Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cea mai mare surpriză a mea a fost să descopăr că Securitatea avea o "cârtiţă" în Ambasada Americană. Am auzit vocea lui spunând contactului său din Securitate că eu dădusem o copie a "Scrisorii celor şase" lui Michael Parmley, consilierul politic al ambasadei americane.
Era adevărat. În momentul când am ajuns la o concluzie cu Apostol cu privire la punctele ce trebuiau dezvoltate în "Scrisoare", am scris textul în limba engleză, în două copii, şi le-am trimis par avion pe adresele particulare din Londra şi Viena pe care le-am stabilit în timpul vizitei mele din ’88 – una pentru BBC, cealaltă pentru Associated Press.
În mod evident, nu-mi convenea să menţionez aceste agenţii pe plic pentru că Securitatea ar fi dat uşor peste ele. Dar când am văzut că trece o săptămână şi nimic nu mişcă nici la Londra, nici la Viena, mi-a fost teamă că scrisorile au fost interceptate şi că voi fi arestat fără să-mi fi îndeplinit misiunea. Aşa încât am scris o a treia scrisoare în engleză şi, folosind prilejul unui cocktail într-o luni seara, i-am dat-o lui Michael Parmley şi i-am spus atât consilierului britanic, cât şi ambasadorului olandez despre acest lucru.
Între timp, "Scrisoarea" a ajuns la Londra, iar BBC-ul a transmis-o, iar când am fost arestat mi-au pus în faţă, după un timp, două dintre cele 3 copii pe care le scrisesem de mână. Cea de la BBC fusese subtilizată de un agent acoperit care lucra la secţia română şi care a trimis-o înapoi, în copie, prin bunele oficii ale ambasadei noastre din Londra. Cea de-a doua era cea pe care i-o dădusem lui Michael Parmley.
Deşi i-am atras atenţia în mod expres că trebuie întâi dactilografiată şi distrus originalul scris de mâna mea, Michael s-a grăbit să facă fotocopii ale "Scrisorii" şi să le distribuie la mai multe ambasade occidentale. Nu i-a fost dificil "cârtiţei" să pună mâna pe o copie de acest gen şi să o transmită prin contactul său de la Securitate.
De fapt neglijenţa lui Michael a constituit argumentul meu decisiv în respingerea acuzaţiei că el era contactul meu cu CIA: un profesionist – am argumentat eu – nu putea face niciodată o greşeală atât de grosolană. Fapt este că "cârtiţa" furniza Securităţii fotocopii ale tuturor rapoartelor politice transmise de Parmley Departamentului de Stat la Washington.
Mai târziu am aflat că "cârtiţa" fusese recrutată cu ajutorul unei "brunete" atrăgătoare, cu care fusese fotografiat în pat şi apoi şantajat că vor arăta fotografiile soţiei sale, moştenitoarea unei mari averi în SUA. Contactul zilnic al "cârtiţei" era foarte ingenios: prin curierul Ministerului Afacerilor Externe, care aducea în fiecare zi poşta la Ambasada SUA. Un aranjament perfect, care ar putea să stârnească invidia oricărui scriitor de romane de spionaj.
Silviu Brucan, Generaţia irosită. Memorii, Editurile Univers&Calistrat Hogaş, Bucureşti, 1992
