Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La două săptămâni după ce Cristian Cioacă a fost condamnat definitiv pentru uciderea Elodiei, o altă instanţă judecătorească se pregăteşte să dea verdictul într-un caz similar. O crimă fără cadavru, fără recunoaşterea faptei şi fără arma crimei.
Abel Apostol avea 45 de ani şi era din Arad. A dispărut fără urmă la 1 mai 2013. Opt zile mai târziu, Adrian Buleu, partenerul lui de afaceri, a fost arestat preventiv. Ironie a sorţii, era chiar ziua în care suspectul împlinea 36 de ani. Ce l-a determinat să comită o faptă atât de gravă? Cum l-a ucis pe Abel? Şi unde ar fi putut ascunde cadavrul lui? Răspunsurile sunt în rechizitoriul prin care, la 1 iulie 2013, Buleu a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi de distrugere.
Mobilul crimei: banii
Pe vremea lui Ceauşescu, Abel Apostol avusese un atelier de croitorie. Imediat după Revoluţie, bărbatul a luat în concesiune o bază sportivă din Arad. În martie 2010, el a renunţat la asociatul pe care-l avea şi a bătut palma cu familia Buleu. Adrian era din Constanţa şi, din 2004, fusese plecat în Belgia. Avea dublă cetăţenie. În 2008 s-a întors în ţară şi s-a însurat cu Alina (40 ani), consilier juridic la firma lui Abel Apostol. De altfel, în acte, doar Alina a devenit asociat al firmei, deţinând jumătate din capitalul social brut.
Firma respectivă are ca principal obiect de activitate „bar şi alte activităţi de servire a băuturilor”, dar desfăşoară, în paralel, şi activităţi specifice bazelor sportive: tenis de câmp şi fotbal. Societatea deţine în proprietate un restaurant şi o terasă de agrement. Pentru că suma de bani investită de familia Buleu a fost considerabilă, între asociaţi a existat înţelegerea ca, până la recuperarea banilor investiţi, toate veniturile obţinute din societate să fie încasate de familia Buleu.
În noiembrie 2011, Abel Apostol a plecat în SUA, iar societatea a rămas în administrarea familiei Buleu, care încasa profitul. Celuilalt asociat îi trimiteau o mică parte din încasări. La începutul lunii aprilie 2013, Abel Apostol s-a întors în România şi a anunţat că vrea să reorganizeze societatea. Mai exact, dorea ca el să preia toate terenurile sportive şi vestiarul situat deasupra restaurantului, urmând ca familiei asociate să-i revină restaurantul, terasa aferentă acestuia, precum şi terasa situată în apropierea râului Mureş, pe care e construită şi o piscină. Obişnuită să aibă control total asupra societăţii, familia Buleu a fost vizibil nemulţumită de ideea asociatului.
Mai mult, Abel Apostol începuse să controleze banii care intrau în societate: încasa sumele obţinute ca urmare a închirierii terenurilor sportive, folosind o parte din aceşti bani pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere a terenurilor de sport şi pentru achitarea utilităţilor.
Relaţiile dintre asociaţi şi familiile acestora au devenit extrem de tensionate.
„Cineva va trebui să moară”
Adrian Buleu avea o viaţă dublă. O soţie şi o amantă, Mădălina I.. Cu ultima a plecat, în septembrie 2012, la Bruxelles. Au locuit acolo şapte luni, într-o garsonieră închiriată de el. Amanta a declarat anchetatorilor că, în acea perioadă, a văzut că Buleu avea două pistoale. Prin luna martie 2013, îşi aminteşte amanta, ea l-a întrebat pe bărbatul însurat care este viitorul relaţiei lor, iar acesta ar fi îndemnat-o „să mai aibă puţină răbdare, întrucât cineva va trebui să moară, după care totul se va calma, inclusiv soţia lui, Alina”, se precizează în rechizitoriu.
Cu puţin timp înainte de a reveni în ţară, Buleu şi-a cumpărat, din Olanda, un BMW negru. La începutul lunii aprilie 2013, el s-a întors în România, iar în drum spre ţară, a lăsat-o pe amantă în Italia, la mama ei. Pe drum, i-a mărturisit femeii că a luat armele cu el, ascunzându-le în maşină, în lăcaşul destinat roţii de rezervă. Pe lângă aceste arme, Buleu mai deţinea şi un pistol cu bile de cauciuc, singurul pentru care avea permis.
În ziua de 25 aprilie 2013, el a mers din nou în Italia, de unde a luat-o pe amantă şi a adus-o în ţară. În România, Buleu locuia împreună cu soţia lui şi se ocupa, împreună cu aceasta, de administrarea societăţii. În primele zile de la întoarcerea în ţară, Adrian Buleu a oprit sistemul de supraveghere de la societate. Apoi, la 26 aprilie, din proprie iniţiativă, i-a anunţat pe doi dintre angajaţi să nu mai vină la serviciu până nu vor fi chemaţi, motivând că nu există activitate la societate.
În seara zilei de 30 aprilie 2013, amanta lui, împreună cu nişte prieteni, sărbătorea (anticipat) ziua de 1 Mai, în pădurea Vladimirescu, de lângă Arad. Buleu a mers şi el la petrecere, unde a rămas circa 15 minute. Numai că, din listingul telefonului lui rezultă că, în acea seară, a rămas mai în pădure vreo 40 de minute.
