x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special 20 de ani într-unul singur: Jurnalul Naţional - 1993

20 de ani într-unul singur: Jurnalul Naţional - 1993

18 Iun 2012   •   10:09
20 de ani într-unul singur: Jurnalul Naţional - 1993

CARITAS: Au disparut 70 de milioane!

La Cluj-Napoca s-au descoperit o stampila si chitantiere false

57 de oameni care, alaturi de peste cei vreo 2.700.000, dupa cum afirma surse "Caritas", au depus la Cluj-Napoca diferite sume de bani pentru a le reprimi inmultite de aproape opt ori in doar trei luni au resimtit un puternic soc emotional constatand ca nu figureaza pe listele de plati publicate de cotidianul local Mesagerul transilvan nici dupa o luna de la implinirea sorocului... S-au deplasat deci la centrul "Caritas" de la Casa Sporturilor. Un functionar le-a retinut chitantele originale (?). A doua zi au fost invitati la centrul de pe Strada Plevnei, unde au fost trecuti pe un tabel nominal. De atunci sunt plimbati de la Ana la Caiafa, fara chitante (cativa reusisera totusi sa le copieze la xerox) si, bineinteles, fara bani!

In aceste zile, la Cluj-Napoca circula insistent zvonul ca unele casiere ale "Caritasului" ar fi intocmit chitante false si ca si-au insusit mari sume de bani de la depunatori. Desigur, tentatia este mare atunci cand se ruleaza zilnic milioane de lei, iar banul, se stie, este ochiul dracului, dar pe simple zvonuri nu se poate construi o acuzatie ferma. Poate este adevarat, poate nu! Chiar daca zvonul se va adeveri un simplu zvon, ramane aspectul ca, insumate, castigurile celor 57 ar trebui sa se ridice la suma de 70 de milioane de lei.

Pe de alta parte, este o certitudine ca clujeanul Ioan Al. Stan si-a confectionat o stampila aceeasi cu cea a "Caritasului" si a procurat niste chitante, dupa care s-a pus omul pe incasat bani de la cei care nu puteau ori n-aveau rabdare sa astepte zile la rand pentru depunere. Nu se cunoaste inca ce suma a acumulat escrocul din "incasari pe chitanta", dar, fara indoiala, vazand afluenta de depunatori, care ii pune pe localnici in situatia de a-si transforma apartamentele in hotel pentru rude si alti cunoscuti din tara, totalul trebuie sa fie deosebit de mare. Cazul se afla in atentia Politiei municipale din Cluj.

(Marius Vintila, 12 octombrie 1993)

3.000 de oameni asteptau sa-si ia banii

Ioan Stoica: "Nimeni nu poate face nimic impotriva «Caritasului»"

Duminica, dl Ioan Stoica, patronul circuitului "Caritas", a convocat la Cluj o conferinta de presa, la care au participat ziaristi romani si straini. Intentia declarata a intalnirii a fost de a dezminti zvonurile care prevad un sfarsit rapid si zgomotos al circuitului. "Circuitul «Caritas» este sanatos si merge bine", a declarat dl Stoica. El a mai adaugat ca suspendarea platilor de miercuri pana sambata se datoreaza unor defectiuni ale sistemului electronic de supraveghere a circuitului. "Vom relua platile astazi. Jocul continua fara probleme si luna aceasta 1,1 milioane de persoane isi vor incasa castigurile", a mai declarat dl Stoica. El a respins cu vehementa acuzatiile ca in spatele jocului s-ar afla ramificatii PUNR. "Nici eu, nici «Caritasul» n-am fost si nu vom fi implicati in politica." In ceea ce priveste cererile de desfiintare a circuitului, dl Stoica a declarat: "Nimeni nu poate face nimic impotriva «Caritasului». Voi tine de el cu dintii". Potrivit relatarilor corespondentului agentiei Reuters, duminica, circa 3.000 de persoane stateau la rand, in fata sediului Societatii "Caritas", asteptand sa-si ridice banii. Dl Gheorghe Zanc, prefectul judetului Cluj, a declarat agentiei: "«Caritasul» a schimbat atitudinea fata de munca a multora dintre proaspetii imbogatiti, beneficiari ai schemei, dar, in acelasi timp, isi aduce contributia la bugetul judetului". In opinia sa, "Caritasul" poate functiona "atat timp cat se mentine in limitele legii".

