x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Boala metrilor pătraţi. Trupa lui Băsescu întoarce maşina în sufragerie

Boala metrilor pătraţi. Trupa lui Băsescu întoarce maşina în sufragerie

08 Oct 2012   •   22:25
Boala metrilor pătraţi. Trupa lui Băsescu întoarce maşina în sufragerie

În timp ce oamenii obişnuiţi nu pot să-şi cumpere un apartament de 40-50 mp într-o viaţă, unii politicieni se lăfăie în palate de sute de metri pătraţi. Amplasate în zone exclusiviste, Băneasa, Voluntari, Snagov, vilele potenţaţilor vremii sfidează prin opulenţă, au piscine, grădini cu vedere la lac, parcuri interiore şi terase ca-n basme. Există şi politicieni, în special din generaţia mai tânără, copii de bani gata, care au optat să locuiască în centrul Bucureştiului, însă în apartamente nou-construite, care se desfăşoară pe 200-300 de metri pătraţi. Acestea au terase şi balcoane unde se poate întoarce lejer un autoturism. Campionii campionilor sunt Adriean Videanu, care are o vilă la Snagov aproape la fel de mare ca şi palatul din localitate, şi Bogdan Drăgoi, care şi-a cumpărat un duplex de lux pe malul Lacului Herăstrău.

Bogdan Drăgoi, baia cât o garsonieră
Noul consilier al lui Traian Băsescu s-a molipsit şi el de boala metrilor pătraţi. Cel mai tânăr ministru de Finanţe şi-a luat un duplex situat pe Şoseaua Nordului cu vedere la Parcul Herăstrău. Duplexul este compus din două apartamente, unul la parter, unul la etaj, însumând 603 mp construiţi, la care se adaugă încă 53,58 anexele: două locuri de parcare şi o boxă. Dimensiunile apartamentului sunt uriaşe. Numai o baie are 28,36 mp, cât o garsonieră în cartierele obişnuite. La parter sunt două camere (66,65 şi 24,40 mp), o bucătărie de 14,4 mp, o baie de 7,90 mp, un hol de 23,70 mp, grup sanitar, spaţiu masă, terase de 16,5 mp şi 9,5 mp, grădină etc. La etaj, trei camere (18,40 + 34,75 + 37,70 mp), bucătărie de 12 mp, sas 3,10 mp, baie 9,25 mp, hol 19,30 mp, debara 1,30 mp, grup sanitar 2,40 mp, hol 11,30 mp, dressing mai mare decât un dormitor – 17,85 mp, baia cât o garsonieră – 28,36 mp, încă o baie de 4,70 mp, un grup sanitar de 2,90 mp şi trei terase de 14,20 mp + 17,75 mp + 15,10 mp. Deşi preţul zonei este de două milioane de euro, Drăgoi a reuşit să plătească doar 750.000 de euro pentru locuinţa gata mobilată. Chiar şi aşa, Drăgoi nu poate justifica banii necesari achiziţiei. Potrivit declaraţiei de avere completată cu doar o lună înaintea tranzacţiei, consilierul lui Băsescu dispune de doar 33.208 de euro în conturi şi nu are nici case şi terenuri pe care să le vândă. În aceste condiţii şi la un salariu de o mie de euro, ce bancă ar acorda un împrumut de sute de mii de euro?

Aşa că dl Drăgoi şi-a luat un ajutor: împarte casa şi plata cu Bojin Adina Georgia, fosta consilieră personală a dlui Sorin Blejnar, al cărei nume apare în dosarul mitei pentru magistraţi. Deşi achită jumătate de sumă, Bojin nu dispune nici ea în declaraţia de avere de banii pe care, potrivit contractului, îi mută din contul vânzătorilor: doar 119.000 de euro în cont, 375.000 de euro transferaţi.

Drăgoi îşi datorează ascensiunea în carieră tatălui său, unul dintre prietenii lui Adriean Videanu. Dan Drăgoi, om de afaceri puternic, dar discret, la începutul  anilor ’90  a fost "mâna dreaptă" a generalului Victor Stănculescu. După schimbările politice din 1996, Dan Drăgoi a devenit apropiat Partidului Democrat, aripa Adriean Videanu. Bebe Ionescu, cuscrul lui Băsescu, Dan Drăgoi şi Adriean Videanu obişnuiau să-şi petreacă vacanţele pe Coasta de Azur.