Ultima zi a lui Abel Apostol
1 mai 2013. La prânz, Abel Apostol a venit acasă, să mânânce. S-a odihnit puţin, apoi a plecat iar la baza sportivă de care se ocupa. „L-am sunat seara, la 10:00 fără un sfert”, îşi aminteşte soţia lui, Luminiţa Apostol. „Nu mi-a răspuns, adică era telefonul închis. Nu obişnuia să-şi închidă telefonul, m-am gândit că a rămas fără baterie. La 1:00 fără 20 noaptea, când am văzut că el nu apare, am sunat-o pe asociată. Am întrebat-o dacă e la bază, mi-a zis că nu, dacă ştie ceva de Abel... Am vrut să închid, dar ea continua să mă ţină la telefon. M-a ţinut mult, îmi dădea răspunsuri neclare...”. La ora aceea, au stabilit anchetatorii, Abel Apostol era deja mort.
În seara zilei în care a dispărut, bărbatul fusese la societate. Împreună cu Adrian Buleu şi cu soţia acestuia. În acea zi, Buleu a fost văzut la restaurant îmbrăcat într-un tricou portocaliu, pantaloni lungi, de culoare deschisă, şi o pereche de espadrile, maro închis.
La ora 20:50, povesteşte o martoră, Abel a venit la terenul central de tenis şi i-a întrebat pe jucători dacă doresc să aprindă nocturna. După ce a terminat jocul, în jurul orelor 21:00, aceeaşi femeie spune că, în drum spre vestiare, l-a văzut pe Abel în apropierea restaurantului, vorbind cu 4-5 băieţi, care urmau să închirieze un teren de fotbal. Când martora a revenit de la vestiare, după aproximativ 5 minute, el nu mai afla în zonă.
La ora 20:54, Abel Apostol l-a sunat pe administratorul terenurilor sportive – e ultimul apel înregistrat pe telefonul lui -, întrebându-l unde e depozitat echipamentul sportiv pentru jucători. I s-a răspuns că într-una dintre căsuţele de lemn din spatele restaurantului. Abel a mers într-acolo, a luat echipamentul, s-a întors pe teren şi a distribuit hainele jucătorilor, după care a plecat spre restaurant. De acolo, nu l-a mai văzut nimeni...
Urmele de pe gresia din restaurant
Adrian Buleu a recunoscut, a doua zi, într-o declaraţie dată poliţiştilor care cercetau dispariţia lui Abel Apostol, că acesta s-a aflat la restaurant în jurul orelor 21:00-21:30. Anchetatorii au stabilit că, la câteva minute după ora 21:00, Abel a fost ucis de către Buleu, în incinta restaurantului, după care, în jurul orelor 21:30, cadavrul lui a fost transportat într-un loc necunoscut.
La scurt timp după săvârşirea faptei, Dan P., angajat la restaurant, a intrat în local, cu treabă. Localul era gol, iar bărbatul a observat că o porţiune de gresie din faţa barului era udă. Imediat, în restaurant a intrat şi Buleu, „care tremura şi era speriat”, întrebându-l pe martor dacă ştie să conducă maşina asociatului. Avea în mână cheia autoturismului, care era parcat în faţa restaurantului. I-a cerut angajatului să o ducă undeva, în zona Micălaca. Întrucât a realizat că ceva nu e în regulă, martorul l-a refuzat, spunându-i „nu mă bag, că mi-e frică”. Buleu i-a cerut atunci să-l cheme rapid în restaurant pe ajutorul său, Marian O., pentru a spăla pe jos. Anchetatorii cred că, în acel moment, victima se mai afla încă în zona restaurantului, fiind ascunsă de inculpat.
Mergând de la terasă spre restaurant, Marian O. a observat că BMW-ul lui Buleu nu mai era în parcarea din partea laterală a localului, acolo unde fusese toată ziua. Anchetatorii estimează că acesta a fost momentul în care inculpatul a transportat victima din zona respectivă. Marian O. a intrat în restaurant şi a început să spele gresia, pe o porţiune mare din faţa barului. Deşi se vedea că şi altcineva mai încercase să cureţe locul, pe jos erau încă pete de culoare brun-roşcat, pe care, conform rechizitoriului, martorul le-a perceput ca fiind pete de sânge. În timpul urmăririi penale, acesta a declarat că a spălat şi zona dinspre intrarea laterală de pe terasă, precum şi tocul uşii unde, în partea de jos, a observat de asemenea pete cu aspect de sânge.
Pistolul din geanta amantei
Buleu îi promisese amantei că în seara zilei de 1 mai vor merge împreună în localitatea Sânpaul, la casa lui, unde urmau să rămână peste noapte. Pentru că el nu dădea niciun semn, la ora 21:36 femeia i-a trimis un SMS, iar telefonul lui Buleu a fost localizat, astfel, în zona restaurantului. Până la ora 22:17, când e identificat din nou în aceeaşi zonă, el nu mai e nici localizat, nici văzut de martori. Anchetatorii apreciază că, în acest interval orar, inculpatul a transportat cadavrul victimei într-un loc necunoscut. La ora 22:17, Buleu şi-a sunat soţia. O martoră şi cei doi angajaţi, Dan P. şi Marian O., au declarat anchetatorilor că, după orele 22:00, l-au văzut pe Buleu venind cu maşina în parcarea de lângă terasă. Soţia lui i-a dat o pungă „în care se afla ceva”, fără ca el să coboare din maşină. Ce putea fi în acea pungă?
