x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete Firele de înaltă tensiune se înnoadă în Cipru

Firele de înaltă tensiune se înnoadă în Cipru

de Adrian Mogos    |    05 Mar 2012   •   21:00
Firele de înaltă tensiune se înnoadă în Cipru

Informatiile legate de traficul de armament au fost dezvaluite de ONU, ai carui oficiali in timpul unei investigatii in Gibraltar au fost informati ca firma KAS Engineering, care era administrata de Skysec Secreta­rial Limited din Cipru, era implicata in traficul de arme spre Angola. La cererea ONU, autoritatile cipriote au raportat ca Skysec este o companie care administreaza firme si ofera consultanta, dar si ca off-shore-ul Kas Engineering are ca director Armart International Ltd din Isle of Man si este patronata de Intercon Nominees. Contactati de autoritatile cipriote, reprezentantii Skysec au facut precizarea ca firma asigura doar secretariatul unor firme si ca nu are cunostinta despre acti­vitatile KAS Engineering.

Pe 6 septembrie 2010, Skysec Sdecretarial Limited si-a incheiat activitatea la DVL Communications Ltd din Londra. Cu patru zile inainte, in DVL Communications isi facuse aparitia Topalesca Holding Limited. Topalesca si un alt off-shore, Cenono Management Limited, ambele inregistrate la aceeasi adresa din Limassol, sunt in prezent asociatii biroului Bostina & Associates Ltd din Limassol, Cipru.

Bostina & Associates Ltd s-a nascut in decembrie 1998 cu numele de Cristalin Limited, a fost rebotezata in 2001 Libralex Consult Limited, pentru ca de ziua martisorului, anul de gratie 2004 sa poarte numele actual. Asa cum apare pe site-ul firmei de avocatura Bostina si Asociatii, Bostina & Associates Ltd este biroul din Cipru al companiei, insa de fapt firma off-shore in care Bostina si-a pastrat pozitia de director din 2004 si Everlex Limited detin in Romania mai multe firme. Tot pe site-ul firmei de avocatura apare informatia ca Bostina & Associates Ltd a fost infiintata in 1998.

Hop, si mogulul energiei
Un alt birou din strainatate al Bostina si Asociatii se afla in Elvetia. In 2006, Bostina a cumparat Westdin Trading SA, al carei obiect de acti­vitate era, asa cum arata datele de la registrul comertului din Fribourg, import-export cu produse de toate tipurile, in special de materiale pentru ambalaje, consiliere in materie de import-export si abia la urma se mentioneaza consiliere juridica, in special in dreptul comercial interna­tio­nal. Pana in august 2010, admi­nistratorul Bostina & Associates SA, fosta Westdin Trading SA, a fost Beat Eugene Corpataux, omul mogulului energiei Nicolae Bogdan Buzaianu. Legaturile lui Bostina cu Buzaianu sunt evidente, avand in vedere ca in 2005 firma de avocatura se numea Bostina, Buzaianu si Asociatii.

Firma de avocatura a lui Bostina ofera consultanta din plin domeniului energetic. Fie ca este vorba de constructia unui grup energetic nou la termocentrala de la Rovinari, fie ca ajuta oligarhi rusi sa achizitioneze termocentrala de la Giurgiu, intr-un contract de peste 26 de milioane de euro. Cenono, una dintre firmele care detin Bostina & Associates din Cipru, a fost trezorierul unei firme din Panama, Unihome Group SA. Royala Consulting Ltd, off-shore-ul din Cipru care este mentionat ca director incepand cu 2010 la Bostina & Associates din Limassol, indeplinea se­cretariatul firmei panameze.

Pe vremea cand Bostina & Associates din Cipru se numea Cristalin Ltd detinea la Braila o firma Lex Consult SRL, dizolvata in 2002, la care avocatul Doru Catalin Bostina a fost administrator pana in 2001, locul sau fiind luat de fosta sa sotie.

Toate actele au fost intocmite la notarul Carmen Marilena Popa, condamnata impreuna cu avocatul Bostina, pentru fals. Acelasi notar a mai fost condamnat si dosarul Foresta Nehoiu, in care Omar Hayssam, intaiul rapitor al tarii, a fost si el condamnat.

Din Cipru – in Oltenia, via Brasov
Helixco Limited este un off-shore inregistrat in Cipru in decembrie 1995, insa in 1999 si-a schimbat denumirea in Everlex Limited. In decembrie 2010, Topalesca Holdings Limited a fost numita ca fiind directorul Everlex, alaturi de o doamna din Limassol. Pana la aceasta modificare, directoratul Everlex a fost asigurat de Fiduco Limited si de Giorgios Giannoula timp de 15 ani. Giannoula a fost directorul Bostina & Associates Ltd timp de 12 ani, pana in 2010. In unele documente Giannoula, care apare si sub numele de Yianoulla Georgiou, a fost reprezentantul unei firme cipriote, Walberton Ltd, care in Romania fusese singurul asociat al Servicii Imobiliare SRL, o firma din Bucuresti. Administratorul era Cosmina Camelia Englizian, care mai figura pe o pozitie similara si in cadrul Hein Romania SA, detinuta de Dinu Patriciu. Fiduco a fost repezentatul Anachem Limited din Nicosia, care a cumparat la Craiova Oltenia Logistic Park SRL. Firma detine 66,5 hectare de teren la sase kilometri de aeroportul din localitate. Firma care a vandut terenul catre Anachem, Primopan SRL, era a lui Stefan Chirciu, un om de afaceri local. Fiduco a mai fost implicata si in alta afacere, de asta la Brasov. Iulian-Emilian Terciu, care a lucrat si pentru Rompetrol, a vandut Tie Consulting catre Delawoor Limited, reprezentata de Fiduco.

×