Ioana Băsescu: penthouse în Băneasa
Fiica cea mare a preşedintelui, Ioana Băsescu, locuieşte într-un apartament în complexul Băneasa Investement, cartier rezidenţial care este deţinut de afaceristul Puiu Popoviciu. Dimensiunile apartamentului sunt grandioase, 410 metri pătraţi, din care 270 apartamentul şi 140 mp sunt de terase. Preţul este şi el pe măsură – 700.000 de euro. De unde a avut Ioana aceşti bani? "Am achiziţionat apartamentul din vânzări anterioare", a explicat la vremea respectivă fiica preşedintelui. Ceea ce a uitat Ioana să spună este că prima casa, cea care a stat la baza tuturor tranzacţiilor ulterioare, a primit-o în dar în anul 2002 de la Traian Băsescu. Acesta a reuşit să achiziţioneze o casă de 300 de metri pătraţi şi un teren de peste 700 de metri pătraţi în Otopeni. Ulterior, după ce a ajuns la Cotroceni, preşedintele i-a cedat casa Ioanei, iar aceasta a înstrăinat imobilul pe 14 septembrie 2005, pentru 420.000 de euro. Din aceşti bani şi-a cumpărat vila din Aviator Sănătescu nr. 2 şi o altă vilă în Corbeanca (cu o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi, care valora 320.000 de euro în 2006). După divorţul de Bodo, Ioana a vândut casa şi o parte din bani a fost folosită la achiziţionarea imobilului din Băneasa.

EBa, dar de nuntă de la socri

Şi fiicei mai mici a preşedintelui i-a surâs norocul. A primit de la socrul ei, Bebe Ionescu, un apartament în valoare de aproximativ 250.000 de euro, amplasat  într-o clădire nouă dintr-o zonă selectă a Capitalei. Gheorghe Ionescu, zis Bebe, a făcut avere prin funcţiile şi afacerile obţinute pe filiera Traian Băsescu – Adriean Videanu. Acum este administratorul firmei AEM Timişoara, cu aceiaşi acţionari de la Luxten, firmă la care Elena Băsescu a ocupat postul de consilier înainte de a deveni europarlamentar. Cuscrul lui Băsescu a ocupat de-a lungul ultimilor ani posturi importante, cum ar fi Consiliul de Administraţie al Eximbank, Consiliul de Supraveghere al Petrom sau Consiliul de Administraţie al BCR. Înainte de căsătorie, EBa nu avea nici un fel de case, apartamente sau terenuri. Ea este europarlamentar din anul 2009, când a fost aleasă ca şi candidat independent. Mezina prezidenţială a primit 74.958 de euro ca indemnizaţie de eurodeputat, plus 110.000 euro pentru transport şi diurnă şi 50.000 pentru cheltuieli la cabinetul său, conform declaraţiei de avere din iunie 2011. EBa are bijuterii în valoare totală de 22.500 de euro şi un autoturism de teren marca Range Rover.

Răzvan Mustea – casă cadou de 672 mp
Naşul de cununie al Elenei Băsescu, Răzvan Mustea, a primit sub formă de donaţie o casă în Volunatari care se întinde pe o suprafaţă de 672.49 mp plus un teren aferent de 859, 59 mp. În declaraţia de avere nu apare şi numele donatorului, doar anul dobândirii, 2007. Fostul ministru al Comunicaţiilor mai are o altă casă cu suprafaţa construită de 170 mp în Bucureşti, pe care a cumpărat-o împreună cu soţia sa, Marcela. Mustea are şi un teren de 540 mp în Bucureşti, dobândit tot în anul când a cumpărat casa din Capitală. Potrivit ultimei declaraţii de avere, naşul Elenei Băsescu este posesorul unui Porsche Cayenne, cumpărat în 2007, şi al unei colecţii de bijuterii şi ceasuri în valoare de 60.000 de euro. Averea şi ascensiunea politică a fostului ministru al Comunicaţiilor, actual deputat PDL, nu trebuie să surprindă. Este şi el băiat de bani gata, tatăl său Ionel Mustea este unul dintre cei mai bogaţi oameni şi sponsori ai PDL din Vrancea. Socrul său este Horia Furtună, fost preşedinte al Camerei de Comerţ Vrancea.