După acest moment, Buleu a mers la o benzinărie, de unde a cumpărat combustibil în două flacoane de plastic, pe care le-a depozitat apoi în portbagajul maşinii sale. Toate mişcările lui au fost înregistrate de sistemul de supraveghere din benzinărie, între orele 22:44 – 22:45. Însă, lucrul cel mai interesant, pe înregistrări a rămas şi vestimentaţia de la acea oră a bărbatului: blugi de culoare albastru deschis, un tricou alb, cu nasturi la gât şi o pereche de tenişi, culoare deschisă. Bărbatul avea un comportament agitat. La ora 22:46 (conform listing-ului telefonic), Buleu a sunat-o pe amantă spunându-i să se pregătească, că vine să o ia. La scurt timp, a ajuns la locul unde se afla ea şi au mers, împreună, în parcarea unui magazin. Au rămas acolo circa 15 minute, în maşină. Buleu i-a dat amantei vreo 10 milioane de lei, bani pe care i-a adunat din toate buzunarele pantalonilor. O parte din bacnote erau ude. O dată cu banii, amanta a primit de la Buleu şi pistolul argintiu, cu ţeavă lungă, acesta spunându-i „să ascundă arma foarte bine, indiferent de ce se va întâmpla”. Martora spune că în maşină se simţea un miros puternic de benzină.
Incendierea maşinii în pădure
După acest episod, Buleu a dus-o pe amantă la mătuşa ei, iar el s-a deplasat, conform listingului telefonului, spre pădurea Vladimirescu. Pe drum, la orele 23:16, şi-a sunat soţia, cu care a discutat preţ de 45 de secunde. Din declaraţia ei rezultă că i-ar fi cerut să-i trimită pe angajaţi la restaurant, pentru a spăla din nou pe jos, dar şi uşa de la terasă. Soţia lui Buleu susţine că acesta i-a mai spus şi „să nu ceară nicio explicaţie în acest sens, întrucât nu e treaba ei”. Iar ea s-a conformat, mergând la restaurant, unde angajaţii au curăţat din nou în zonele indicate.
La ora 23:30 Buleu a sunat-o din nou pe soţie, cerându-i să vină cu maşina şi să-l ia din pădurea Vladimirescu, pentru că el „nu-şi mai aminteşte unde şi-a parcat autoturismul”. După acest moment, bărbatul, care parcase în pădure, într-un loc situat lângă râul Mureş, şi-a stropit maşina cu combustibil, apoi i-a dat foc. Pe urmă a mers la locul de întâlnire stabilit cu soţia lui. La ora 23:55 incendiul a fost sesizat de un martor la 112, iar la faţa locului au venit pompierii. Focul a fost stins în jurul orei 1:15 - conform fişei de intervenţie la evenimente.
Buleu s-a întâlnit cu soţia lui şi, împreună au plecat spre casă, în maşina femeii. Pe drum, la ieşirea din pădurea Vladimirescu, el a aruncat pe geam cheia autovehiculului incendiat. Obiectul a fost găsit, ulterior, de către poliţişti.
Ajunşi acasă, Buleu i-a cerut soţiei sale să-i tundă genele, întrucât erau arse. La o mână, bărbatul avea o urmă de arsură.
Camerele video şi cartela pre-pay
Apoi, el s-a întors la restaurant şi a verificat sistemul de supraveghere video, pentru a se asigura că nu există imagini înregistrate. Abia după aceea a pornit camerele video, care au funcţionat doar o oră şi 31 de minute. Cât să-l suprindă pe Adrian Buleu, în dimineaţa zilei de 2 mai, la ora 00:58, pe o aleea laterală a restaurantului.
După această operaţiune, el a mers la o benzinărie, unde a fost surprins de camerele de supraveghere, în jurul orei 01:00, în timp ce achiziţiona o cartelă telefonică pre-pay. Imaginile video îl arată pe Buleu îmbrăcat în a treia ţinută din acea noapte: un tricou alb cu dungi verzi, late. Anchetatorii cred că el şi-a schimbat vestimentaţia după ce a incendiat maşina, celelalte hainele fiind arse, ca urmare a faptei săvârşite.
