Numărul necesar de semnături este aproape strâns, iar tabelele cu acestea împreună cu cererea pentru organizarea unui referendum în vederea demiterii primarului vor fi trimise prefectului, care va emite un ordin pentru organizarea lui. Locuitorii comunei sunt nemulțumiți de activitatea acestuia, mai precis de inactivitatea lui, și de faptul că își promovează prietenii și rudele pe tot felul de posturi din primărie.
În timpul campaniei electorale, Dima Mihaly a promis în stânga și în dreapta că va da ajutoare sociale celor care îl votează pentru a deveni primarul comunei, cea mai mare din județul Covasna. Această promisiune i-a adus o nouă problemă acum. La preluarea mandatului erau înregistrate 176 de dosare de ajutoare sociale, iar acum numărul lor a ajuns la 438. Această creștere rapidă a persoanelor asistate social a atras însă și atenția autorităților, iar Poliția de la Sfântu Gheorghe a descins la primărie, de unde a ridicat mai multe documente și a făcut percheziții informatice. Acum ancheta este în curs. Contactat de cotidianul Jurnalul, primarul recunoaște că este în curs o anchetă a poliției în legătură cu această problemă, dar susține că la mijloc este vorba despre răzbunarea unui grup de persoane. „Da, este o anchetă în curs a poliției. Ea a demarat la sesizarea unor persoane. La noi sunt multe persoane fără niciun venit. Celor care nu respectă criteriile de ajutor social le-am tăiat ajutorul”, se apără primarul. Problema va fi tranșată de justiție dacă se va ajunge până acolo, dar chiar și așa, sunt multe persoane nemulțumite în comună pentru că nu au primit ajutoare sociale, deși acest lucru le-a fost promis de actualul primar dacă îl votează, susțin alți locuitori ai comunei.
În comună locuiește o mare comunitate de romi, despre care oamenii spun că sunt folosiți de primar ca masă de manevră în schimbul unor ajutoare.
Ajutoare sociale - da, prestații sociale - nu
Cu acordarea acestor ajutoare sociale mai este o problemă, pentru că există documente care arată că în unele cazuri au fost plătite, dar beneficiarii nu au prestat niciun fel de activitate în folosul comunității. „Sunt pontate persoane pentru a primi ajutorul de incluziune, dar care nu sunt prezente în comună. De exemplu, pontajul pe luna mai arată că au fost persoane care au beneficiat de ajutor, dar din statul de plată se vede că au primit ajutorul. Sunt oamenii primarului cărora le-a promis că dacă îl votează le va da ajutor social”, ne-au declarat locuitori ai comunei.
A vrut să-și angajeze nevasta și ginerele în primărie
Primarul PNL, Dima Mihaly, tratează primăria ca pe propria moșie unde își permite să facă ce vrea. Una dintre toanele sale a fost să-și angajeze aici soția și ginerele, motiv pentru care s-a certat și cu viceprimarul, care nu a vrut să le semneze acestora hârtiile necesare pentru angajare. Mai mult, acesta a cerut demisia primarului. Și cum aceast lucru nu putea rămâne nepedepsit pe tarlaua primarului Dima, el i-a tăiat viceprimarului niște sporuri salariale. Scandalul dintre primar și viceprimar a fost tranșat, în final, de către Prefectura Covasna, care, în urma verificărilor făcute, a constatat că decizia primarului a fost ilegală, drept pentru care a dat dispoziție să i se plătească viceprimarului toate drepturile bănești.
La compartimentul de protecție socială primarul și-a angajat cumnata. Este exact departamentul care face plata ajutoarelor sociale și trimite pontajele cu beneficiarii către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială.