Adriean Videanu, vilă cât Palatul Snagov
Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, are o casă de 1.340 mp pe un teren de 5.400 mp, concesionat pe 99 de ani, în satul Ciofliceni, comuna Snagov. Vila are patru apartamente mai mici, cu 12 camere, piscină interioară şi exterioară, terasată pe malul lacului, grădină cu trepte exterioare din marmură şi granit. Valoarea de impozitare a casei este de aproape două milioane de lei, adică aproximativ 460.000 de euro. La întrebările jurnaliştilor, Videanu a răspus de fiecare dată la fel. Este un om care a muncit, care nu bea şi care nu fumează şi care-şi drămuieşte ultimul bănuţ.

"N-am luat niciodată dividende din compania mea decât pentru a construi această casă. Eu nu investesc în băutură, nu investesc în ţigări, nu investesc în altceva, investesc numai în confortul meu personal şi în educaţia copiilor mei. Sunt un om care-şi gestionează foarte atent resursele, puţine, astea care sunt", a mai declarat Videanu, la un post tv. Videanu susţine că vila are doar 600 de metri pătraţi. "Casa n-are decât patru apartamente, patru dormitoare, pentru mine, cei doi copii şi unul din părinţii noştri. În schimb, în suprafaţa casei sunt trecute toate spaţiile adiţionale, garaj subsol. Din 1.340 de metri pătraţi, cât are casa, garajul, subsolul şi dependinţele reprezintă jumătate, deci casa, efectiv, are 600 şi ceva de metri pătraţi pe cele patru apartamente", a explicat Videanu în iunie 2010.

Liderul PDL mai deţine două apartamente de câte 90 mp, respectiv 80 mp, precum şi două terenuri de câte 1.808 mp, respectiv 5.400 mp, conform declaraţiei de avere. Acesta mai are împreună cu soţia bijuterii, obiecte de valoare, tablouri în valoare de peste 200.000 de euro, patru conturi bancare cu sume sub 100.000 de lei, acţiuni la opt societăţi comerciale care depăşesc un milion de lei şi dividende de circa cinci milioane de lei.

MRU, 283 mp lângă pista de la Băneasa

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu nu s-a lăsat nici el mai prejos şi şi-a cumpărat o casă de 283 mp în Voluntari, plus un teren de 423 mp. Vila este amplasată în cartierul Henri Coandă din oraşul Voluntari, în apropierea uneia dintre pistele Aeroportului Băneasa. Din acest motiv a fost la un pas să fie dărâmată, însă a scăpat la mustaţă. Vecinii spun că în urmă cu patru ani aici s-a iscat un scandal imens când au fost demolate două vile, dintre cele din zonă, oamenii au spus că selecţia s-a făcut pe pile. La data respectivă, MRU era ministru de Externe. Fostul premier mai are un apartament în Iaşi, un teren de 5.000 mp în Nistoreşti, judeţul Prahova, şi 20.000 mp în extravilanul localităţii Slobozia. Potrivit declaraţiei de avere, Ungureanu are economii la bancă de 17.247 de euro şi 48.994 de lei.

Blaga, campionul caselor-gigant
Preşedintele Partidului Democrat, Vasile Blaga, are un apartament de 209 mp în buricul Bucureştiului, pe Starda Aleea Alexandru, lângă Aleea Modrogan, zona Kiseleff – Dorobanţi. El mai deţine şi o vilă care se întinde pe 346 mp în Oradea, pe Starda Cloşca 33, pe care şi-a construit-o pe un teren în a cărui posesie a intrat într-un mod destul de controversat. În 1991, când era prefect al judeţului Bihor, Blaga a primit în concesiune acest teren de pe Starda Cloşca 33, deşi era revendicat de un localnic căruia i se confiscase abuziv de comunişti. În declaraţia de avere a şefului PDL nu apare trecut şi terenul pe care este construită respectiva casă. Liderul PDL mai deţine o altă locuinţă de 202 mp în Petrileni, judeţul Bihor, moştenită de la părinţi. Tot în Bihor, Blaga are şi terenuri, trei hectare în Cihei şi 6.257 mp în Petrileni (de la părinţi). Blaga şi soţia sa au nu mai puţin de 10 conturi bancare, trei depozite şi un plasament într-un fond de investiţii. Valoarea cumulată a acestora depăşeşte 150.000 de euro.

