Accidentul in care a fost implicat fiul unui judecator al Curtii de Apel Craiova ar putea genera un scandal de proportii. Pasagerul aflat in masina baiatului judecatorului Covei sustine ca s-ar incerca invinovatirea sa.
Sorin Caprarin, 18 ani, spune ca Politia ar fi "inventat" martori care sa declare ca la volan s-ar fi aflat el si nu Ionut Covei. "Am auzit ca, la reconstituire, au aparut martori care declara ca eu m-as fi aflat la volan, la accident. N-am pus in viata mea mana pe volan. Nici nu stiu sa conduc ", precizeaza Sorin Caprarin. "El (Iustin Covei - n.r.) a venit ieri-dimineata (luni - n.r.) la scoala, la mine si m-a rugat sa merg cu el pana in cartierul Craiovita Noua, sa se intalneasca cu cineva. Sunt colegi care au vazut ca eu m-am urcat in dreapta si el la volan", mai povesteste Caprarin.ACUZATII. Tatal lui Sorin Caprarin afirma ca seful Biroului de Politie Rutiera Craiova, inspectorul principal Dumitru Paraschiv, ar fi fost vazut, luni seara, in masina judecatorului Marin Covei, discutand cu acesta. Interesant este si faptul ca victimele aflate in autoturismul lovit de fiul judecatorului Covei nu au mai depus, pana la urma, nici o plangere la Politie. Totodata, surse din cadrul Ministerului Public afirma ca s-ar incerca dovedirea faptului ca Iustin Covei ar fi avut probleme psihice si nu ar avea discerna mant, deci, implicit, nu ar putea raspunde in fata legii.
OFICIAL. Seful Biroului de Politie Rutiera Craiova infirma, in replica, spusele lui Sorin Caprarin. "Martorii nu au indicat, nominal, cine s-a aflat la volan, ci doar au facut o descriere a soferului: cum era imbracat, cum arata. Exista experti care urmeaza sa stabileasca cine a condus autoturismul. Cercetarile continua ", declara insp. pr. Paraschiv. Cat despre asa-zisele probleme psihice ale lui Iustin Covei, Paraschiv conchide: "Pana in prezent nu exista nici un fel de act medico-legal la dosar, care sa indice asa ceva". Referitor la prezenta judecatorului Marin Covei, luni seara, la Politia Rutiera, oficialitatile spun ca magistratul se afla acolo in calitate de tata si adauga ca era ceva normal, din moment ce fiul sau minor este cercetat.
CERCETARI. Una peste alta, comisarul-sef Constantin Dobrescu, adjunct al sefului Politiei doljene, declara ca ancheta continua "sub aspectul comiterii infractiunilor de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fara a detine permis de conducere si vatamare corporala. De asemenea, se efectueaza verifica ri pentru a se stabili daca autoturismul Mitsubishi era inmatriculat legal sau numerele erau expirate". Lui Iustin Covei i-au fost, totodata, recoltate probe biologice pentru a se stabili daca a consumat bauturi alcoolice. Cat despre existenta vreunei declaratii de martor din care sa reiasa ca la volan nu s-ar fi aflat copilul judecatorului, cms.sef Dobrescu conchide: "Nu pot raspunde la aceasta intrebare. Nu am de unde sa stiu. Nu am rasfoit dosarul".
Judecatorul
Covei nu
comenteaza
Judecatorul Marin Covei
evita sa comenteze
acuzatiile familiei Caprarin.
"Sunt intr-o situatie critica.
Fiul meu se afla in stare
grava. Eu acum ma gandesc
numai cum sa-mi salvez
copilul de la moarte si la
nimic altceva."
CRISTIAN VASILCOIU