Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Îl recunoşti de la distanţă: are ochii cârpiţi de somn, e palid şi fript de oboseală, de parcă ar fi tras la galere. El n-are timp să citească o carte, să vadă un spectacol de teatru, să respire aer curat, să intre într-un muzeu sau într-o expoziţie. De îndată ce iese de la serviciu se precipită spre casă, unde se aşază în faţa micului ecran şi acolo îl prinde dimineaţa, privind în extaz filme de duzină, adevărate mostre de prost gust şi lipsă de imaginaţie, cumpărate însă la preţuri exorbitante.
L-aţi recunoscut: este o victimă a "sindromului video". Cazurile mai uşoare sunt videofilii, cazurile mai grave: videomanii. Ştefan C., ospătar la restaurantul "Flora" din Bucureşti, cunoaşte se pare destul de bine simptomul sindromului şi nu i-a trebuit mult ca să pună la punct un ingenios sistem de stoarcere a profiturilor de pe urma avidităţii şi snobismului amatorilor de spectacole… exotice. În vara anului 1985, tânărul ospătar cumpără (cu acte în regulă, autentificate la notariat) un videocasetofon şi douăzeci de casete, unele înregistrate, altele nu, la preţul de 43.000 lei. Foarte bine, cine ce are cu bietul băiat? Puţin ciudat este doar faptul că la numai o lună de la cumpărare, adună tot calabalâcul şi-l debarcă la Piteşti, unde se şi debarasează de el, dar nu pe gratis, nu, ci contra sumei de lei 79.000! Mai trece o lună şi iată-l din nou pe eroul nostru, cumpărând, de data aceasta, pe dolari (?!), prin intermediul unui turist italian, un video-casetofon cu zece casete de la o unitate "Comturist". Îl vinde rapid şi pe acesta, apoi mai cumpără-vinde un alt videocasetofon, la care iar se alege cu un câştig suplimentar de peste 10.000 lei. În august 1986 cumpără cu 25.000 lei de la un oarecare Moti un "Samsung" pe care îl vinde, prin concubina sa, Rodica, unităţii nr. 136 a Coopertivei "Radioprogres" la preţul de 40.500 lei, ca după câteva zile să-l răcumpere el însuşi (justificând cu bonul provenienţa aparatului!) la preţul de 46.159 lei! După ce se încheie astfel buna colaborare cu firma "Radioprogres", vinde videocasetofonul contra a 50.000 lei unui client de ocazie. După încă vreo câteva tranzacţii asemănătaore, Ştefan C. descoperă în prietenul lui, Tudorel R., o adevărată bancă de idei. Acesta îi face legătura cu un cetăţean străin care urmează să-i trimită de peste hotare aparate video. Procedeul este următorul: clienţii avansează banii şi adresa, apoi din suma respectivă Ştefan C. şi Tudorel R. îşi adjudecă aproximativ jumătate ("comisionul"!) restul fiind înmânat unui oarecare senior Lillo care, într-adevăr, începe să livreze marfa la adresele indicate. Întâi un aparat, apoi două, apoi patru şi aici intervin organele competente care îi cer unele explicaţii tânărului om de afaceri în legătură cu "prodicioasa" lui activitate comercială, situată, din păcate, cu totul în afara legii, drept pentru care se dispune, conform procedurii legale, confiscarea videocasetofoanelor şi a filmelor cu care s-a făcut speculă.
Sigur, videofilii şi videomanii rămaşi astfel fără obiectul pasiunii lor vor fi despăgubiţi de cel care le-a uşurat considerabil bugetul. Dar cum sumele pe care le datorează Ştefan C. partenerilor săi de "afaceri" sunt destul de ridicate, va trece o bună bucată de timp până ce vor fi recuperate. Până atunci, cei păgubiţi n-au decât să se adune seară de seară şi să-şi povestească "filmul" plin de peripeţii al acestei afaceri.
G.C. - Scînteia Tineretului, nr. 12370 din 1989
