Zi aniversară: 24 de ani de la Congresul ce-a consfinţit complotul "alegerii" lui Ceauşescu

La 24 iulie 1989, presa tipărită a ieşit "la roşu" ca la marile sărbători. Se sărbătoreau 24 de ani de la ultima zi a Congresului al IX-lea al PCR care confirmase înscăunarea lui Ceau­şescu. "Evenimentul de excep­ţională însemnătate în viaţa partidului, a întregii naţiunii" – cum titrau ziarele – fusese în realitate un complot. La originea lui s-a aflat prietenia dintre Elena şi Nicolae Ceauşescu cu soţii Marta şi Alexandru Drăghici.

Actul 1: Dej l-a desemnat succesor pe Apostol
Povestea morţii lui Gheorghiu-Dej e şi ea încurcată. Înainte de deces (19 mar­tie 1965) apucase însă să-l desemneze ca succesor al său pe Gheorghe Apostol.

În 1991, nenorocosul candidat mi-a relatat astfel momentul: "Înainte de a muri (Dej, n.n), i-a indicat lui Maurer să discute şi să hotărască problema conducerii partidului. Dorea să ştie dacă s-a ţinut seama sau nu de propunerea lui sau nu. Maurer a trecut la acţiune în sensul celor discutate cu Dej. (...)
Am fost chemat în biroul său de la Consiliul de Miniştri, unde se afla şi Emil Bod­năraş. Maurer mi-a comunicat discuţia cu Dej şi dorinţa acestuia ca subsemnatul să fie propus pentru a fi ales ca prim-secretar al partidului. A propus ca mai întâi să discutăm la partid această propunere cu Chivu Stoica, Alexandru Drăghici şi Nicolae Ceauşescu. De la Guvern erau Maurer, Bodnăraş şi cu mine, care în acelaşi timp erau membri ai Biroului Politic".

În paranteză fie spus, ceilalţi membri ai Biroului Politic - Borilă şi Bodnăraş - fuseseră îndepărtaţi pe motiv că nu sunt români, deşi nici un document de partid nu menţiona asemenea "prevedere".

Cu trei zile înainte de moartea lui Dej s-au adunat demnitarii men­ţionaţi. "S-a aşezat Maurer în capul mesei, în dreapta Bodnăraş şi subsemnatul, în stânga Ceauşescu, Drăghici şi Chivu Stoica", şi-a amintit fotografic scena Apostol.


Actul 2: Se-mpotrivesc Drăghici şi Ceauşescu
Personajul cu rol de intermediere între muribundul Dej şi membrii Biroului Politic fusese primul-mi­nistru Ion Gheorghe Maurer. În inter­viul ce mi l-a acordat în 1995 a adăugat alte amănunte.

După spusele sale, îl sfătuise pe Dej să stea de vorbă cu fiecare dintre membrii Biroului Politic pe tema propunerii Gheorghe Apostol. "Rând pe rând, membrii Biroului Politic au trecut pe la Dej pe acasă şi după câteva zile Dej mi-a spus că lucrurile s-au aranjat, mi-a relatat Maurer. Nici unul nu obiectase la ideea ca Apostol să fie secretar ge­neral. Atunci am strâns Biroul Politic în calitatea ce-o aveam acolo şi în cea de preşedinte al Consiliului de Miniştri, am spus că trebuie să ne gândim la alegerea unui alt secretar general, Dej fiind bolnav, pe moarte. În legătură cu aceasta am propus să-l promovăm pe Apostol secretar al Biroului Politic al CC al PMR. În momentul decesului lui Dej, din acea funcţie putea fi promovat secretar general al CC.

S-au ridicat «contra» Drăghici şi Ceauşescu. Ceilalţi n-au spus nimic. (...) Ceauşescu nu şi-a motivat împotrivirea în nici un fel. Drăghici a spus că nu e bine să facem ceva înainte de moartea lui Dej. Deoarece promovarea lui Apostol în funcţia ce-i permitea să fie trecut direct în fruntea partidului ar fi un semn, pentru Dej, că abia aşteptăm sfârşitul lui, ceea ce i-ar grăbi moartea. (...)

