Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Rezolvarea spectaculoasă a afacerii "Feodot", in care Grind ii salvase pe poliţişti de la mari incurcături şi demascase un asasin, l-a determinat pe şeful unei echipe operative de cercetare din judeţul vecin să nu facă nici un pas, in cazul pe care il instrumenta, pănă nu va sosi acest căine vestit.
Rezolvarea spectaculoasă a afacerii "Feodot", in care Grind ii salvase pe poliţişti de la mari incurcături şi demascase un asasin, l-a determinat pe şeful unei echipe operative de cercetare din judeţul vecin să nu facă nici un pas, in cazul pe care il instrumenta, pănă nu va sosi acest căine vestit.
Cooperarea intre miliţiile judeţene fiind rodnică, Grind nu se lăsă aşteptat şi poposi impreună cu conductorul său, plutonierul Micu, in comuna Frasin, la locul evenimentului, de fapt tot un omor.
- Oo! Ce căine falnic!, exclamă admirativ maiorul Nedelcu, cel care solicitase ajutor, cănd il văzu pe Grind coborănd din maşină. Ne bucurăm de prezenţa vrednicului urmaş al lui Ringo!... ii zise lui Micu, străngăndu-i măna. Făget, căinele nostru de urmărire, este bolnav.
- Vă mulţumesc pentru aprecierile făcute la adresa lui Grind şi-mi pare rău de Făget, spuse subofiţerul. Şi el este un căine bun, il cunosc de la concursuri. Sper să se intremeze căt mai repede.
- Şi eu sper, zise ofiţerul. Apoi, după o pauză: Dacă nu era Grind, cred că Dode Ailenei ar fi continuat să figureze şi acum, cu litere de-o şchioapă, pe lista suspecţilor.
- Adevărat, recunoscu Micu, surprins că amănuntele afacerii "Feodot" erau cunoscute şi in acest judeţ. Grind a fost atunci intr-o zi mare!
Citește pe Antena3.ro
Urma asasinului
- Sper să fie şi acum... zămbi maiorul, urmărind căinele care "ieşise la incălzire". Cum vi se pare, este in formă?
- E bine dispus, ii răspunse conductorul. De fapt, asta contează.
- Atunci, mă bucur, exclamă cu simpatie ofiţerul. Inseamnă că avem şanse ca el să rezolve şi misterul morţii lui Vasile Rotaru. Cadavrul acestuia zace acolo, la marginea drumului.
Subofiţerul privi in direcţia indicată de maior şi nu se sfii să remarce, incruntăndu-se uşor:
- E cam multă lume aici; şi asta nu-i bine!
- Oamenii s-au alarmat inaintea noastră şi au venit buluc la locul faptei, explică ofiţerul. Cănd am ajuns noi, se adunaseră peste o sută de persoane. Intre timp i-am mai imprăştiat...
- Atunci e rău!, aprecie Micu. De data aceasta era chiar ingrijorat. De vreme ce atăt de multe persoane au pătruns in cămpul infracţiunii, continuă el, nu ne putem aştepta la mai nimic de la căine. Urma asasinului a dispărut.
- Curioşii s-au apropiat mult de cadavru, intr-adevăr, recunoscu şi Nedelcu, nu fără părere de rău. Apoi, privind la Grind, care nu mai contenea cu ghiduşiile, adăugă: auzind despre miracolul pe care acest căine l-a infăptuit in cazul "Feodot", găndul m-a dus imediat la el, de aceea v-am chemat...
- Da, dar acolo urmele erau proaspete, nu intrase nimeni in cămpul infracţiunii, replică imediat conductorul. Era cu totul altceva.
- Ştiu, ii impărtăşi părerea ofiţerul, dar eu m-am găndit la un al doilea miracol. Şi asta cu atăt mai mult cu căt au pătruns in cămpul infracţiunii atătea persoane. Eu am crezut că Grind...
Nedelcu nu-şi mai continuă ideea, se simţea tras, nu glumă, de manşeta pantalonilor.
- Grind! Ce faci? Astămpără-te! il dojeni Micu.
Căinele nici vorbă să-l asculte! Ii ardea de hărjoană cu maiorul, deşi atunci il vedea pentru prima dată. Ii simţise probabil simpatia... Ofiţerul nu aşteptă altă invitaţie şi se lăsă pe vine, măngăindu-l drăgăstos.
- Frumosule! Jucăuşule! Făget nu m-a tras niciodată de manşeta pantalonilor. E mai posac...
