cu 7-0.
La trei puncte în spatele Stelei în ierarhia finală şi dispunând de un lot cel puţin la fel de valoros ca al rivalei din Ghencea, Dinamo şi-a trecut şi ea în cont o serie de succese la diferenţe de scor mai mult decât consistente: 7-0 şi 7-2 cu ASA Târgu-Mureş, 7-0 şi 6-0 cu FC Farul Constanţa, 6-0 şi 6-2 cu Rapid şi 8-1 cu FC Inter Sibiu. Spre deosebire însă de "roş-albaştrii", care au terminat neînvinşi, elevii lui Mircea Lucescu au înregistrat două sincope, care au cântărit decisiv în economia campionatului: 1-2 cu Steaua şi, absolut neprevăzut, 0-1, la Scorniceşti, cu FC Olt.
În condiţiile în care nu au reuşit să stopeze supremaţia Stelei, dinamoviştii s-au consolat cu titlul de golgeter obţinut de Dorin Mateuţ şi cu doborârea recordului de eficacitate al echipei ITA, devenită ulterior UTA, din sezonul 1947-1948, când arădenii au înscris 129 de goluri. Antrenorii Mircea Rednic şi Florin Cheran au contat în sezonul '88-'89 pe un număr de 21 de jucători: Mateuţ, Rednic, Mihăescu, Cămătaru, Lupescu, Stelea, Răducioiu, Lupu, I. Varga, Sabău, Vaişcovici, Andone, Klein, B. Bucur, Ad. Matei, Al. Nicolae, Orac, Dochia, Timiş, D. Moraru şi Nicoară.
Semifinalistă a Cupei UEFA, ediţia 1982-1983, dar aflată în plin proces de reconstrucţie, Universitatea Craiova a terminat campionatul pe locul 5 şi a ratat, la golaveraj!, prezenţa în competiţiile europene intercluburi pentru al doilea an la rând. În căutarea celei mai bune formule de echipă, antrenorul-jucător Sorin Cârţu, care a evoluat în două dintre meciurile Ştiinţei, a folosit pe parcursul celor 34 de etape nu mai puţin de 31 de fotbalişti: Gică Popescu, Săndoi, Ad. Popescu, P. Badea, Mănăilă, Bica, Gh. Ciurea, Geolgău, Irimescu, Neagoe, N. Zamfir, Crişan, Boldici, Şt. Stoica, Olaru, Ceauşilă, Bâcu, Luţă, Biţă, Ghiţă, S. Cristescu, Cioroianu, Gh. Barbu, Calafeteanu, Pigulea, Cl. Stoica, Cârţu, I. Gane, Gherasim, Fl. Dumitru şi Cărbunaru.
Marea decepţie a sezonului a fost Oţelul Galaţi, formaţie care, după succesul istoric obţinut pe teren propriu în faţa celebrei Juventus Torino, scor 1-0, în primul tur al Cupei UEFA, în toamna lui '88, a sfârşit prin a retrograda în eşalonul secund, la braţ cu Rapid şi ASA Târgu-Mureş. La polul opus, nou-promovatele FC Bihor, FC Farul şi FC Inter au avut o comportare meritorie, primele două terminând campionatul în prima jumătate a clasamentului, iar sibienii, pe poziţia a 11-a. Din Divizia B au urcat pe prima scenă Petrolul Ploieşti, Jiul Petroşani şi Politehnica Timişoara.
Odată încheiată, stagiunea '88-'89 a fost luată la "puricat" de statisticienii vremii, care au alcătuit fel şi fel de clasamente şi ierarhii. Astfel, pe baza mediilor notelor acordate de cotidianul Sportul, singurul de specialitate în urmă cu 20 de ani, s-a stabilit cel mai bun "11" al campionatului: Lung (7,10) - D. Petrescu (7,07), Iovan (7,18), Rednic (7,30), Rotariu (7,30) - T. Stoica (7,19), Sabău (7,52), Mateuţ (7,57), Gh. Popescu (7,17) - Lăcătuş (7,33), Hagi (7,48). Un alt "11" interesant a fost alcătuit pe baza numărului de prezenţe ale jucătorilor în Divizia A: D. Moraru (Dinamo, 388 de prezenţe) - Andrieş (SC Bacău, 310), G. Iorgulescu (Sportul Studenţesc, 350), C. Stancu (FC Argeş, 416), Ungureanu (Steaua, 340) - T. Stoica (Steaua, 373), Dragnea (Flacăra Moreni, 362), Augustin (Rapid, 383), Iovănescu (FC Farul, 357) - Radu II (FC Inter Sibiu, 381), Cămătaru (Dinamo, 378).
Contorizate şi ele foarte atent, transferurile de jucători de la o prim-divizionară la alta erau în urmă cu 20 de ani mult mai puţine decât în prezent. Astfel, din cei 456 de jucători care au fost folosiţi în ediţia 1988-1989 a Diviziei A, doar 17 au evoluat la câte două echipe: Klein (Corvinul şi Dinamo), Timiş (Dinamo şi Flacăra), Matei (Rapid şi Dinamo), Pena (Steaua şi FC Olt), Minea (FC Olt şi Steaua), Cireaşă (Steaua şi FC Olt), Dican (Victoria şi FC Argeş), D. Ştefan (FC Argeş şi Victoria), M. Pană (Flacăra şi Victoria), Balaur (Rapid şi Flacăra), Gherasim (Univ. Craiova şi FC Olt), Ceauşilă "C. Gheorghe" (FC Olt şi Univ. Craiova), V. Iorgulescu (Sportul Stud. şi Rapid), Mandoca (FC Bihor şi FCM Braşov), Terheş (FCM Braşov şi FC Bihor), Craiu (FC Olt şi Rapid) şi V. Ene (SC Bacău şi ASA).