Aşteptam un ajutor de la cineva. În primul rând de la Apostol, care ştia că toţi au trecut pe la Dej cu această discuţie, că Dej însuşi a iniţiat-o şi că n-avea nici un rost aşteptarea. Dar nimeni nu a spus nimic. Atunci mi-am dat seama că lucrurile nu mai sunt simple, aşa cum crezusem la început. Mi-am dat seama că se deschide lupta pentru putere. Mi-am dat seama şi că mai tinerii Drăghici şi Ceauşescu sunt cei care doresc mai tare puterea şi că sunt în stare de multe pentru a o avea. Ceilalţi păreau indiferenţi. Dacă nici unul dintre cei vechi nu avusese nimic de obiectat la votul de împotrivire al celor mai tineri, pentru mine era clar că nu vor putea stăvili - şi poate nici nu vor încerca - manevrele lui Drăghici sau Ceauşescu pentru a ajunge la putere. Din nou m-am gândit la pericolul rusesc şi un asemenea gând trezea imediat ideea că în nici un caz Drăghici nu trebuia să ajungă la pu­tere."  
Actul 3: Manevre de culise şi trădarea lui Maurer
Neimplicat în problema succesiunii, dar bun cunoscător al perso­najelor, Alexandru Bârlădeanu a "in­vestigat" după aceea manevrele de culise dintre momentele descrise anterior şi alegerea lui Ceauşescu. În 1996 mi-a relatat următoarele: "I-a promis (Ceauşescu lui Drăghici - n.n.) că va fi a doua personalitate în partid. Asta o ştiu de la Apostol. O confirmă şi faptul că Drăghici a fost mutat de la Interne şi făcut secretar al CC. (...)

Lui Chivu i-a promis că-l va promova preşedinte al Consiliului de Stat. Postul era vacant prin moar­tea lui Dej. Tot de la Apostol ştiu că a fost Chivu cu o seară înainte pe la el pe-acasă să-l întrebe dacă, atunci când va fi în fruntea partidului, va menţine şi funcţia aceea. Iar Apostol i-a răspuns că va face ce va hotărî Biroul Politic. Se vede că, înainte, Ceauşescu i-o garantase lui Chivu. S-a ţinut de cuvânt. O vreme. În felul acesta Biroul Politic s-a împărţit în două grupe egale: de o parte - Apostol, Maurer şi Bodnăraş, de cealaltă parte - Ceauşescu, Drăghici şi Chivu. Şi în acea clipă a trădat Maurer".


Actul 4 : "Oiţele au mers după măgar..."
Urmărim în continuare relatarea personajului principal Gheorghe Apostol: "După moartea lui Dej, m-am dus la Comitetul Central şi în biroul lui Ceauşescu erau prezenţi Maurer şi Chivu Stoica. Întreb: «Ce faceţi aici?». Ceauşescu îmi răspun­de: «Am hotărât să rezolvăm problema conducerii». «Cum?, zic eu. Voi trei hotărâţi problema conducerii? A fost vorba să ne întâlnim cei şase şi să discutăm problema conducerii». Ceauşescu zice: «Nu mai este timp. Trebuie să vină delegaţii pentru funeraliile lui Dej. (...)

Şi am mers la Biroul Politic, acesta fiind convocat de ei. (...) Maurer a început: «Tovarăşi, consultându-mă cu un grup de tovarăşi mai vechi (...), soluţia pe care o propunem este ca tovarăşul Ceauşescu să fie ales prim-secretar». (...) N-a mai mişcat nimeni. Nu s-a pus la vot cine este pentru, cine este contra, cine se abţine. (...) Tăcerea a fost considerată de Maurer drept acord al Biroului Politic la pro­punerea sa. Apoi am plecat la plenara Comitetului Central, convocată tot de acest grup...".