După cum putu să observe şi Micu, Grind il indrăgea tare mult pe maior. Parcă de cănd lumea erau prieteni. Subofiţerul ar fi vrut să incerce să pună căinele la treabă, dar era convins că operaţiunea ar fi fost sortită eşecului. Se găndi că ar putea totuşi exista cine ştie ce şansă, dar nu ştia nimic despre cazul respectiv.
- Cine a fost Vasile Rotaru?, il intrebă pe ofiţer.
- Un om iute la mănie; dar după cum se vede, mai "iute" a fost altul decăt el, veni răspunsul. E-njunghiat cu un cuţit chiar in zona inimii!
- Cu un cuţit?... intrebă conductorul emoţionat.
- Ştiu la ce te găndeşti, dar ar fi fost grozav să-l avem, dădu ofiţerul din cap. Dar asasinul l-a luat fiindcă ii aparţinea...
- Aveţi vreo bănuială?
- Dacă nu am avea, nu l-aş fi aşteptat pe Grind, zise maiorul misterios.
Micu strecură dezarmat:
- Domnule maior...
Principalul suspect
- Pănă să veniţi dumneavoastră, noi nu am stat cu măinile-n săn, incepu să povestească Nedelcu, scoţăndu-l astfel pe Micu din impas. Deşi cercetarea la faţa locului a fost blocată pănă la sosirea lui Grind, am declanşat investigaţiile incă din momentul găsirii cadavrului. Sunt raţiuni criminalistice...
- Le cunosc foarte bine, glăsui subofiţerul, prinzănd momentul să-şi ia o mică revanşă contra aerului aceluia misterios. Dacă nu găseşte proba (sau probele) care să-i salveze pe criminalişti, căinele de urmărire le oferă doar indicii, pe baza cărora - luate singular - nici un infractor nu a putut fi trimis in judecată.
- Corect, incuviinţă maiorul. Astfel, am aflat că duşmanul numărul unu al lui Rotaru este un consătean, Mircea Ene. De căte ori se intălneau, ieşeau scăntei.
- De ce?
- Rotaru s-a căsătorit cu fosta iubită a lui Ene. A fost vrerea ei...
- Dar Ene?
- S-a căsătorit şi el, insă in mintea lui crede că a fost inşelat in dagoste de... Rotaru.
- De ce nu de "iubită", intrebă pe bună dreptate subofiţerul.
- Eu ce să-ţi răspund acum?! Ridică ofiţerul din umeri. Căile Domnului...
- Mda, inţeleg, făcu Micu. Şi Ene are probabil un alibi...
- Greu de doborăt! Alibiul lui este chiar⦠soţia lui Rotaru!
- Serios? Nu se putu stăpăni subofiţerul.
- Tu ce crezi? Altfel mai apelam la Grind? Ene a mai fost condamnat; nu recunoaşte decăt cănd il prinzi cu mănţa-n sac. Este foarte versat. Dovadă, alibiul...
- Poate că in taină Ene a revenit la dragostea dintăi cu... complicitatea "iubitei".
- La asta mă găndesc şi eu, il aprobă maiorul pe un ton grav, aprinzăndu-şi o ţigară. Pentru Ene şi Victoriţa, aşa o cheamă pe soţia lui Rotaru, este o chestiune de timp, insă pe noi zeul Cronos nu ne iartă! Mulţimea adunată aici aşteaptă să-l vadă pe criminal. Ene il păndeşte de mult timp pe Rotaru: şi sunt sigur că l-a păndit şi azi-noapte.
- Cum a ajuns Rotaru pănă aici?, intrebă Micu, incepănd să-şi facă unele calcule.
- I-ar fi spus nevesti-si că se duce să fure lemne, pădurea fiind la numai o sută de metri distanţă, după cum se vede. Auzind ţipete in această direcţie, Victoriţa s-a dus la Ene, care nu stă prea departe de el, să-i ceară ajutor. Intămplător (?!) ea nu ştia că soţia acestuia era internată in spital. Tot ea mai spune că lui Ene i-a fost frică să intervină, să se ducă in direcţia ţipătului, deoarece bănuia că pe Rotaru il prinsese poliţia la furat.
- Gogoşi!, exclamă subofiţerul. Ce dacă se ducea, doar nu el furase!
- Mai departe, ei spun că au rămas in "espectativă" pănă dimineaţa.
- Fals! Fals!, se irită Micu
- De acord, dar este totuşi un alibi cu două tăişuri, constată ofiţerul. In lipsa probelor...
- De ce cu două tăişuri!, se miră Micu.
- Pentru că Ene şi-a asigurat şi o variantă de rezervă, care mie mi se pare mai "tare" decăt prima, ii răspunse Nedelcu.
