Tractorul cu biogaz al României comuniste

În fiecare sâmbătă, cu puţin timp înainte ca oamenii muncii să-şi încheie activităţile şi să pornească pe la casele lor, postul naţional de radio difuza pe programul 2 la ora 12:00 emisiunea "Drumuri de inimă şi (sic!) ţară".

Cei care nu reuşeau să o urmărească şi să ia la cunoştinţă în­demnu­rile moralizatoare erau invitaţi să asculte aceeaşi emisiu­ne, în reluare, la ora 18:00, de această dată pe programul 3. Oricum, în acea perioadă oferta de divertisment era destul de limitată, dacă nu punem la socoteală emisiunile posturilor de televiziune din ţările vecine.

Aşadar, după măreţele realizări ale tinerilor muncitori români gata să dea în folosinţă Magistrala III a metroului într-un timp-record, urmau ceea ce aş putea numi tablourile pline de avânt proletar, întâlnite în câteva localităţi din diferite zone ale ţării. Pentru început, în această serie, ne oprim la oraşul Câmpulung Muscel, de al cărui nume se leagă prima reşedinţă voievodală din Ţara Românească. De Câmpulung e legată şi Fabrica de automobile ARO, una dintre mărcile româneşti de prestigiu, a cărei faimă a fost curmată, brusc, la câţiva ani după Revoluţia din 1989.

Scriitorul Mircea Şerbănescu este cel care "ia pulsul" acestui oraş. Evident, limbajul folosit de autor se integrează perfect în peisajul discursului cu tentă socialistă, profund patriotică. "Păstrător al sacrelor tradiţii româneşti de peste ani şi ani, Câmpulung Muscel asimilează cu naturaleţe modernitatea construcţiilor geometrice din beton cu fe­restre îndreptate spre lumină, cât mai multă lumină, şi cu nişte balconaşe ca nişte surâsuri ale formei contemporane. Venind de departe, din trecut, localitatea de azi este consi­derată oraş de reşedinţă a renumitei embleme de maşini ARO, în variante de mare căutare, cunoscute şi apreciate în peste 50 de ţări ale lumii..."

Interesant rămâne apelul către lumină, trimiţând la...Goethe, "lumină, cât mai multă lumină!", în acest spaţiu dominat de riguroasele şi ternele construcţii geometrice din beton. Să fie doar o exprimare poetică sau în spatele acestei formulări se ascunde un tâlc? Cert este că Mircea Şerbănescu insistă, cum altfel, pe marile performanţe economice ale oraşului. Sute de apartamente ridicate special pentru tinerii care au venit aici "să contribuie  activ" la dezvoltarea industrială a ţării. De altfel, autorii emisiunii remarcau zeloşi că producţia economică a înregistrat la Câmpulung Muscel un progres fantastic, aceasta fiind în 1989 de 32 de ori mai mare decât cea din 1950.  

Nu doar economia este pe măsura "prezentului glorios", ci şi trecutul care "vibrează-n fiecare inimă": "Re­verberează puternic şi faptele eroice ale trecutului, luptele de clasă, impresionantul monument de la Mateiaş. Trecutul în ce are el mai va­loros înfloreşte plenar în acest timp al înfloririi oraşului în ansamblul tuturor în­floririlor actuale ale României, printr-o masivă dezvoltare în plan industrial, economic, cultural, social. Tre­când firesc de la poezia tradiţiilor la dimensiunile epice ale prezentului, Câmpulung Muscel devine din oraşul patriarhal ce a fost odată o citadelă dina­mic legată de uriaşele pulsuri româneşti contemporane în toate domeniile de activitate".

Un alt oraş, nimerit în grila de programe a radioului, e Petroşani - ai cărui locuitori aveau la început ca ocupaţie păstoritul şi care s-a transformat în ultimii 40 de ani ai epocii luminoase "în cadrul universitar al mineritului, rămânând axul spiritual al Văii Jiului, cu veritabilele sale ctitorii ale epocii Ceauşescu". Pentru bravii mineri care coborau în străfundurile pământului în căutarea căr­bunelui ce va încălzi sau nu casele din întreaga ţară, statul construise 18.000 de apartamente, zidite nu doar după un plan urbanistic, ci "cu ochii spre nou, spre modernitate".

În aceeaşi emisiune "Drumuri de inimă şi ţară", după două oraşe importante, puncte de reper pentru diferite sectoare ale economiei, atenţia realizatorilor se îndreaptă spre o comună din judeţul Dâm­boviţa. Aşa cum v-aţi închipuit deja, aceasta nu a fost aleasă la întâmplare, localitatea Poiana reprezentând un model pentru celelalte sate şi comune de pe plaiurile româneşti. Nu numai că este "multiplă câştigătoare a întrecerii socialiste", ci "a demonstrat o masivă dezvoltare pe toate planurile", locuitorii fiind dintre cei mai destoinici. Cine altcineva putea cunoaşte mai bine destinul comunei dacă nu Marin Florea, unul dintre cei mai tineri primari din Dâmboviţa? "În localitatea noastră s-au petrecut multe lucruri plăcute. Îmi amintesc cu nostalgie de Poiana, unde nu exista asfalt (element pregnant al ci­vilizaţiei - n.r.), şcoala mică cu patru clase la care se ajungea pe un drum anevoios, noroios şi desfundat. Acum, acest drum s-a asfaltat pe o distanţă de şapte kilometri, centrul comunei, trotuarele, şanţurile au fost drenate. Avem un dispensar cu două niveluri şi o economie de 300.000 de lei la construcţie, datorită locuitorilor. De asemenea, dispunem de complex alimentar, magazin şi centrală telefo­nică."

Ca dovadă a implicării personale a tânărului primar, preţuit, de altfel, de toată suflarea comunei, s-a trecut la eficientizarea consumului de energie, apelându-se la soluţii alternative: "În spiritul indicaţiilor secretarului ge­neral al Partidului Comunist Român, Nicolae Ceauşescu, ne gândim să asi­gurăm o independenţă energetică a localităţii noastre, având la dispoziţie posibilităţi materiale şi intelectuale: instalaţia de vânt şi folosirea biogazului. Există cetăţeni cu iniţiativă care au început să se intereseze şi să ceară instalarea unor astfel de sisteme. Conform indicaţiilor de partid, maximum până în 1995, comuna trebuie să devină in­de­pendentă energetic". Visuri frumoase, am putea spune...

Elena Răducu, secretarul orga­ni­zaţiei de UTC din comuna Poiana, pu­ne la cale discuţii despre viaţă şi muncă, la care participă cu mult interes toţi tinerii: "Mi-a rămas permanent în minte, ca o sarcină de bază pentru perioada care urmează, în­demnul tovarăşului Nicolae Ceau­şes­cu: «Trebuie să educăm tinerii, co­piii în spiritul cinstei, omeniei, al respectului pentru societatea socialistă, al dragostei pentru locul natal. A sădi astfel de convingeri în sufletul unor tineri înseamnă să fii tu în primul rând un bun educator»". Aşa au putut fi mobilizaţi 600 de tineri, care au participat la activităţi edilitar-gospodăreşti, de înfrumuseţare a aşe­ză­rii. "Ne-am propus ca oricare că­lător care trece pe la noi să fie atras de fru­mu­seţea naturală a comunei. De aceea, ne-am gândit să sădim mai multe flori, mai mulţi pomi fructiferi, ar­buşti." În afară de aceste frumuseţi, vi­zitatorii puteau admira, la Poiana, cu gurile căscate, elementele progresului: 34 de tractoare şi 18 combine de înaltă productivitate. Toate "puse în sluj­ba ţării".