Ziua minerului, cu mici, bere şi serbări câmpeneşti

La data de 6 august 1989, ortacii din Valea Jiului au sărbătorit Ziua minerului. Se împlineau fix 60 de ani de la revolta minerilor de la Lupeni, din 1929. Nimic nu amintea însă de acele vremuri şi nimeni nu se sinchisea de asta. Ortacii, cei mai mulţi oameni veniţi de-a lungul anilor din toate colţurile ţării, se bucurau că au o zi în care pot să stea în soare, să mănânce doi mici şi să bea o bere, gratis, de pe bonul pri­mit de la mină. Primele, insig­nele şi me­da­liile erau doar pentru fruntaşi.


UN BON PENTRU FIECARE
În 1989, ortacii din Valea Jiului sărbătoreau pentru a 38-a oară Ziua minerului. Era, practic, un soi de recompensă morală pentru minerii din Valea Jiului, care se revoltaseră, la Lupeni, în 1929. Autorităţile aleseseră această zi ca să pună în umbră faptul că ortacii sărbătoreau înainte vreme ziua lor la data de 4 decembrie, când este pomenită Sfânta Muceniţă Varvara, ocrotitoarea minerilor. Omiseseră că la data de 6 august este o altă mare sărbătoare - Schimbarea la faţă.

În 1989, în cele 13 întreprinderi miniere din Valea Jiului lucrau în jur de 47.000 de persoane. Viaţa se împărţea, simplu, între munca pe patru schimburi, în adâncurile pământului, şi puţinele bucurii de la suprafaţă, ce se traduceau adesea în pachetul cu alimente (cam două kilograme de carne de porc sau pui şi o tablă de slănină), dar şi în petrecerile din cele trei zile de sărbătoare, stabilite de autorităţi: 1 Mai, 6 şi 23 August. Dintre toate acestea, 6 august era ziua lor, a ortacilor.

Gheorghe Ile era unul dintre ei. Era şef sector "Investiţii" la Întreprinderea Minieră Vulcan. El povesteşte că pregătirile pentru Ziua minerului se făceau încă din şedinţa COM de la sfârşitul lunii iulie: "Atunci se stabileau primele şi cine era evidenţiat. Îmi amintesc că primele erau între 200 şi 500 de lei. Se mai pregăteau şi nişte bonuri, iar fiecare miner avea atâtea bonuri din câţi membri era compusă familia sa. Nu mai ştiu care era valoarea, dar îmi amintesc că pe un bon puteai să iei doi mici şi bere".

Ile spune că serbarea de atunci nu diferea foarte mult de ceea ce se întâmplă astăzi în asemenea ocazii: "Oamenii se întâlneau şi în afara serviciului. Stăteau la iarbă verde, ascultau o muzică, pentru că acolo veneau formaţiile locale şi fanfarele întreprinderilor miniere. Se bea bere Haţegana şi se mâncau mici. După câteva ore, oamenii plecau acasă şi îşi trăiau viaţa!". Gheorghe Ile trăieşte şi astăzi în Vulcan şi este primarul acestei localităţi.
"SĂ FIŢI ATENŢI!"
În 1989, Valentina Cerchez era primarul oraşului Aninoasa. Po­vesteşte că înainte de Ziua minerului toţi primarii erau atenţionaţi de la partid: "Ni se cerea să avem grijă să nu fie evenimente nedorite, scandaluri.

De asemenea, trebuia să ne ocupăm de aprovizionare, pentru ca la serbare să nu lipsească nimic. Noi aparţineam de municipiul Petroşani pe linie de partid şi de acolo erau trimişi oameni ca să se asigure că şi magazinele sunt apro­vizionate, iar la locul în care se desfăşura serbarea exista tot ceea ce trebuia". Ea adaugă că serbarea propriu-zisă începea în jurul orei 13:00 şi se încheia undeva pe la 20:00.