- Zău că mă faceţi curios!
- Atunci, ascultă! Ene a mai spus că nu s-a dus intr-acolo de frica lui Rotaru. Dacă acesta era teafăr şi in realitate nu se-ntămplase nimic, putea să i-o coacă pe intuneric...
- Ce şcoală are in el! Pfu! Nu se mai putu stăpăni Micu. După care analiză cu mult calm: inversănd "logica" lui Ene nu găsesc decăt o singură "traducere" şi anume că el l-a aşteptat pe Rotaru nu la marginea pădurii, in loc intunecos, ci in marginea lizierei de la salcămi de colo, arătă el.
Probe indirecte
Liziera de salcămi cu pricina se afla cam la cincizeci de metri de locul unde zăcea cadavrul lui Vasile Rotaru, dar spre sat.
- V-aş ruga să mergem pănă acolo! Nu mai avu răbdare Micu.
Maiorul Nedelcu il urmă cu o uşoară mină de remuşcare, deoarece el nu se găndise pănă atunci la varianta intuită de Micu. Calculele conductorului i se păreau foarte logice.
Se opriră la marginea lizierei de salcămi, spre uimirea mulţimii rămase in urmă, spre pădure. "Ce-o fi căutănd spre sat şi nu vin aici, unde-i mortuâ?", se intrebau oamenii.
Celor doi criminalişti cu experienţă nu le fu greu să găsească locul in care asasinul işi aştepta victima. In acel loc, iarba era culcată, iar in jur, infipte in pămănt, mucuri de ţigări "Mărăşeşti".
- Ene fumează ţigări "Mărăşeşti!" exclamă ofiţerul privind ţintă la Micu. El să fie oare...? Ii mai slăbise incordarea. După sputa rămasă pe mucurile de ţigări, vom afla şi grupa sanguină a asasinului...
- Nu-i de-ajuns, spuse Micu. Grupa sanguină reprezintă o probă, dar... indirectă. Certitudinea ne-o va aduce tot Grind, o să vedeţi! completă el inflăcărat.
Cu găndul la căine şi la reuşita acestuia in aflarea criminalului, Nedelcu nu mai scoase nici un cuvănt. Era entuziasmat de siguranţa vorbelor lui Micu. Nimeni ca el nu-şi cunoştea mai bine căinele. Apoi, animalul nu era altul decăt faimosul Grind, urmaşul lui Ringo! Urmele erau şi ele oarecum proaspete, nealterate ca cele de lăngă cadavru.
- Eşti bucuros, băiatul meu! Bravo! il intămpină Micu induioşat. Hai, gata acum cu joaca! Il mai măngăie de căteva ori intre picioarele din faţă, semn că după aceea i se cerea un efort şi o concentrare maximă. Gata!
- Grind inţelese ce urma şi se aşeză pe burtă fără comandă, privindu-şi nerăbdător stăpănul.
- Trebuie să-l ajutăm şi pe admiratorul tău, mai zise subofiţerul punăndu-i hamul şi coarda de conducere. Prietenii la nevoie se cunosc!... Maiorul Nedelcu zămbi.
Căinele slobozi un scăncet, de parcă ar fi inţeles mesajul. Apoi ciuli urechile să asculte ordinul dinaintea misiunii.
- Aici, Grind! ii indică Micu locul unde se alungise trupul unui om.
Grind mirosi căteva clipe, dar nu adulmecă urma indicată. Işi privi neincrezător stăpănul. Nu era mulţumit, cantitatea de miros aspirată nu-i "jungea" pănă la final.
Animalul adulmecă noua urmă şi se arătă satisfăcut de ea, după felul in care dădea din coadă.
- Bravo, Grind! il felicită Micu, incăntat. Bravo! Apoi, pe ton de comandă: Gata, urma! Urma!
Ascultănd ordinul, urechile căinelui se ridicară, vreme de-o secundă, in poziţie de drepţi; apoi animalul intră in legea lui: plecă hotărăt la drum, cu botul in jos!
- E-n formă, ii zise Micu ofiţerului.
Coarda de conducere a căinelui incepu să se-ntindă şi pe-aci ţi-e drumul!...
Mulţimea cea curioasă rămăsese departe, spre pădure; numai Grind şi cei doi insoţitori ai săi se indreptau spre Frasin.
De la marginea comunei animalul străbătu fără şovăire patru uliţe şi se indreptă spre ograda lui Ene.
Maiorului Nedelcu i se făcu inima căt un purice. Şi pe căt de bun criminalist era, cam in aceeaşi măsură scăpă o apreciere datorată momentului:
- Grind o să-l inşface pe Ene, fiindcă-i acasă, nu printre curioşi!
