A murit in bratele fratelui

Pe 16 decembrie ’89, fratii Heleteanu s-au intors din armata intr-o permisie. Ei au fost obligati sa se reintoarca insa de urgenta la unitate. Gheorghe (foto) nu s-a mai intors acasa la parinti, iar Costel a ramas marcat pe viata. Dupa 15 ani de la Revolutia romana, lacrimile celor care au pierdut pe cineva drag in acel sangeros decembrie nu vor sa se opreasca. Gheorghe Heleteanu din Iasi este unul dintre "eroii-martiri". Pe parintii lui insa acest titlu scris pe un brevet nu ii alina deloc.

ULTIMA POZA. Gheorghita, in vremea cand abia implinise 18 ani. Era optimist, vesel, cu suflet mare, spune fratele lui

Pana in decembrie 1989, familia Heleteanu a fost fericita. Cei trei copii, doi baieti si o fata, le aduceau sotilor Heleteanu multe bucurii. Fericirea lor a fost umbrita pe veci de momentul Revolutiei. Unul dintre baieti, Gheorghita, a fost impuscat, iar Costel (Stelu, cum ii spun parintii), celalalt copil, a ramas mult timp cu sechele psihice. Dupa sapte ani de tratament, Stelu si-a revenit, insa tragedia care i-a marcat existenta a ramas vie in inima lui.

Calvarul familiei continua si azi. Oamenii spun ca nu au beneficiat de drepturile care li se cuvin prin Legea 42 din 1990. Ca urmasi ai unui erou-martir, iesenii au primit doar 1.000 de metri patrati de teren, pe care l-au vandut ca sa-si plateasca datoriile la banca. Se impumutasera pentru a achita spitalizarile si tratamentul lui Costel. "Toti isi amintesc de eroi si de urmasii lor numai in decembrie", spune Constantin Heleteanu, in varsta de 60 de ani.

"FIUL DVS…". Gheorghita Heleteanu a plecat in armata in august ’89, impreuna cu fratele lui, Costel. La UM 01829 din Baneasa. Gheorghita implinise 18 ani, iar Costel era cu un an mai mic. N-au avut nici o presimtire, nu banuiau ca, patru luni mai tarziu, unul dintre ei avea sa se intoarca acasa in sicriu. Sotii Heleteanu spun ca nu vor sa-si incheie socotelile cu lumea asta pana nu afla cine este vinovat de moartea fiului lor. "Avem adrese de la Tribunalul Militar, de la Procuratura Militara prin care ni se spune ca l-au ucis "grupuri teroriste". Apoi, ne-au spus ca a fost omorat de persoane necunoscute. Unde sunt teroristii?". Pentru familia Heleteanu, Sarbatorile de iarna nu mai pot fi un motiv de bucurie. Acum 15 ani, in ajunul Craciunului, au primit o telegrama de la unitate: "Fiul dumneavoastra a fost impuscat de teroristi. Prezentati-va…". Minodora, mama lui Gheorghita, izbucneste in lacrimi. "Ne-am prabusit la pamant, iar sotia a inceput sa urle si sa se dea cu capul de pereti", spune cu vocea tremuranda Constantin Heleteanu si lacrimile incep sa-i curga.

MANGAIERE. Doar Armand mai reuseste sa aduca un zambet pe chipul bunicului

"MI-AM DUS COPILUL LA MOARTE". Pe 16 decembrie, fratii Heleteanu au venit in permisie. Dupa doua zile, au fost chemati de urgenta la unitate. Tatal lor a venit cu ei pana la Bucuresti. "La televizor nu arata nimic. Daca stiam ca a inceput Revolutia la Timisoara, nu-i mai duceam la unitate. Ajuns acolo, am aflat despre ce este vorba si le-am spus: "Tata, daca e sa fie ceva, sa nu trageti in nimeni…"". Sfasiat de durere, spune: "Mi-am dus copilul la moarte". In ziua de Craciun, omul a mers in Capitala sa-si ia baiatul mort. "Cui datoram libertatea de astazi? Baiatul meu putrezeste de 15 ani, iar unii au ajuns deputati si senatori si nu-i intereseaza prin ce trecem noi. Promit, dar nu fac nimic", spune cu revolta. Astazi, singura alinare a batranilor este nepotul lor, Armand, fiul lui Costel.