La finalul unui sezon competiţional în care s-au înscris nu mai puţin de 981 de goluri, cei mai prolifici jucători şi-au mai găsit locul şi în alte topuri decât cel clasic, pe baza căruia este desemnat, an de an, golgeterul României. Intitulate sugestiv "golgeteri în deplasare", "golgeteri acasă" şi "golgeteri din 11 metri", aceste ierarhii nu au oferit surprize mari. În deplasare, cel mai bine s-a descurcat laureatul Mateuţ, cu 23 de reuşite, pe teren propriu învingător a ieşit Hagi, tot cu 23 de goluri, iar Vaişcovici s-a dovedit a fi cel mai prolific marcator de la punctul cu var, transformând un număr de 11 penalty-uri.
Cel puţin la fel de inedite au fost şi clasamentele alcătuite pe baza meciurilor disputate între echipele europene, bucureştene, studenţeşti, nou-promovate şi retrogradate. Meciurile inter-"europene" şi cele inter-bucureştene au dat-o câştigătoare pe Steaua, secondată de fiecare dată îndeaproape de Dinamo, din disputele directe între nou-promovate cel mai bine a ieşit FC Inter, iar meciurile inter-"studenţeşti" au fost dominate de Universitatea Craiova, care a obţinut patru victorii din patru în faţa colegelor de amfiteatru, Universitatea Cluj şi Sportul Studenţesc. În ceea ce priveşte meciurile dintre retrogradate, cel mai bine a ieşit Rapid, iar Oţelul a fost marea învinsă, punctul pierdut în faţa lui ASA Târgu Mureş, cea mai slabă echipă a campionatului, fiind cel care i-a condamnat pe gălăţeni să joace la matineu.
CLASAMENTUL FINAL AL DIVIZIEI A
1. Steaua 34 31 3 0 121-28 65p
2. Dinamo 34 30 2 2 130-30 62p
3. Victoria 34 20 5 9 81-60 45p
4. Flacăra 34 16 4 14 63-47 36p
5. Univ. Craiova 34 15 6 13 52-52 36p
6. Sportul Stud. 34 15 4 15 52-59 34p
7. FC Bihor 34 13 6 15 40-46 32p
8. FC Olt 34 12 8 14 38-47 32p
9. FC Farul 34 14 4 16 36-48 32p
10. FCM Braşov 34 12 7 15 46-52 31p
11. FC Inter 34 13 5 16 45-57 31p
12. SC Bacău 34 13 4 17 49-55 30p
13. FC Argeş 34 13 4 17 40-50 30p
14. "U" Cluj 34 11 8 15 43-55 30p
15. Corvinul 34 13 3 18 47-68 29p
16. Oţelul 34 11 6 17 36-59 28p
17. Rapid 34 10 3 21 39-67 23p
18. ASA Tg. Mureş 34 2 2 30 23-101 6p
CLASAMENT GOLGETERI
1. Mateuţ (Dinamo) - 43 goluri (1 din 11 metri)
2. Coraş (Victoria) - 36 goluri (4 din 11 metri)
3. Hagi (Steaua) - 31 de goluri (1 din 11 metri)
4. Piţurcă (Steaua) - 24 de goluri (3 din 11 metri)
5. Lala (Flacăra Moreni) - 21 de goluri (4 din 11 metri), Vaişcovici (Dinamo) - 21 de goluri (11 din 11 metri).
CLASAMENT ÎNTRE "EUROPENE"
1. Steaua 6 5 1 0 16-6 11p
2. Dinamo 6 4 1 1 16-6 9p
3. Flacăra 6 1 1 4 9-19 3p
4. Victoria 6 0 1 5 9-19 1p
CLASAMENT ÎNTRE ECHIPELE BUCUREŞTENE
1. Steaua 8 7 1 0 25-7 15p
2. Dinamo 8 6 1 1 30-8 13p
3. Victoria 8 3 1 4 11-16 7p
4. Sportul 8 1 2 5 11-23 4p
5. Rapid 8 0 1 7 9-32 1p
CLASAMENT ÎNTRE NOU-PROMOVATE
1. FC Inter 4 2 1 1 5-3 5p
2. FC Bihor 4 2 1 1 4-3 5p
3. FC Farul 4 1 0 3 2-5 2p
CLASAMENT ÎNTRE RETROGRADATE
1. Rapid 4 3 0 1 9-2 6p
2. Oţelul 4 2 1 1 6-4 5p
3. ASA 4 0 1 3 1-10 1p
CLASAMENT ÎNTRE ECHIPELE STUDENŢEŞTI
1. Univ. Craiova 4 4 0 0 11-2 8p
2. Sportul 4 1 1 2 3-6 3p
3. "U" Cluj 4 0 1 3 0-6 1p
Citește pe Antena3.ro