Buleu a activat cartela pre-pay la 01:13. Şase minute mai târziu, şi-a sunat amanta, spunându-i să-i deschidă uşa blocului, în faţa căreia era. Ajuns în apartament, i-a spus femeii că a venit după arma pe care i-o dăduse în parcarea magazinului. I-a deschis geanta, a luat din ea pistolul şi, fără alte explicaţii, a plecat imediat. De aici, a plecat spre casă, de unde, în jurul orelor 02:13, l-a sunat pe Cristian D., cel care îi vânduse sistemul de supraveghere de la restaurantul. Acesta era plecat din ţară şi nu a răspuns la telefon. A doua zi, la ora 13:14, Buleu l-a sunat din nou şi i-a spus că „se uită pe sistemul de supraveghere de la societate şi nu găseşte imagini înregistrate în zilele anterioare, fiind interesat de acestea întrucât a dispărut Abel”. Au stabilit să se întâlnească, pentru a discuta în legătură cu aceste aspecte. În realitate, apreciază anchetatorii, Buleu voia să se asigure că pe camerele de supraveghere din restaurant nu există nicio înregistrare compromiţătoare.
Portmoneul „pierdut”, aruncat şi găsit
Aşa cum declară şi ea, în noaptea de 1/2 mai 2013, la orele 1:00, soţia lui Abel Apostol a sunat-o pe soţia lui Buleu. Nu a răspuns atunci la telefon, însă Alina Buleu a resunat-o imediat pe Luminiţa Apostol, vorbind cu ea până în jurul orei 03:28. La un moment dat, în timpul convorbirilor, Alina i-a cerut soţului, care se afla acasă, să meargă la restaurant, pentru a se informa dacă Abel este în zonă. Adrian Buleu s-a conformat şi a mers din nou la local. La ora 02:29, el şi-a sunat soţia, de pe cartela pre-pay, şi, declară ea, i-a spus că Abel nu e acolo. Informaţia i-a fost transmisă, telefonic, şi Luminiţei Apostol. Maşina lui Abel era însă în parcarea restaurantului, însă Buleu, deşi plecase în căutarea dispărutului, a omis să menţioneze acest detaliu, la telefon.
A doua zi dimineaţă, în data de 2 mai 2013, Buleu a plecat la amantă. A servit acolo micul dejun şi i-a promis acesteia că vor pleca, în aceeaşi zi, într-o staţiune turistică. Apoi a mers la restaurant, unde s-a întâlnit cu Luminiţa Apostol, venită să-şi caute soţul, dar şi cu angajaţii Dan P. şi Marian O., cărora le-a cerut să facă curăţenie în sălile de toaletă, în vreme ce el a spălat pe jos, în restaurant, exact în zona în care angajaţii curaţeseră, de două ori, cu o zi înainte.
În jurul orelor 14:00, Buleu şi-a sunat amanta, s-a întâlnit cu ea în oraş şi apoi au plecat să se distreze. Pe drum, femeia a observat că el are un alt telefon, şi nu acela pe care ea i-l făcuse cadou. Când l-a întrebat ce s-a întâmplat, Buleu a scos telefonul vechi din torpedoul maşinii şi i-a spus că l-a scăpat cu o zi înainte în apă, fără să dea detalii. Telefonul avea bateria scoasă.
Pe drum, spune martora, Buleu a aruncat din autoturism un portmoneu mai vechi ce aparţinuse victimei. Înăuntru se afla şi o carte de identitate a lui Abel Apostol (portmoneul avea să fie găsit, întâmplător, două săptămâni mai târziu, de către o persoană care se afla în trecere şi a oprit în zona respectivă). Era un portmoneu despre care Abel îi povestise soţiei, cu câteva zile înainte de dispariţie, că l-a pierdut. Alina Buleu spune că a văzut acelaşi portmoneu într-un sertar din casă, însă, când l-a întrebat pe soţul ce e cu el, acesta a luat portofelul şi nu i-a dat nicio explicaţie.
Confesiuni despre crimă
Ajunşi în staţiunea turistică, Buleu şi amanta s-au cazat şi au rămas acolo trei zile. Timp în care au discutat şi despre cele petrecute în noaptea de 1/2 mai, iar Buleu i-a declarat, la un moment dat, amantei „că a fost nevoit să dea foc maşinii sale, întrucât victima ar fi fost împuşcată în autoturism, de nişte prieteni de-ai săi, în autoturism rămânând urme de praf în urma tragerii”. Femeia l-a întrebat şi unde se află cadavrul victimei, iar acesta i-a spus doar „să stea liniştită, că este destul de departe”.
În ziua de 2 mai, dispariţia lui Abel Apostol a fost reclamată la poliţie. Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a deschis un dosar penal, în cauză existând suspiciuni că a fost comisă o infracţiune gravă. Toate probele găsite de anchetatori au dus înspre Adrian Buleu. La 9 mai, el a fost arestat.
După ce iniţial s-a prevelat de dreptul la tăcere, a dat apoi o declaraţie în care încearca să justifice probele administrate. Nu şi-a recunoscut niciodată fapta de care este acuzat şi a refuzat să facă testul poligraf, motivând: „sunt absolvent de psihologie şi îl apreciez ca nerelevant”...
La 1 iulie 2013, Adrian Buleu a fost trimis în judecată. Procesul ce a urmat a fost plin de răsturnări de situaţie.
„Un pistol de mărimea Codului Penal”
Audiată de Tribunalul Arad în octombrie 2013, amanta lui Buleu, Mădălina I. a declarat, conform jurnaliştilor de la www.arq.ro, prezenţi în sala de judecată: „L-am întrebat în acele zile pe Adrian dacă are vreo vină în cazul lui Abel, dar el s-a uitat în ochii mei, mi-a spus că mă iubeşte şi că este nevinovat. Alibiul a fost stabilit de comun acord în data de 7 mai.”