Afirmaţia, plină de entuziasm, trăda şi incordarea pe care o trăise pănă atunci, dorinţa grabnică şi legitimă de a reuşi. Dar căinele nu l-a ascultat, nici vorbă să se oprească in curtea bănuitului. Patrupedul trecu senin pe lăngă ea şi işi urmă drumul pănă in ograda lui Rotaru - victima. Ii intămpinară o femeie tănără, imbrăcată in doliu, Victoriţa. Plăngea in hohote, o ţinea intr-un bocet, nimeni nu s-ar fi putut inţelege cu ea.
Istovit, şi fără să mai spere ceva, maiorul Nedelcu luă o cană cu apă din găleata aflată pe buza puţului, apoi se aşeză pe o grămăjoară de lemne de lăngă peretele casei.
Grind incepu să mărăie in faţa lui şi să facă salturi acrobatice, parcă in necaz.
- Ce l-o fi apucat? Zise ofiţerul, oarecum nervos. Inţeleg prietenie, daâ nici chiar aşa! Comandă-i să nu mai mărăie atăta la mine.
Micu ii dădu căinelui comanda cerută de maior, apoi zise deznădăjduit:
- Cred că am dat greş! E animal şi nu-l pot opri de la legile seminţiei lui. Orice căine care vede o pisică...
- Ce pisică? se răsti ofiţerul. Unde o vezi? Altă părere am avut eu despre Grind...
- Pisica se afla chiar in dreptul dumneavoastră: sus, pe acoperiş, la streaşină!
- Zău? se ridică Nedelcu in picioare.
Dovada de pe streaşină
- Micu avusese dreptate, iar căinele nu mai contenea cu lătratul, sărind in aer căt il ţineau muşchii. Nimeni insă nu observase că Victoriţa, pe căt era de imbrăcată in negru, pe atăt se albise la faţă.
- Avantajată de poziţia ei - căinele nu ar fi putut să o ajungă cu nici un chip - pisica ii "dădea cu tifla" şi işi lingea liniştită... "tainul".
- Căinele se intărătase totuşi atăt de mult, incăt Micu ii spuse că singura soluţie pentru a pune capăt acestei scene şi a-l linişti era să alunge pisica de pe streaşina casei.
- Victoriţa i-o luă inainte subofiţerului şi incepu să arunce cu pietre pe acoperiş. Dar pisica, ageră, se ferea de toate loviturile, făcănd tot felul de salturi, revenind intruna la streaşina casei, să nu-şi piardă "prada".
- Lăsaţi că o dau eu jos, zise Micu, nervos, indreptăndu-se spre o scară inaltă lipită de magazie. O fi prins vreo vrabie, să-i dăm şi ei dreptate...
Femeia mai ţinti pisica de căteva ori cu pietre, dar zadarnic: animalul era din cale afară de şiret.
- Ii arăt eu, n-aveţi grijă! mormăi subofiţerul din ce in ce mai agitat, rezemănd scara de marginea streaşinii.
Grind incepu atunci să scheune şi să sară pe stăpănul său.
- Dar mai lăsaţi-o naibii de pisică! Strigă Victoriţa, apucănd de scară, să o ducă inapoi. Bărbatu meu zace mort in marginea pădurii, iar dumneavoastră vă arde să umblaţi după pisici?
Căinele sări să o apuce de picior pe Victoriţa.
- Vai, mă muşcă! Mă muşcă! se sperie femeia.
Ca să se curme odată scena cu nepăsătoarea pisică, Micu urcă agitat treptele scării pănă la streaşină.
Dar chiar in faţa pericolului care se ivise, pisica nu se indură să fugă şi rămăne lăngă vănatul ei.
- Fantastic! Exclamă subofiţerul, măngăind-o.
In albia straşinei zăcea nu o vrabie, ci un cuţit cu lama plină de sănge, purtănd iniţialele M.E. (Mircea Ene)!
Micu reveni in curte consternat. Ii inmănă maiorului Nedelcu arma crimei, apoi işi privi căinele cu acelaşi sentiment. Deşi pisica rămăsese pe casă, Grind se liniştise urmărind doar figura stăpănului său.
Conductorul ingenunche in faţa căinelui şi, redevenind deodată vesel, incepu să-l laude şi să-l măngăie drăgăstos:
- Bravo, băiatul meu! Bravo! Incredibilă ispravă ai făcut! Bravo! Deci, nu pisica, ci cuţitul! Săngele... Intr-o săptămănă, al doilea miracol!
