Alice în Ţara Campari? Posibil

FANTEZII  •  BASME DE NEADORMIT ADULŢII
Să jucăm crichet cu păsări flamingo, să mieunăm laolaltă cu pisica de Cheshire, să zgândărim Iepurele de Martie, să gâdilăm Bursucul Somnoros, să furăm hainele Pălărierului Nebun! Imaginaţia n-are limite, mai ales când este provocată.

FANTEZII  •  BASME DE NEADORMIT ADULŢII
Să jucăm crichet cu păsări flamingo, să mieunăm laolaltă cu pisica de Cheshire, să zgândărim Iepurele de Martie, să gâdilăm Bursucul Somnoros, să furăm hainele Pălărierului Nebun! Imaginaţia n-are limite, mai ales când este provocată.

Roxana Roseti
text
Dan Marinescu
fotografii

Dacă în octombrie anul trecut lumea bucureşteană a fost invitată într-un ciudat hotel al fanteziilor interbelice, improvizat doar pentru o noapte în Uniunea Scriitorilor, anul acesta povestea s-a schimbat, a evoluat în mod futurist. Cât de greu poate fi să te desprinzi de cotidian şi să pătrunzi pe un tărâm transfigurat al basmelor, localizat într-un… spaţiu neterminat, o aripă a Casei Academiei Române, care nu a mai fost folosită vreodată pentru un eveniment? Poate fi tot atât de greu pe cât i-a fost prinţesei lui Andersen să doarmă pe bobul de mazăre…

Subliminal. În fiecare an, brandul Campari reinventează spaţii în scop publicitar. Nu a devenit o obişnuinţă, deoarece cei care se ocupă de asemenea lucruri au grijă să nu plictisească şi, mai ales, sunt şmecheri! Se folosesc la un asemenea nivel de meandrele imaginaţiei, încât licoarea trece pe planul doi, predominând spectacolul. Ce şi-au zis oamenii: "Dom’le, asta e, băutori, nebăutori, toţi trebuie să ştie de noi, prin urmare îi provocăm în fiecare an ca timp de o noapte să devină altcineva". Şi, la o asemenea lansare, nici nu e nevoie să bei pentru a "testa" produsul, deoarece băutura îţi este injectată în minte prin spectacol. În cele din urmă, un concept care provoacă, subliminal, prin sofisticat şi avangardism. Evenimentul are loc în fiecare an în octombrie, interacţionând cu manifestări similare din Milano, Buenos Aires şi Paris. Prin urmare, dacă anul trecut, de exemplu, invitaţii au fost transformaţi, prin natura spaţiului de desfăşurare a fanteziei, în Evite Peron şi mici mafioţi, rasaţi, de cartier, anul acesta lucrurile au stat altfel.  

Curiozitate. "Joi, 9 octombrie, la Casa Academiei Române, Campari recreează lumea basmelor. Veniţi în compania personajelor din basmele lui Hans Christian Andersen, Lewis Carroll, Jacob şi Wilhelm Grimm. Vă întâmpină Alice în Ţara Minunilor, Scufiţa Roşie, Mica Sirenă." Aşa suna invitaţia. Un telefon: "Hei, oameni buni, anul ăsta aţi înnebunit? Alăturaţi basmele unei băuturi?!? Basmele sunt pentru copii, băuturile sunt pentru adulţi. Scurt". Răspunsul: "N-ai dreptate. Reinterpretăm miturile şi redefinim poveştile clasice. Vrem să punem în valoare senzualitatea şi independenţa personajelor". "Senzualitatea personajelor? Adică Alice, Cenuşăreasa, Albă-ca-Zăpada şi Scufiţa Roşie sunt senzualeee?!?" Mda, e oareşce senzualitate în pantoful pierdut (poate intenţionat…) de Cenuşăreasa, e puţin tremur al mâinii în sărutul dat de prinţ Albei-ca-Zăpada, iar Mica Sirenă cu părul ei învolburat te scoate din minţi, dar cu Scufiţa Roşie ce te faci? Că e independentă, asta e adevărat, dar senzuală poate doar în desenele animate porno pentru adulţi. În fine, discuţia e interminabilă şi interpretabilă, şi nu rămâne altceva de făcut decât să te duci la capătul Bucureştiului, ca să vezi ce mama naibii le-a mai trăsnit ăstora prin minte.

Instrumente. "Alice (…) vede un iepure cu ceas şi îl urmăreşte într-o vizuină. Ajunge într-o sală cu o masă pe care se află o cheiţă care deschide o uşă spre o grădină superbă, însă este prea mare pentru a intra." Nuferi uriaşi închişi, amplasaţi într-un fel de grădină interioară cu aspect de părăsire. Din fiecare nufăr ies, la un moment dat, personaje: Albă-ca-Zăpada cântă psihedelic, Alice (sau, poate, nu e ea?) cântă la contrabas, Scufiţa Roşie cântă un fel de rock. La nivel vizual, pălăria jos (pălăria Pălărierului Nebun, bineînţeles!). Şi la nivel auditiv: kora, vibrafon, kalimba, chimes, kaoss pad, hang drum sunt instrumentele care au fost alese pentru atmosferă, sunt atât de rar folosite încât cu greu pot fi întâlnite în spaţiul cotidian. La hang drum a cântat un domn, Marcos Baroti pe numele lui, şi se poate spune că a avut o misiune grea. De ce? Hang drumul este un instrument de percuţie, inventat în Elveţia în anul 2000. Singurii care "fac" acest instrument sunt chiar cei doi inventatori ai săi, Felix Rohner şi Sabina Schärer. Redă sunete mai complexe decât cele ale tobei, harpei şi ale clopoţeilor, amestecând sunetele celor trei!

Joi. La nivel de băutură, n-am băut nimic (dacă eraţi cumva curioşi), din următorul motiv: deja îmi crescuseră la urechi damele de pică din Alice în Ţara Minunilor, iar sacoul se transformase într-o aluzie la rochia imprimată cu cărţi de joc  a Casei… Dior parcă? Despre Christian Dior se spune că a decedat în timpul unui joc de cărţi (dacă mă înşel şi nu îi aparţine lui rochia, o lăsăm aşa, că prea se asortează frumos ideea). Iar pe cap, ce crescuse pe cap e altă poveste, eventual o altă variantă a romanului "Castelul Pălărierului" de A. J. Cronin (chiar, ce carte, merită să o recitim). Invitaţi? Mulţi. Din toate mediile: artistic, neartistic, televiziune, radio, presă, marketing, publicitate etc., etc. Nu mă întrebaţi pe cine am văzut, că nu-mi stă în caracter, important este că toţi, atât la nivel comportamental, cât şi vestimentar, au dovedit că mai există evenimente de bun simţ în Bucureşti. Nu se ştie dacă a atins vreunul dintre invitaţi acel prag al mentalului în care să joace crichet cu păsări flamingo şi să miaune laolaltă cu pisica de Cheshire, important e că a fost provocată imaginaţia seara târziu, într-o joi. Hei, domnilor de la Campari, anul viitor vreau să fiu un pantof cu paiete verzi, într-o vineri. Credeţi că se poate?

"Obiectivul meu a fost să spun povestea unui brand folosind elemente clasice din lumea basmelor. Mi-a fost greu să pornesc de la o zonă care mi-a influenţat cumva copilăria şi să o regândesc adult. M-am jucat perfect responsabil şi aşa cum face un om mare când îşi caută lumi pe care le ştie sau le ştia"
Dragoş Buhagiar  - scenograful evenimentului