(Mediafax, 12 octombrie 1993)

Casierii "Caritas", la Stadionul din Brasov

Dl Anton Ciobanu, directorul economic al Intreprinderii de Autocamioane Roman SA, a declarat presei locale ca saluta initiativa dlui Ioan Stoica de a deschide casierii Caritas la Stadionul Municipal din Brasov. Prin contract, Roman SA va primi drept chirie lunara o suma pe care dl Ciobanu o considera "remarcabila", precizand ca va cere dlui Stoica inscrierea preferentiala pe listele de incasare si de plata a angajatilor societatii Roman (in numar de 18 mii) care doresc sa participe la joc. "«Caritas» o sa ne imbogateasca pe toti", a declarat dl Ciobanu. De altfel, la ultima partida de campionat, cea cu Progresul Bucuresti, fotbalistii de la FC Brasov au jucat in tricouri purtand inscriptia "Caritas". Intrebat despre riscurile aferente jocului "Caritas", dl Ciobanu a spus ca "toate consecintele negative care ar veni din falimentul jocului le-ar suporta cetatenii Brasovului, dar aia nu mai depinde de Roman SA, ci de cum isi organizeaza dl Stoica treaba".

(12 octombrie)

Primul "Caritas" deschis nonstop

90 la suta dintre depunatorii la societatea de intrajutorare "Gerald" din Focsani sunt din alte judete ale tarii. Pana acum, numarul depunatorilor a depasit cifra de 40.000, iar suma totala a depunerilor a trecut de 3 miliarde de lei, declara patronii acestei societati. Marturie a afluentei existente la ghiseele de depunere este faptul ca la "Gerald" se lucreaza zi si noapte, coada celor care depun fiind permanenta de la deschiderea societatii.

(28 octombrie 1993)

Prefectul de Covasna a ordonat infiintarea a 86 de scoli sau sectii cu limba de predare romana!

Se asteapta un protest energic pe langa Congresul SUA...

Surprinde, fireste, stirea ca in marea majoritate a localitatilor rurale din judetul Covasna nu exista scoli sau sectii avand ca limba de predare ROMANA, ci doar limba MAGHIARA. Totusi, este cum nu se poate mai adevarat! In aceasta lumina trebuie privita decizia prefectului de Covasna, care, prin Ordinul nr. 52/1993, obliga inspectoratul scolar judetean sa infiinteze, in cel mai scurt termen, scoli sau sectii in limba romana, ciclurile primar si gimnazial, in toate localitatile unde acestea nu exista. Ordinul prefectului de Covasna avertizeaza, totodata, ca "se interzice exercitarea de presiuni sau de constrangeri asupra elevilor sau parintilor acestora, in scopul determinarii optiunilor".

Daca pentru cineva nu este limpede in ce tara se intampla ca (cel putin) in 86 de asezari rurale sa nu existe nici o scoala cu predare in limba de stat, facem precizarea ca totusi este vorba de Romania, adica acolo unde un anumit partid etnic (unicat si acesta!) sustine sus si tare ca minoritatea pe care o reprezinta este asimilata "prin aceea ca nu poate studia in limba materna" si mai stiti dumneavoastra ce si cum... In orice caz, ca urmare a Ordinului nr. 52 al prefectului de Covasna, este de asteptat un nou energic protest al UDMR ori cel putin al episcopului reformat de la Oradea, Tökes Laszlo, pe langa Congresul SUA! Altfel, nu ne mai jucam, doamnelor si domnilor...

(Marius Vintila, 25 octombrie 1993)

×