Zero proiecte pe fonduri europene
De când este primar, Dima Mihaly nu a demarat niciun proiect pe fonduri europene în comună, iar ce este în derulare sunt proiectele lăsate moștenire de către fosta administrație. De exemplu, un proiect foarte așteptat pentru comunitatea de aici este construirea unui pod nou la Ariușd care face legătura cu orașul Bod, utilizat de mulți navetiști și nu numai. Pentru că acesta nu mai prezintă siguranță, mulți locuitori aleg să facă un ocol de câțiva kilometri pentru a ajunge la Bod. Fosta administrație a pregătit proiectul, inclusiv a obținut finanțarea pentru refacerea lui, dar lucrurile s-au blocat din cauza unor contestații.
Unii plătesc conducta de apă, alții să o folosească
Introducerea apei curente în comună este un alt motiv de scandal generat de primarul Dima Mihaly. Lumea s-a supărat pentru că acesta a vrut să introducă apă într-un zonă dintr-o localitate care nu aparține de comuna Vâlcele. Dar ce mai contează acest mic amănunt când acolo locuiește Jănel Leaua, consilierul personal al primarului. „Am avut un proiect de introducere a apei finanțat de AFIR în satul Araci, care aparține de comuna Vâlcele, urmând ca ulterior să se facă extinderea și la celelalte sate ale comunei. Acum, în satul Araci nu există apă curentă pentru că proiectul nu este finalizat, dar primarul a inițiat un proiect de hotărâre de consiliu local prin care să se aprobe conectarea la rețeaua cu apă a unui cartier care nu ține de comuna noastră. Evident, consilierii locali au refuzat acest lucru”, spun oamenii cu care am stat de vorbă.
Cine este consilierul personal al primarului
Consilierul personal al primarului, Jănel Leaua, este un fost polițist. Odată pensionat, l-a apucat cheful de muncă, așa că acum este și consilier județean în Covasna, precum și președintele ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică), celebra comisie pe care primarul Bolojan o voia desființată acum câteva luni. „Pentru că premierul Bolojan a spus că nu va mai permite cumulul pensiei cu salariul la stat, Jănel Leaua i-a prostit pe consilierii locali din Vâlcele să voteze o asociere cu Asociația Comunelor din România, filiala Brașov. Și-a dat demisia din funcția de consilier al primarului și s-a angajat rapid la Asociația Comunelor pentru a face audit intern la Primăria Vâlcele. Pentru aceasta, comuna plătea, iar Jănel Leaua încasa bani de la asociație și în acest fel evita cumulul salariului cu pensia la stat. Consiliul Local Vâlcele nu a emis totuși o hotărâre în acest sens, iar ulterior consilierii și-au dat seama de șmecheria care fusese pusă la cale de Jănel Leaua și au refuzat să mai voteze această asociere”, spun oamenii. „Poziția de consilier personal al primarului, eliberată de fostul polițist, a fost ulterior ocupată de o relație a acestuia, dar când a văzut că nu i-a ieșit jocul cu asocierea, și-a dat afară pila și a revenit el pe funcția de consilier personal al primarului”, potrivit acestora.
Acțiunea microbuzul pentru elevi
Primăria a primit două microbuze pentru transportul elevilor, iar pe postul de șofer a fost angajată o persoană apropiată primarului. La concursul de angajare a șoferului au fost cerute toate categoriile de permis, condiție pe care doar pila primarului o îndeplinea, deși pentru ocuparea acestui post era nevoiei doar de un atestat și de categoria de conducere D1. Consilul Județean a transmis o adresă primăriei prin care îi cere să predea cele două microbuze la școală. Primarul însă nu le predă, pentru că școala are propriul șofer și astfel pila primarului ar rămâne fără post.
„Sunt acuzat de un grup de oameni, nu de toți oamenii. Sunt cei care și-au pierdut privilegile când am venit eu la primărie. Am mărit taxa de pășunat pentru că primăria avea nevoie de bani. Este vorba despre 15-20 de așa-ziși fermieri care s-au întors împotriva mea. Aici sunt alte interese, chiar și politice. În comună este o sărăcie lucie, este și o mare comunitate de romi. Pentru orice se întâmplă la noi în comună, primarul este de vină”.
primarul Dima Mihaly


