x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Accident poliție-câine maidanez. Protecția animalelor, obligată să plătească

Accident poliție-câine maidanez. Protecția animalelor, obligată să plătească

de Carmina Pricopie    |    30 Ian 2023   •   08:40
Accident poliție-câine maidanez. Protecția animalelor, obligată să plătească

Pe 24 august 2020, pe la ora 3 dimineață, o mașină de la Rutieră, condusă de un polițist, a dat peste un câine fără stăpân. Totul s-a petrecut după ce polițiștii se întorceau de la Institutul de Medicină Legală „Mina Minovici”, cu un şofer ce fusese prins conducând fără a avea permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.

„(...) un câine de talie mare a ieşit brusc în faţa maşinii, iar impactul nu a putut fi evitat. Ca urmare a accidentului menţionat, autospeciala de poliţie a fost avariată, iar costul reparaţiei acesteia a fost de 9.993,14 lei conform facturii (...)”, se arată în întâmpinarea depusă de reprezentanții Poliției Capitalei, la Judecătoria Sectorului 1. Cu alte cuvinte, Poliția Capitalei a considerat că de vină pentru impact este ASPA, motiv pentru care au și dat-o în judecată ca să achite reparația mașinii de poliție.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Sectorului 1 pe 9 noiembrie 2021, adică la un an și două luni distanță de la evenimentul rutier. La al patrulea termen de judecată, pe 13 mai 2022, instanța se pronunță și dă câștig de cauză polițiștilor. „Cu privire la fapta ilicită, instanţa reţine că potrivit art. 8 din HCGMB nr. 648/2018, obiectul de activitate al Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor este reprezentat, printre altele, de gestionarea câinilor fără stăpân de pe domeniul public al Municipiului Bucureşti. În realizarea obiectului de activitate, pârâta capturează câinii fără stăpân conform art. 9 din HCGMB nr. 648/2018. Aşadar, având în vedere obiectul de activitate al pârâtei şi obligaţia acesteia de a captura câinii fără stăpân, instanţa consideră că fapta ilicită constă în omisiunea acesteia de a lua măsurile necesare pentru capturarea acestor câini, astfel că un câine fără stăpân a apărut brusc în faţa maşinii de poliţie, fiind cauzate avarii ca urmare a impactului ce nu a putut fi evitat. Nu se poate reţine apărarea pârâtei în sensul că nu s-a dovedit că respectivul câine nu avea stăpân, din moment ce acesta era liber în timpul nopţii, pe un bulevard intens circulat, astfel că există o prezumţie simplă că acesta nu avea stăpân, prezumţie ce nu a fost înlăturată de pârâtă prin administrarea de probe. Ca urmare a faptei ilicite, reclamantei i-a fost cauzat un prejudiciu constând în avariile cauzate autospecialei de poliţie, costul reparaţiilor fiind în sumă de 9.993,14 lei, după cum s-a arătat. Instanţa apreciază că acest prejudiciu este unul cert, actual şi nu s-a făcut dovada că ar fi fost reparat până la acest moment. Între fapta ilicită a pârâtei, constând în omisiunea capturării câinilor fără stăpân de pe raza Municipiului Bucureşti şi prejudiciul cauzat reclamantei există legătură de cauzalitate, aşa cum rezultă din probele administrate în cauză. Astfel, prin omisiunea pârâtei a fost posibilă apariţia câinelui în faţa maşinii de poliţie, fiind cauzat prejudiciul menţionat. (...) Pentru considerentele expuse anterior, instanţa apreciază că prezenta cererea este întemeiată, astfel că va fi admisă, iar pârâta va fi obligată la plata sumei de 9.993,14 lei cu titlu de despăgubiri. Având în vedere principiul reparării în integralitate a prejudiciului, dar şi disp. art. 1523 alin. 2 lit. e) C.civ., pârâta fiind considerată de drept în întârziere, instanţa apreciază întemeiată cererea reclamantei de actualizare a sumei ce reprezintă despăgubire cu rata inflaţiei de la data săvârşirii faptei ilicite, 24.08.2020 şi până la plata efectivă”, se arată în motivarea hotărârii 4233/2022 (sursa: www.rejust.ro), pronunțate de magistrați ai Judecătoriei Sectorului 1.

Așadar, judecătorul a apreciat că atât timp cât ASPA are în actul de înființare și în atribuții prinderea câinilor fără stăpân, existența acestora în libertate este strict vina celor de la autoritate. Iar pagubele produse de aceștia revin în sarcina autorității din subordinea Primăriei Generale. Hotărârea a fost deja atacată cu apel de către Autoritatea pentru Supravegherea și Protecţia Animalelor la Tribunalul București. Primul termen de judecată nu a fost stabilit deocamdată.

"Având în vedere obiectul de activitate al pârâtei (ASPA - n.n.) şi obligaţia acesteia de a captura câinii fără stăpân, instanţa consideră că fapta ilicită constă în omisiunea acesteia de a lua măsurile necesare pentru capturarea acestor câini" - Din motivarea instanței

×