"Ultima serbare s-a ţinut pe Vale, o poiană, unde s-a amenajat o scenă. Nu s-a pomenit nimic despre semnificaţia Zilei minerului, despre evenimentele de la Lupeni din 1929. Acolo au cântat formaţii din Aninoasa, dar şi din celelalte oraşe ale Văii Jiului. Acestea se roteau între ele, astfel că până seara mergeau în toate cele şase localităţi, unde era săr­bătorită Ziua minerului. Ortacii care erau declaraţi fruntaşi primeau câte o masă gratuită. Ceilalţi pri­meau bonuri sau îşi cumpărau mici şi bere. Aceasta din urmă nu se găsea tot timpul, aşa că se vindea repede.

În rest, toată lumea ieşea la serbare, de la conducerea întreprinderii minie­re până la securistul de acolo, Ion Bâtcău, dar el era un om extraordinar, astfel că nimeni nu avea nimic de obiectat în ceea ce îl privea. Veneau şi miliţienii, care asigurau ordinea. Chiar îmi amin­tesc că erau doar şapte miliţieni în toată Aninoasa, iar la serbarea din 1989 doar cinci erau îmbrăcaţi în uniformă şi erau prin­tre oameni. Comandantul şi adjunctul său erau îmbrăcaţi civil."

În acelaşi timp, Valentina Cerchez nu exclude posibilitatea ca între oa­meni să fi fost infiltraţi şi securişti îmbrăcaţi în civil: "Eu îi cunoşteam pe foarte mulţi dintre locuitorii oraşului, dar normal, nu aveam cum să îi ştiu pe toţi. Sigur că este foarte posibil ca printre oameni să fi fost şi securişti". Valentina Cer­chez locu­ieşte la Petroşani.


NU S-A SUFLAT O VORBĂ
Serbările de Ziua minerului, desfăşurate în cele şase localităţi ale Văii Jiului, erau parcă trase la indigo: aveau loc în zonele de agrement, micii şi berea nu lipseau, muzica era asigurată de aceleaşi formaţii locale şi nimeni nu pomenea nimic despre semnificaţia sărbătorii. Nici măcar la Lupeni, nimeni n-a vorbit despre acest lucru. În 1989 se împlineau 60 de ani de la acele evenimente, dar nimănui nu-i păsa de înaintaşi. Cornel Resmeriţă era atunci maistru la Întreprinderea Minieră Lupeni: "Nu s-a vorbit absolut nimic despre Lupeni 1929. Mi-aş fi amintit, pentru că era o cifră rotundă. De fapt, dacă cineva ar fi avut curiozitatea să meargă în toate cele şase localităţi, ar fi văzut că serbările semănau izbitor între ele. Nu era nimic ieşit din comun, cum nu este nici în ziua de azi.

Poate singura deosebire este că astăzi trebuie alocate fonduri din bugetul local pentru asemenea manifestări, iar atunci se cheltuiau bani de la întreprinderile miniere. Era, totuşi, ceva deosebit - magazinele se aprovizionau şi în zonă se aducea mai multă bere. Toate acestea lipseau în restul zilelor. Oamenii se bucurau doar pentru că în ziua aceea mai ieşeau cu familia şi pentru că beneficiau de prime.

Aproape toţi minerii primeau astfel de re­compense băneşti, excepţie făceau cei cu nemotivate. Atunci lucrau la Întreprinderea Minieră Lupeni în jur de 9.200 de oameni". Astăzi, Cornel Resmeriţă trăieşte tot la Lupeni şi este primarul acestei localităţi. Tot cu bere, mici şi o serbare câmpenească au petrecut Ziua minerului în 1989 şi ortacii din Petrila. Ilie Păducel, primar al localităţii la vremea respectivă, spune că acea zi era una dintre puţinele în care minerii reuşeau să stea împreună: "În acea zi reuşeau să se întâlnească mai mulţi colegi de serviciu decât o făceau în rest. Petreceau câteva ore, ascultau muzică, stăteau cu familiile şi cam atât". Ilie Păducel e tot la Petrila şi ocupă tot fotoliul de primar.