„Ce v-a introdus inculpatul în poşetă, când vă aflaţi împreună în maşină în noaptea de 1 spre 2 mai?””, a întrebat-o judecătoarea. „Ceva sub formă de pistol, dar nu ştiu dacă era pistol... Putea fi pistol. Poate era un pistol.” „Era sau nu era pistol, domnişoară?” „Da, cred că era pistol.” „Cât era de mare?” „Era un pistol mic, pentru femei... Foarte mic!” „Cât de foarte mic? În centimetri, puteţi spune?” „Nu, nu pot.” „Dar comparaţi-l cu un obiect...”, a insistat judecătoarea. Avocatul apărării i-a arătat martorei un Cod Penal format A5: „Cât ăsta?”. „Da, cam cât ăsta!”, confirmă martora., iar jurnaliştii consemnează: „deci, notăm: un pistol de mărimea Codului Penal”.
Câteva zile mai târziu, avocaţii lui Buleu au făcut cerere de strămutare a procesului, invocând mediatizarea excesivă a cazului. La 24 octombrie 2013, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea, motivând că „se constată că într-adevăr dosarul şi evoluţia acestuia au fost amplu redate în presa locală; pe toate canalele media; fiind citate marea parte a declaraţiilor martorilor (n.r. – şedinţele de judecată fiind publice!) şi analizate susţinerile acestora. Din modul în care s-a desfăşurat judecarea cauzei până la această dată nu există nici un indiciu privind o posibilă imparţialitatea a instanţei de judecată, în speţă Tribunalul Arad, motiv pentru care actele dispuse vor fi menţinute.”
Cum devine sângele apă
Procesul s-a mutat la Tribunalul Caraş-Severin. Ocazie cu care un martor important al acuzării, Marian O., şi-a schimbat declaraţia cu 180 de grade. În noiembrie 2013, în faţa instanţei, martorul, rudă cu Adrian Buleu, a susţinut că ar fi fost bătut de poliţişti... pe holul Parchetului. Conform www.arq.ro, Marian O. a negat că petele, pe care Buleu l-a pus să le şteargă, erau de sânge, aşa cum declarase anterior în anchetă. „Era doar apă... Pe 1 mai, (...) în jurul orei 19:00, P. (n.r. – celălalt martor) a venit cu o bucată de mozarella pentru pizza şi m-a trimis să fac curăţenie, pentru că şeful a dus apă la căţea şi a vărsat apa pe jos. Am spălat cu mopul... Am văzut doar atât: o baltă de apă. Cât priveşte afirmaţia că am spălat intrarea, tocul uşii şi că pe jos erau pete de sânge, am făcut-o la constrângerea organelor de anchetă. Pe terasă, pe pavaj, erau pete de ulei de maşină. Repet că nu am văzut pete de sânge în locurile indicate. Între reperele orare menţionate şi ora 22:30 – când am plecat în oraş să mă distrez – nu am observat să se întâmple nimic suspect. (...) La Poliţie am scris o declaraţie, iar la Parchet, două. Nu prea ştiu bine a scrie... niciuna dintre declaraţii nu este scrisă de mine – eu doar le-am semnat. Declaraţia de la Poliţie a fost scrisă de poliţistul care m-a bătut. Acea declaraţie nu am citit-o, doar am semnat-o.” „Acea declaraţie corespunde adevărului?”, l-a întrebat judecătorul. „Nu!”, a răspuns martorul O. „De unde ştiţi?!”, s-a mirat judecătorul. După acest episod, martorul O. a fost pus sub urmărire penală pentru mărturie mincinoasă.
Celălalt martor, Dan P., şi-a menţinut declaraţia dată în faza urmăririi penale.
Certificatul de deces al lui Abel
La 11 decembrie 2013, prin Hotarârea nr. 3420/2013 a Tribunalului Arad, a fost admisă declararea judecătorească a morţii lui Abel Apostol.
În ciuda cererilor repetate formulate de avocaţii apărării, ca Buleu să fie eliberat sub control judiciar, instanţa i-a menţinut acestuia arestul preventiv.
La termenul din 26 iunie 2013, judecătorul de la Tribunalul Caraş-Severin a declararat încheiată cercetarea judecătorească în acest caz. Cum avocaţii familiei Apostol au solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din omor în omor calificat (cu premeditare şi din interes material), instanţa a acordat un nou termen, pentru ca apărarea să-şi pregătească pledoaria.
Mâine, părţile vor depune concluzii pe fond, iar inculpatului i se va da cuvântul, pentru ultima oară în faţa acestei instanţe. Cel mai probabil, judecătorul va rămâne în pronunţare. Decizia Tribunalului Caraş-Severin nu va fi definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Timişoara.
----------------------------
Versiunea lui Buleu
Adrian Buleu, cel acuzat de uciderea lui Abel Apostol, a dat o declaraţie amplă în faţa instanţei Tribunalului Arad, la 22 iulie 2013. V-o prezentăm, aşa cum a fost ea consemnată de jurnaliştii de la www.arq.ro:
„Nu am comis omorul şi nici distrugerile de care sunt acuzat. Am constatat o aversiune a organelor de anchetă din partea mea, încă din ziua arestării, în care am fost bătut. S-au exercitat violenţe asupra soţiei mele şi asupra martorilor.
