x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete ANI ia 340.000 de euro din PNRR, ca să le explice demnitarilor ce e integritatea. Agenția își face noua platformă online cu furnizorul de IT al SRI-ului

ANI ia 340.000 de euro din PNRR, ca să le explice demnitarilor ce e integritatea. Agenția își face noua platformă online cu furnizorul de IT al SRI-ului

de Ion Alexandru    |    21 Feb 2024   •   07:40
ANI ia 340.000 de euro din PNRR, ca să le explice demnitarilor ce e integritatea. Agenția își face noua platformă online cu furnizorul de IT al SRI-ului

Agenția Națională de Integritate a încheiat, săptămâna trecută, un contract de 340.000 de euro pentru implementarea unei platforme digitale destinate conștientizării și prevenirii incidentelor de securitate, dar care poate deveni, așa cum scrie în caietul de sarcini, un instrument pentru „educația anticorupție a funcționarilor și demnitarilor publici”.

Afacerea a fost adjudecată de o companie din domeniul IT care, în toamna trecută, a fost angajată și de Serviciul Român de Informații pentru a dezvolta o platformă de analiză accelerată de securitate cibernetic, care a costat bugetul SRI peste 67 de milioane de lei. Contractul pus la bătaie de Agenția Națională de Integritate este finanțat din fonduri PNRR, este jalon obligatoriu și trebuie implementat până în trimestrul al patrulea al anului curent.

Derularea acestei afaceri a fost anunțată de Agenția Națională de Integritate (ANI) încă din data de 11 octombrie 2023, când a fost publicată pe platforma SEAP (Sistemul Electronic al Achizițiilor Publice) o înștiințare potrivit căreia instituția respectivă intenționa să contracteze servicii referitoare la lansarea în producție a unei platforme digitale destinate „conștientizării și prevenirii incidentelor de integritate, precum și pentru instruirea utilizatorilor”.

În cadrul acestei achiziții intră, potrivit anunțului de participare citat, furnizarea de echipamente de tehnologia informației, inclusiv software și licențe, dar și lansarea în producție a acestei platforme digitale, la care se adaugă servicii de dezvoltare a platformei informatice în discuție. Concret, afacerea constă în achiziția a trei echipamente de tip server, a unui echipament de stocare, a unui echipament de conectică, a unui echipament de tip Switch SAN, a unui rack și a echipamentelor conexe, a unui sistem de vizualizare, a unui sistem de operare, a unui sistem de administrare a bazelor de date, a unui sistem de salvare și de restaurare a datelor, precum și a unei componente Web.

Un singur ofertant interesat

Interesant este că această achiziție face parte și este finanțată, conform autorității contractante, printr-un program denumit  „Proiectarea unei platforme digitale de conștientizare și prevenire prin care părțile interesate relevante vor putea clarifica, singure, anumite obligații care vizează cadrul de integritate pe care acestea trebuie să-l respecte” și este prevăzut în celebrul Plan Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Agenția Națională de Integritate a pus la bătaie, pentru această achiziție, un buget estimat inițial la 1.645.000 de lei fără TVA, respectiv de 1.957.550 de lei cu TVA inclusă (399.500 de euro) și a organizat o licitație deschisă. Pentru atribuirea contractului, a fost preferat criteriul celui mai bun raport calitate-preț, din care prețul ofertei a fost evaluat la 40%, experiența personalului desemnat pentru realizarea contractului a fost evaluată la 30%, iar perioada extinsă de garanție a sistemului a fost evaluată la 30%. La această procedură, a fost primită o singură ofertă, iar, la data de 14 februarie 2024, ANI a atribuit contractual companiei SC Connections Consult SA, pentru un preț de 1.396.605 lei fără TVA, respectiv de 1.661.960 de lei cu TVA inclusă (339.175,5 euro).

Angajament trecut în PNRR

Din caietul de sarcini care stă la baza acestui contract, aflăm că „conform angajamentelor asumate de ANI, prin Jalonul 431 din PNRR și beneficiind de o finanțare obținută prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, execuția contractului trebuie finalizată până în trimestrul al IV-lea al anului 2024”. ANI are în vedere proiectarea și dezvoltarea unei platforme de conștientizare și prevenire, care va avea un rol important în „verificarea informațiilor disponibile și prin care părțile interesate relevante vor putea clarifica singure anumite obligații care vizează cadrul de integritate pe care trebuie să-l respecte”. Prin dezvoltarea acestei platforme digitale, solicitările simple ar urma să fie rezolvate direct de către solicitant, prin intermediul site-ului ANI, într-un interval foarte scăzut.

Unul dintre efectele scontate de ANI este reducerea duratei de răspuns pentru solicitările de puncte de vedere, unele putând fi soluționate chiar de solicitant, pe platformă. Alt efect este creșterea productivității ANI, prin diminuarea gradului de încărcare pentru consilierii juridici sau inspectorii care, pe lângă atribuțiile de reprezentare în instanță sau evaluarea incidentelor de integritate, au și atribuții legate de soluționarea solicitărilor. 

ANI face și educație… anticorupție

Platforma ar urma, de asemenea, să contribuie la „creșterea gradului de educație anticorupție și de conștientizare a personalului din administrația publică, atât la nivel central, cât și la nivel local”.

Potrivit sursei citate, în anul 2022 s-au împlinit 15 ani de la implementarea sistemului de declarare a averii și a intereselor în România. În această perioadă, Agenția Națională de Integritate a instrumentat peste 20.000 de dosare, „a sancționat derapajele funcționarilor și demnitarilor publici și a dezvoltat instrumente de prevenire a incidentelor de integritate”.

Revenind la proiectul finanțat din PNRR, ANI arată și care sunt principalii factori interesați relevanți care vor beneficia de această afacere: Comisia Europeană, Guvernul României, Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, Agenția Națională de Integritate și angajații din sectorul public.

Portofoliu mic, dar consistent. Clienții de bază, SRI și Ministerul Justiției

SC Connections Consult SA, companie care și-a adjudecat contractul scos la licitație de către Agenția Națională de Integritate, nu are încheiate numeroase afaceri cu statul. Am putea spune că, dimpotrivă, are puține, dar remnificative, atât din punct de vedere al valorii afacerilor cât, mai ales, din punct de vedere al identității clienților. Un astfel de client este Unitatea Militară UM 0929 București a Serviciului Român de Informații care, în 5 octombrie 2023, a parafat cu societatea în cauză un contract de 67.221.910 lei cu TVA (13.718.759,14 euro) pentru furnizarea de echipamente hardware și software pentru implementarea proiectului „Dezvoltarea unei platforme de analiză accelerată de securitate cibernetică”. Acest proiect este finanțat tot din fonduri europene.

Ministerul Justiției este un alt client important al companiei în cauză, cu care a semnat chiar două contracte. Unul, în 18 noiembrie 2022, în valoare de 39.410.933,5 lei fără TVA, pentru consultanță și expertiză IT pentru dezvoltarea, testarea și punerea în funcțiune a noului sistem de management al cauzelor ECRIS 4. Apoi, în 11 august 2023, împreună cu ASEE Co Solutions SRL, SC Connections Consult SA a mai primit un contract de 54.651,106,56 lei fără TVA pentru livrarea infrastructurii hardware și software de bază necesară pentru implementarea aplicației ECRIS 4 și a Dosarului Electronic Național.

×