"Lucrurile au curs după aceea în cascadă, a concluzionat Alexandru Bârlădeanu. Au fost întâi cei şase din Biroul Politic, după care Biroul Politic în întregul său, cu membrii supleanţi, care au confirmat ale­gerea. În sfârşit, oiţele au mers după măgar: Comitetul Central în unanimitate."
Iar la 19-24 iulie 1965, unanim în confirmarea alegerii a fost şi plenul Congresului al IX-lea al  PCR.          
Actul 5: Preambul la deznodământul final
În 1966 a murit Leontin Sălăjan, ministrul Forţelor Armate - de func­ţia şi simpatia căruia orice succesor la putere lua seama -, alt fost mare prieten cu Ceauşescu.

În 1968, Ceauşescu "s-a scăpat" de bunul complice şi amic Alexandru Drăghici, învinuindu-l de crimele în lupta pentru putere dusă de Dej. Mai înainte cu câteva zile, Lenuţa Ceau­şescu se certase, în public, cu cea mai bună prietenă, fosta ilegalis­tă Marta Drăghici (Csiko). Nevestele, fără funcţii politice pe-atunci, mai că nu se păruiseră într-un restaurant pe tema reorganizării administrati­v-te­ritoriale a României fără o regiune autonomă maghiară.

În 1969, Ceauşescu l-a demis pe Apostol din conducerea partidului, învinuindu-l de purtări imorale. În 1972 se spune că "a fost sinucis" Chivu. Şi tot aşa, unul câte unul, au fost coborâţi ceilalţi de la vârful pu­terii. Iar povestea "alegerii" lui Ceau­şescu a fost zăvorâtă în tainiţele secretului de partid.

În 1988, departe de ţară, Apostol i-a povestit ziaristului Aristide Bu­hoiu cum fusese "ales" Ceau­şescu. N-a fost de acord cu preci­zarea sursei, trecând relatarea în seama unui ano­nim prieten de-al lui Chivu Stoica.

Între timp, istoria partidului fu­sese rescrisă în punctele esenţiale. Noua garnitură de demnitari promovată de Ceauşescu n-avea habar de trecutul partidului pe care ziceau că-l conduc. Relevant în acest sens e episodul relatat în memoriile sale de Silviu Curticeanu, ultimul şef al Cancelariei CC al PCR despre scrisoarea lui Apostol către Ceauşescu.

Frapat de tonul dur al scrisorii - din care aflase şi Curticeanu cum fusese "ales" Ceauşescu -, se aştepta la furia destinatarului. A asistat însă surprins de comentariile vesele la lectura ce i-o făceau soţii Ceauşescu.

În scrisoare, relatează Curticeanu, amintind rolul jucat de Maurer, Apostol îl numea "sforar" şi "escroc politic", spre marele amuzament al Ceauşeştilor. "Sunt convins că în memoria celor doi a intervenit o suprapunere între rolul adevărat jucat de Maurer şi festa ce i-au jucat-o ei prin înlăturarea lui ulterioară din funcţie. (...) La sfârşitul discuţiei, Ceauşescu a conchis sec: "Apostol a fost un om slab, nu l-a vrut nimeni, pentru că ar fi rămas la remorca «ălora» şi «ar fi dus ţara de râpă». Ca întotdeauna, Elena Ceau­şescu a avut un limbaj mult mai «savant»: «Porcul, beţivul, curvarul, n-a fost nimic de capul lui niciodată»".  

În iulie 1989, cu Nicolae şi Elena Ceauşescu erau pline toate ziarele. Despre ceilalţi protagonişti - ca şi cum n-ar fi existat vreodată - nu amintea nimeni.

În vremea aceasta, Apostol cerea clemenţă ca semnatar al "scrisorii celor 6". Maurer trăia în enclava de lux a reşedinţelor sale din Bucureşti şi Neptun. Foştii prieteni Marta şi Alexandru Drăghici se resemnaseră în anonimatul de pensionari ilegalişti.  

Doar în finalul deznodământului, complicea Elena Ceauşescu - ori poate chiar iniţiatoarea complotului "ale­gerii" - va declara deschis: împreună "am luptat", vom muri împreună.