În octombrie, 2012, am venit din Belgia însoţit de Mădălina, cu intenţia ca ea să-şi continue studiile. Martora mi-a comunicat că doreşte să lucreze în Belgia, dar minoră fiind avea nevoie de o identitate falsă. Aveam o împuternicire cu care puteam să ajut la angajarea martorei, dar nu putea fi angajată. Am luat legătura cu victima (n.r – Abel Apostol), care mi-a spus că e destul de greu, pentru că se fac verificări pe această linie, apoi am plecat din nou în Belgia, după care a venit şi martora, cu acte procurate. După sosirea în România am văzut că victima era agitată şi mi-a comunicat că există o anchetă împotriva lui referitoare la documente false şi intenţionează să plece în SUA. În aprilie, când am venit din Belgia, după mai multe zile a venit şi Abel din SUA. La câteva zile după aceea, am discutat cu el şi am constatat că e vorba de un alt om, mult mai stresat decât în toamnă. Pleca acasă doar însoţit de alte persoane în jurul orei 21:00-21:30. Pentru că aveam o relaţie bună, am discutat cu el şi mi-a spus că are nevoie de bani şi atunci l-am văzut cu Nikolai, care venea în mod regulat şi repetat – îl mai văzusem şi în anii anteriori - şi am aflat că acea persoană beneficia de serviciile victimei, respectiv de obţinerea de cărţi de identitate false pentru anumite fete din Republica Moldova. Odată, în 2010, am văzut cum le-a pus pe masă două cărţi de identitate la două asemenea fete şi era însoţit de acelaşi Nikolai. Fetele erau fericite şi i-au dat bani. La mijlocul lunii aprilie, 2013, în timp ce făceam curăţenie în restaurant, l-am văzut pe Abel discutând cu Nikolai, iar în timpul discuţiei victima şi-a întors buzunarele pe dos, semn că nu are bani. Spre finele lui aprilie, 2013, i-am revăzut pe cei doi certându-se.
În cursul lui 2011, a venit o echipă de 15 persoane de etnie rromă pe care victima i-a cazat în căsuţe. Au rămas în acel loc o săptămână, până ce Abel le-a făcut rost de cărţi de identitate false. Rromii aveau maşini cu numere de Anglia şi, pentru că deranjau şi făceau gălăgie, i-am cerut lui Abel să-i dea afară.
În ziua de 1 mai, în jurul orei 10-10.20, am venit la Riviera unde am început să fac curăţenie, pentru că în urmă cu o săptămână a avut loc un parastat, urmare căruia au rămas resturi de mâncare alterate pe care le-am aruncat în Mureş. Uneori, resturile se aruncau acolo. În acest timp, unul dintre angajaţi m-a întrebat dacă nu vreau să mă ajute, dar am refuzat. Pe parcursul zilei am plecat până la apartamentul din Micălaca şi până la casa din Sâmpaul. Pe tot traseul pe care m-am deplasat, s-a deplasat şi Abel, care lucra la terenurile de sport cu zgură roşie. Pe acest traseu s-au mai deplasat doi martori, care luau din restaurant resturi alimentare şi le duceau la piscină, astfel că pe acea suprafaţă era amestecată zgura roşie cu făina.
În jurul orelor 19:00, am dorit să plec la un Peco pentru a alimenta maşina şi l-am văzut pe unul dintre martori ducând două pungi în restaurant pentru a lua mozzarella. L-am întrebat dacă are aluat pentru pizza, dacă nu, să ia maşina şi să meargă la brutărie. Martorul mi-a spus că nu mai vrea să conducă maşina, pentru că are examen la şcoala de şoferi şi îi e frică să nu îl prindă Poliţia... L-am pus atunci pe altul că facă curăţenie. Doresc să menţionez că atât în local cât şi în toalete era o mizerie de nedescris. După aceste discuţii m-am deplasat la benzinărie şi apoi m-am întors la Riviera cu autoturismul cu numărul de înmatriculare AR – XX – XXX. Am constatat că se făcuse curăţenie de mântuială, m-am aşezat la o masă cu soţia mea şi i-am zis că nu sunt mulţumit de starea de curăţenie a localului.
Când am ieşit, m-am întâlnit cu o martoră, iar când am ajuns la maşină am constatat că sunt murdar pe tricou şi m-am schimbat (arăt că aveam în fiecare maşină câteva haine de schimb).
