Tudor Gheorghe: Şuncă de Praga din Podari şi portocale de la casa de Comenzi

La olteni Revelionul a avut mai puţin ca oricând miros de sarmale. La zaibăr nu s-a simţit lipsa. Iar diferenţa de la sarmale era compensată cu umor. Unii, care aveau părinţi pe la ţară, s-au descurcat mai bine. Iar când "la ţară" se numea Podari, Crăciunul şi Revelionul erau ca şi aranjate din punct de vedere alimentar.

"Anul 1988 a fost un an greu pentru toată lumea – povesteşte Tudor Gheor­ghe. Principala problemă era cu alimentele, care se procurau prin tot felul de subterfugii, că în magazine nu găseai mai nimic… Noi, la Podari, mai tăiam porci de Crăciun. Şi aveam şi un abator, unde se făcea şuncă de Praga pentru trupele NATO din Europa". Asta chiar că e o ştire: NATO şi oltenii! Noroc cu americanii, că pe lângă ei trăiau şi alţii bine. "Şunca asta de Praga făcută la Podari – povesteşte în continuare Tudor Gheorghe, referindu-se la pregătirile de Crăciun şi Revelion – era pusă în nişte cutii de inox de cinci kilograme. Şi românii mei care lucrau acolo, dintr-un sentiment patriotic profund şi desăvârşit – ca să vezi că se gândeau şi la popor – înainte de a veni trailerele ălora de la NATO să le încarce, loveau cu picioarele în unele din acele cutii. Alea lovite – că se vedea tabla îndoită – erau respinse şi rămâneau aici, la români. Dar nu la toţi, la cine apuca… Ei, şi cât a funcţionat acel abator la mine în sat, mirosea tot timpul a friptură de porc, căci, dat fiind calitatea românului de a se descurca, se furau în draci muşchi, muşchiuleţ şi preparate de senzaţie din abator. Aşa că, din punct de vedere «carne», nu duceam lipsă, ne aprovizionam din surse «colaterale». Cât priveşte celelalte – salam, lămâi, portocale, bomboane de pom, ciocolată – le procuram de la Casa de Comenzi a clubului Universitatea Craiova. Toată lumea bună se aproviziona de acolo, inclusiv Miliţia… Ţin minte că era acolo o fată cu inele multe pe degete care, când m-a văzut, şi-a anunţat colegele că «a venit artistul». După care m-a pus să-i cânt ceva. Nu i-am cântat, dar am glumit frumos cu ea şi m-a servit"…

Pentru un artist ca Tudor Gheorghe altele au fost neajunsurile de Re­velion. Avea masa bogată, dar trăia cu gura închisă. Securitatea era cu ochii pe el şi nu-l mai lăsa să cânte. "Pentru mine Revelionul 1989 a fost sfârşitul unui an greu în sensul că eram interzis – îşi aminteşte el. În ’88 mi se interzisese nu doar să cânt pe scenă, ci şi să cânt colinde. Aşa că mi-am «înghiţit» colindele şi am aşteptat vremuri mai bune. Le mai aştept şi acum. Ce-mi mai amintesc eu de-atunci e că în ’88, dar şi înainte, colindele începeau de prin noiembrie şi textele sunau cam aşa: «Sus tovarăşi, nu dormiţi,/ Vremea e să vă treziţi,/ I-hai-ha, i-hai-ha!»… Asta în loc de «lerui-ler». Şi au ţinut-o băieţii, tot într-un colindat, astfel încât, în noaptea sfântă în care chiar trebuia să se cânte, erai sătul de colinde. Eu, dacă mi se interzisese să le cânt în public, le-am cântat acasă, de Crăciun şi de Anul Nou. Sărbătorile astea eu le petrec cu familia, nu-mi place să le fac în so­cietate. Şi tot acasă le-am făcut şi în ’88". Aşadar, nimic senzaţional în Re­velionul petrecut de Tudor Gheorghe acasă, cu doamna Georgeta şi puştiul Adrian, în vârstă de vreo 14 ani. "Dar vreau să spun – spune olteanul – că eu am făcut atunci un fel de gest subversiv. Cum? Ascultând corul Madrigal. Primisem din America un disc cu colinde religioase ale acestui cor, absolut senzaţionale. Discul ăsta nu exista în România, deşi era făcut în România. Eram printre puţinii oameni din Craiova care-şi permiteau să asculte, de Revelion, colinde autentice. Şi mai ascultam ceva ce nu se găsea pe toate drumurile. Reuşisem să pun deoparte, când bătusem drumurile pe la Institutul de Etnografie şi Folclor, colindele adevărate ale dubaşilor din Brăneşti, din zona Deva".

Aşadar, în noaptea de Revelion, Tudor Gheorghe a mâncat şuncă de Praga din Podari şi portocale de la Casa de Comenzi a clubului Universitatea, a colindat-o pe doamna Georgeta şi a ascultat Madrigalul în semn de protest.