MOARTEA. Pe 22 decembrie, soldatii de la UM 01829 au fost dusi la Comitetul Central, dupa care s-au intors la unitate. Cand au intrat in padure la Baneasa, a inceput sa se traga. "Gloantele zburau din toate partile. Trei colegi au murit. Unul era ciuruit, iar locotenentul Manea a fost impuscat in picior", povesteste Costel. In seara aceleiasi zile, soldatii au fost dusi sa pazeasca Autostrada Bucuresti - Ploiesti. A doua zi, s-au intors la unitate, iar in jurul orei 19:00 au fost atacati din toate partile. "Timp de doua ore s-a tras dinspre aeroport, dinspre padure si de peste drum, unde era sediul Scolii de Securisti, condusa de Andruta Ceausescu. A fost iadul pe pamant. Nu stiai cum sa te feresti, iar zgomotul era infernal". La ora 3:00, in dimineata zilei de 24 decembrie, au inceput din nou schimburile de focuri. In stanga lui Costel statea un coleg din Giurgiu, iar in dreapta era fratele sau, Gheorghe. Dupa o jumatate de ora, gemand de durere, Gheorghe il trage de maneca pe Stelu. "Nu mi-am dat seama ce are. Fusese impuscat direct in inima. L-am luat in brate si, inainte sa inchida ochii pentru totdeauna, mi-a spus: "Ai grija de tine"". Soldatii nu stiau sa traga bine cu arma. Nici nu fusesera instruiti pentru tragere pe timp de noapte. "Am facut o singura zi instructie in poligon. Aveam numai de patru luni in armata. Nici nu stiam ce e cu noi…"

DURERE. "De 15 ani, Craciunul este pentru mine o sarbatoare a tristetii", spune mama lui Gheorghita	DEZAMAGIRE. Costel este dezamagit de ceea ce se intampla si spune ca s-au saturat numai de promisiuni

SOCUL. Dupa ce si-au ingropat baiatul, sotii Helesteanu au mai avut de trecut o cumpana. Costel, celalalt fiu, cu un an mai mic decat Gheorghita, a suferit o cadere nervoasa. "Fratele meu mi-a murit in brate. Cand l-am inmormantat, am avut un soc foarte puternic si am fost dus de urgenta la Spitalul Militar din Iasi", spune Costel. Timp de sapte ani, a stat internat in diferite spitale din tara. Cosmarurile nu-i dadeau pace. Acum este hipertensiv si sufera si de hepatita, insa a avut forta sa lupte. "M-am gandit la parinti, la faptul ca am ramas singurul lor ajutor. Nu am cuvinte sa descriu prin ce am trecut", spune tanarul de 33 de ani.

PROMISIUNILE POSTDECEMBRISTE. Pentru suferinta psihica, Costel a primit certificat de "luptator pentru victoria Revolutiei romane din decembrie 1989". Nu are o casa a lui si locuieste, cu sotia si fiul sau, in casa parintilor. "Ne-am saturat de promisiuni si sa fim dusi cu vorba", spune Costel. Este absolvent al unei Facultati de Drept, dar nu are serviciu. Pana in iulie 2004 a fost secretarul primarului din Harlau, localitate aflata la 80 de kilometri de Iasi. Facea naveta. Salariul pe care il primea - 3 milioane de lei - nu-i ajungea nici macar pentru transport. Acum doi ani, sotia i-a daruit un fiu. "Armand este singura mea bucurie dupa 1989". Tot din lipsa banilor, Costel si sotia lui nu au putut sa faca nunta. Nu si-au pierdut insa speranta.

DE CE? "Nimeni nu poate intelege durerea unui parinte care este nevoit sa-si ingroape copilul, decat daca trece printr-o asemenea cumplita incercare. Craciunul pentru noi nu mai poate fi o sarbatoare. Gheorghita a murit, acest lucru nu se mai poate schimba. Nici azi nu inteleg insa de ce a trebuit sa moara? Pentru ce? De doi ani, singurele clipe de bucurii sunt cele petrecute cu Armand" Constantin Heleteanu, tatal eroului-martir Gheorghe Heleteanu

OBSESIA "Multa vreme nu am putut scapa de imaginile din acele zile. Era liniste si dintr-o data incepea sa se traga. Cine tragea, nimeni nu stia. Ne luptam, dar habar n-aveam cu cine. Cand l-am vazut pe fratele meu impuscat in inima, am crezut ca innebunesc. Nu ma gandeam decat la bietii mei parinti cand vor afla vestea... Si imi spuneam ca, orice ar fi, eu trebuie sa scap cu viata" Costel Heleteanu, fratele eroului-martir Gheorghe Heleteanu

DURERE

Dezamagita de atatea promisiuni desarte, familia Heleteanu spune ca va da statul in judecata. Ei nu pot intelege de ce, dupa 15 ani de la Revolutie, nu stiu adevarul, nu au aflat ce s-a intamplat atunci. "Vrem sa stim cine ne-a omorat copilul. Au trecut atatia ani, dar asta nu inseamna ca am uitat. Durerea nu poate trece, indiferent cat timp trece", spun cei doi parinti. Mai mult, prin Legea 42 din 1990, urmasii eroilor-martiri pot beneficia de diverse drepturi, printre care si "prioritate la cumpararea de locuinte din fondul de stat", "acces gratuit la tratament si consultatii in spitalele si policlinicile Ministerului Sanatatii si Ministerului Apararii Nationale". De aceste drepturi familia Heleteanu nu a avut parte pana acum. Oamenii au ramas doar cu durerea in suflet si cu sentimentul ca dreptate nu exista.