Am văzut o maşină, un VW Sharan sau Ford Galaxy, nu pot preciza exact, care m-a urmărit. Mi-am uitat telefonul pe bar. Din faţa patinoarului şi până în faţa blocului m-a urmărit acea maşină, iar în faţa blocului a oprit. Am coborât şi, din dreapta maşinii a coborât Nikolai, care m-a întrebat repede şi fără introducere: «Ce face asociatul ăla al tău? Se plânge că nu are bani, pentru că tu îi iei toţi banii din încasări! Te crezi şmecher?!» I-am zis că nu am nicio treabă cu afacerea lor. Mi-a zis că Abel îi datorează 10.000 de Euro şi că îl luăm drept prost. «}i-ai luat maşină nouă? Câte maşini ai?», m-a întrebat Nikolai şi mi-a zis să îmi vând maşina şi să îi dau banii. I-am întins lui Nikolai cheia – moment în care i-a sunat telefonul mobil. S-a uitat la ecran, nu a răspuns, mi-a înapoiat cheia şi a zis: «Mă duc să îl iau pe Abel, să vadă el cum se plăteşte!» M-am speriat şi, aşa cum mi-a cerut Nikolai, am lăsat cheia pe roată. Discuţia a durat 4-5 minute, cu o violenţă de limbaj pe care nu o pot reproduce
Sus, în apartament, după mai multe momente de meditaţie, am aprins televizorul şi am decis să o sun pe Mădălina şi m-am uitat pe geam să văd de maşină. Atunci, abia, am observat că nu mai am telefonul, aşa că m-am întors repede la Riviera. Am ajuns acolo în jurul orei 21:30 – afară se întunecase şi am constatat că nocturna era aprinsă, iar pe teren încă se mai juca fotbal. Am parcat maşina, am lăsat motorul pornit şi farurile aprinse, mi-am recuperat telefonul şi am plecat acasă.
După ce am ajuns, am intrat în baie să mă spăl şi am simţit cum telefonul îmi cade din buzunar în vasul de toaletă cu bani cu tot (circa 800-900 de lei). Am recuperat telefonul şi banii şi am uscat telefonul cu uscătorul de păr. Am decis apoi să mă întâlnesc cu Mădălina şi mi-am amintit că în celălalt autoturism aveam niste lucruri intime şi de îmbrăcat într-o plasă, astfel că i-am telefonat Alinei, soţia, să îmi aducă sacoşa din parcare. Am ajuns la Riviera şi am parcat la piscină. Soţia mi-a dat sacoşa pe geam şi i-am zis să nu îl lase pe angajat să plece până nu termină curăţenia. Mi-am amintit că banii îi lăsasem pe pat.
În parcarea din faţa blocului era parcat un VW Passat negru cu numere străine din care a coborât o persoană care s-a îndreptat direct spre mine, era violent în limbaj şi m-a întrebat dacă nu am lăsat cheile în locul în care mi-a zis Nikolai «Vrei să-ţi zbor creierii?!», mi-a zis. I-am răspuns că a trebuit să mă duc la restaurant, iar el mi-a zis că peste o oră să fiu la Vladimirescu, la pădure, şi să aduc şi două flacoane cu benzină. Am încercat să-i spun că voi discuta cu Abel să le recuperez datoria, dar individul nu m-a ascultat şi mi-a zis să mă prezint în locul respectiv, că altfel îmi face o gaură în cap.
Am urcat în apartament, de unde am luat banii, flacoanele, m-am dus la Lukoil, am cumpărat benzină cum mi s-a cerut - şi am sunat-o pe Mădălina ca să vin să o iau din Vlaicu, unde se afla la o prietenă. Planificasem să mergem la Sâmpaul. Am constatat că Mădălina era supărată şi se gîndea să se împace cu fostul ei prieten. Am oprit maşina la Penny şi, pentru că aveam la ea o datorie de 200 de Euro, am scos din buzunar şi i-am dat 800 de lei – între care se aflau şi bancnotele căzute în vasul de toaletă. I-am zis, în glumă, să aibă grijă de ei şi să nu-i dea pe prostii. Am constatat că am un pistol-brichetă în maşină pe care l-am luat şi l-am dat Mădălinei, i l-am pus în poşetă. Am luat-o pe (n.r. - strada) 30 decembrie şi am lăsat-o la mătuşa ei. Toate acestea au durat 20-25 de minute.
Am plecat înspre Vladimirescu şi am văzut că sunt urmărit de acelaşi Passat negru ce mă semnaliza cu farurile, după care m-a depăşit cu avariile pornite. Mi-a făcut semn să-l urmez. Am constatat că traseul pe care mă deplasam era acelaşi cu cel din seara precedentă, când am fost după Mădălina la pădure, unde se afla cu prietenele. După ce am ieşit din Vladimirescu, ne-am deplasat pe malul Mureşului, unde autoturismul a oprit. Nikolai m-a întrebat dacă am cumpărat benzina şi mi-a ordonat să dau foc la maşină. Am încercat să îl conving că mai bine o vând şi le dau banii, dar nu a vrut. În timpul discuţiei dintre ei doi, am înţeles că pe celălalt îl cheamă Samoil. Am dat foc maşinii şi, când aceasta a explodat m-am ars pe mâini şi pe faţă.
Am sunat-o apoi pe soţie şi i-am zis să vină după mine, că nu mai ştiu unde am parcat maşina. A venit, iar pe drum am aruncat cheia de la maşina arsă la ieşirea din pădure. Acasă, i-am zis că maşina a luat foc şi să nu mai pună întrebări, întrucât eram foarte panicat. Ora la care am ajuns acasă era 12:15 – 12:30.
