Cu prilejul recentei Consfătuiri de lucru pe probleme economice de la
CC al PCR, tovarăşul Nicolae Ceauşescu a accentuat, încă o dată,
necesitatea de a se aplica cu fermitate măsurile impuse de
introducere la timp în circuitul economic a obiectivelor de investiţii
prevăzute, imperativ de mare răspundere care izvorăşte din importanţa
pe care noile capacităţi o au pentru creşterea şi diversificarea
produselor, pentru satisfacerea unor necesităţi bine precizate ale
economiei naţionale.
La Fabrica de produse ceramice Ţăndărei a fost recepţionată, încă din luna iunie 1987, o nouă secţie de blocuri ceramice din beton cu agregate uşoare, cu o capacitate proiectată de 30 de milioane de bucăţi echivalente pe an, dar care nu a intrat efectiv în producţie nici la această oră, datorită deficienţelor la utilajul conducător (vibropresa), utilaj realizat de IUT Bistriţa. La sediul fabricii există un dosar destul de voluminos cu corespondenţă către proiectant şi constructor, în care se solicită remedierea defecţiunilor respective. Proiectanţii şi constructorii au venit şi au plecat de nenumărate ori, au rezolvat câteva probleme. În decembrie 1988, vibropresa funcţionând doar câteva ore. Au mai rămas însă de rezolvat altele, care cad în sarcina beneficiarului. Mai precis, este vorba despre un cântar automat de 300 kg, în instalaţie fiind montat unul de 200 kg, dar, deşi recepţia a fost efectuată în 1987, s-a "descoperit" că nu este corespunzător abia în decembrie 1988, dată de când fabrica de produse ceramice tot încearcă să-l achiziţioneze. Se pare că în maximum două săptămâni va fi rezolvată şi această problemă, şi numai după aceea va fi convocată comisia de omologare. Dar instalaţia putea produce şi cu acest cântar, chiar dacă la o capacitate mai redusă, însă proiectantul (Institutul de cercetări pentru industria materialelor de construcţii Bucureşti) nu şi-a dat avizul de funcţionare.
Şi dacă în perioada ce a trecut din anul în curs planul la blocuri ceramice a fost îndeplinit şi chiar depăşit, fiind reparată şi funcţionând vechea linie, cu o productivitate mică, în următoarele două trimestre sarcina va fi dublă, actuala capacitate fiind prea mică pentru a face faţă. Iată de ce conducerea fabricii, cu sprijinul IMC Călăraşi (unitatea patronatoare) şi al Centralei materialelor de construcţii Bucureşti, trebuie să depună eforturi pentru ca în cel mai scurt timp să se finalizeze întreaga investiţie. Cum tot la fel trebuie să se urgenteze obţinerea aprobării documentării pentru deschiderea carierei de argilă din apropierea fabricii, la acest reper existând şi în primul trimestru serioase restanţe.
Prin planul de stat, Trustul IAS Ialomiţa a avut de realizat o staţie de biogaz la Urziceni şi o instalaţie solară la IAS Ograda, ambele finalizate şi predate CPICP, deoarece unitatea respectivă a preluat fermele de porcine pe lângă care au fost executate obiectivele. Dar din programul stabilit de Consiliul popular judeţean Trustul IAS trebuie să realizeze şi alte obiective pentru utilizarea resurselor neconvenţionale de energie. Este vorba de câte două instalaţii eoliene TS-10 la întreprinderile agricole de stat din Vlădeni, Giurgeni, Făcăeni, Borduşani şi Stelnica. După cum ne informează Nicolae Obancea, responsabilul cu investiţiile la nivelul trustului, s-a făcut deplasarea pe teren cu specialiştii de la Centrul judeţean de proiectare, au fost stabilite amplasamentele, iar unităţile au lansat comenzile de proiectare şi de execuţie către IJPSP Ialomiţa. Comenzi ce nu au ajuns încă la unitatea amintită, fiind nevoie de viza băncii, viză ce nu a fost obţinută până la primirea planului de investiţii pe acest an. A sosit şi acest plan la 25 martie a.c., dar nici de această dată instalaţiile respective nu sunt nominalizate, cum a reieşit din discuţiile purtate cu reprezentanţii Departamentului Agriculturii de Stat, fără nici o adresă oficială, urmând a se obţine viza dintr-o poziţie nenominalizată. Poziţii din care, bineînţeles, unităţile vor să-şi realizeze alte obiective de investiţie, fiind alte urgenţe. Vor fi totuşi realizate instalaţiile eoliene? Iată o întrebare la care am primit un răspuns ambiguu: "Dacă este sarcină, le vom realiza!".
Şi tot din programul judeţean prioritar, Trustul IAS are sarcina de a realiza nouă instalaţii de producere a biogazului, fiecare cu o capacitate de 10 mc, ce urmează a fi amplasate pe lângă punctele de colectare a laptelui din fermele zootehnice, biogazul rezultat urmând a fi utilizat la încălzitul apei ce va fi folosită la igienizarea bidoanelor şi ustensilelor aferente. Ce s-a întreprins până la această oră? Nimic sau aproape nimic. Primim însă asigurări că, până la 31 martie, se vor reduce comenzile de la unităţile ce vor beneficia de aceste instalaţii, urmând apoi a se înainta Întreprinderii de antrepriză construcţii montaj Ialomiţa, spre a se definitiva contractele de execuţie, în sarcina trustului rămânând numai montajul. Rămâne de văzut dacă ele vor fi materializate integral şi la termenele stabilite.
T. Constantin - Tribuna Ialomiţei, jud. Ialomiţa, nr. 2705 din 1989
Citește pe Antena3.ro