Blejnar, casă de 2 milioane de euro

Blejnar şi-a cumpărat în 2009, chiar în anul în care a fost numit şef la ANAF, o vilă lângă Mănăstirea Caşin, care valorează 2 milioane de euro, dar pentru care a plătit doar jumătate de milion de euro. Adevărata problemă este cum a reuşit funcţionarul public Blejnar să achite vila, deşi nu avea în cont decât 300.000 de euro, conform declaraţiei de avere. Dar ingineria ingineriilor este că după ce a plătit vila i-au mai şi rămas bani, vreo 180.000 de euro.

În declaraţia depusă de Blejnar în ianuarie 2009, în conturile sale se găseau 602.446 de lei, 253.151 de euro, 151.349 de dolari şi 2.099 de lire sterline, conform documentelor prezentate la emisiunea "Exces de Putere", de la Antena 3. Alte importante sume au fost declarate ca fiind acordate cu împrumut părinţilor sau firmei de familie Tetacons SRL, cuantumul acestora ridicându-se la 454.772 de lei. Pentru a cumpăra casa, Blejnar şi-a retras din conturi 447.850 de euro, sub cei 499.990 de euro achitată la data cumpărării.

Încercând să justifice diferenţa de 52.500 de euro plus cei 180.000 de euro care i-au apărut în conturi în declaraţia de avere din 2010, Blejnar a intrat în alte scandaluri. Primul dintre ele a fost când şi-a amintit că a vândut o proprietate în Arad şi ulterior când a vândut vechiul apartamentul din Bucureşti cu 120.000 de euro lui Delia Lupu, nimeni alta decât fiica şefei lui de cabinet. Bani pe care femeia nu i-a putut justifica, la rândul său.

Horia Georgescu, casă de 356 mp

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), Horia Georgescu, are o casă de 356 de metri pătraţi şi un apartament de 140 mp, achiziţionate în 2007. În portofoliul lui imobiliar mai intră şi 2,5 hectare de teren arabil în comuna Lehliu, judeţul Călăraşi, conform declaraţiei de avere postată pe 18 aprilie pe site-ul instituţiei pe care o conduce Georgescu. Conform documentului citat, şeful ANI a luat în 2007 un credit de 63.504 euro de la Credit Agricole Bucureşti şi a împrumutat 300.000 de euro de la Marian şi Carmen Petcu.

Băsescu, cu gândul la vila Dante
Vă mai amintiţi de vila Dante? Cea despre care premierul Victor Ponta a spus că se pregăteşte drept reşedinţă pentru Traian Băsescu după ce îşi încheie mandatul în 2014? Premierul Ponta a declarat că vila a fost reparată din bani publici de peste un milion euro, pentru a-i fi dată la cheie lui Băsescu la finele mandatului.

Vila Dante se găseşte lângă vila Lac 3, sunt de fapt două cladiri unite printr-o galerie. Reşedinţa actuală a familiei Băsescu, Vila Lac 3, construită pe o suprafaţă de 1.045 mp, are un garaj de 107 mp, un teren de tenis ce măsoară peste 680 mp, un ponton de peste 128 mp, dar şi un patinoar construit pe o suprafaţă de peste 300 mp.

Vila Dante are 1.387 mp plus teren de 5.128 mp. Preşedintele deţine un apartament şi terenul aferent acestuia în Bucureşti, plus un garaj şi terenul acestuia. De asemenea, şeful statului mai are un apartament în Constanţa, conform declaraţiei de avere publicată pe site-ul Preşedinţiei.

×