Am început să refac şirul evenimentelor şi, din proprie iniţiativă, am mers la restaurant să mă uit dacă nu era ceva pe camere – dar nu am reuşit, pentru că sistemul este prea complicat şi nu ştiu să îl folosesc... Să fac sau să elimin înregistrări. Am plecat apoi spre Mădălina şi am constatat că telefonul dădea rateuri , aşa că am cumpărat o cartelă de la MOL. Asta după ce am observat că niciun angajat nu era prezent la Riviera.
Ajuns la Mădălina, am constatat că e încă supărată pe mine şi că îmi face o serie de reproşuri. Am încercat, timp de 15 minute, să aplanez situaţia. Am întrebat-o pe Mădălina dacă mai are bricheta-pistol, a zis că da, am luat-o, iar pe drum am aruncat-o... nu ştiu de ce. Acasă am constatat că soţia mea vorbea la telefon cu Luminiţa Apostol, iar din discuţii am aflat că Abel nu a ajuns acasă. Am încercat să îl sun pe C. Damian, de la care cumpărasem DVR-ul, să mă înveţe să pot vedea ceva pe camere, dar nu a răspuns. I-am zis Alinei că mă duc la Riviera să văd dacă Abel e acolo. Am constatat că nu şi nici nu răspunde la telefon, şi din nou că pe camere nu pot vedea nimic. după care m-am dus acasă, unde am rămas până dimineaţă. Menţionez că maşina lui Abel a fost pe tot parcursul acestei desfăşurări în parcare.
A doua zi, după o vizită la Mădălina, am plecat la Riviera. Acolo se aflau Luminiţa şi Albert Apostol (n.r. – fiul victimei), patru ofiţeri de Poliţie, prefectul, două femei-poliţist şi trei martori. Între cei patru se afla şi Nicolae Bătrân, adjunctul şefului Poliţiei , căruia am încercat să-i explic despre afacerile lui Abel, dar acesta m-a oprit zicând că indiferent de aceste aspecte, Abel a fost, este şi va rămâne prietenul său. I-am zis despre nişte controale dirijate asupra cărora am înregistrări, dar domnul comandant m-a intrebat dacă s-a întâmplat ceva urmare a acestor controale. Mi-am dat seama că n-am cu cine vorbi...
Angajaţilor le-am ordonat să curate băile, după care am plecat in Micălaca, am sunat-o pe Mădălina (în jurul orei 14:00) şi am plecat la Băile Felix – eveniment despre care mai discutasem anterior. Am stat acolo două zile, la Pensiunea Veronica şi am văzut la televizor ştiri despre Abel.
Am fost chemat la Poliţie unde am fost informat că sunt primul suspect şi i-am spus comisarului-şef Pană că problema-i complicată şi necesită delicateţe.
Cei doi martori principali am constatat că plecaseră în Moldova. Întrebându-i telefonic de ce nu au răspuns la telefon în noaptea de 1/2 mai, când i-am sunat, mi-au spus că la întoarcerea din oraş au găsit uşa de la camera lor spartă, s-au speriat şi au dormit în magazie.
În zilele următoare am fost la Riviera şi în fiecare zi a fost acolo Poliţia. În data de 7 mai, m-am deplasat în Piaţa Catedralei, pentru a cumpăra nişte fitinguri pentru piscină. După ce am parcat maşina, am văzut Passatul negru din care a coborât Samoil, care s-a îndreptat spre mine şi m-a întrebat dacă am dat foc la maşină. Am zis că am făcut ce mi s-a cerut, apoi m-a întrebat ce îmi face familia. În continuare, acea persoană m-a ameninţat că dacă spun ceva îmi va omorî familia. Nu am mai cumpărat nimic şi am decis că voi spune tot poliţiştilor. Am încercat să vorbesc cu Pană, dar nu am reuşit.
Pe 8 mai, seara, am fost oprit în trafic. Eram împreună cu Mădălina şi am oprit de bună voie. Am fost lovit peste faţă de către Pană, trântit la pământ şi încătuşat, împreună cu Mădălina, care a suferit acelaşi tratament. Aceste fapte m-au făcut să nu declar nimic până acum, în instanţă.
Mi s-a spus că a fost găsită maşina cu cadavrul carbonizat şi urme de oase în ea şi am fost bătut să recunosc. De asemenea, şi Mădălina a fost bătută, şi soţia mea ameninţată cu arestul, şi martorii la fel.
Dată fiind starea mea de arest, n-am putut să ripostez la ce am citit în presă.
Înainte, Abel, pe fondul consumului de alcool, crea stări tensionate, având impresia ca toţi il furăm şi toţi îi vor răul. După ce s-a întors din SUA era abătut, nu mai consuma alcool, era prevăzător şi nu pleca singur acasă. Am cunoştinţă despre faptul că DIICOT prestează chiar acum investigaţii în această zonă şi nu doresc să fac trimiteri la persoane sau fapte care să încurce demersul procurorilor.
Pe parcursul anchetei am fost informat că dacă recunosc, pot beneficia de o încadrare a faptei la lovituri cauzatoare de moarte şi să scap mai repede – dar nu am comis această faptă şi nu am ce să recunosc.”
Click pentru a descărca motivarea instanţei în soluţionarea cerererii de strămutare a procesului - format PDF
