x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Anchete O nouă specie politică în România: baronul progresist

O nouă specie politică în România: baronul progresist

de Petru Victor Popa    |    30 Iun 2022   •   07:45
O nouă specie politică în România: baronul progresist
Sursa foto: Lucian Alecu

La Brașov, a apărut o nouă specie de „baron”: cel progresist. Cu tupeu, aroganță și indiferență, primarul Allen Coliban – membru USR – a reușit să strângă, de la alegerea sa în funcție, mai bine de șapte plângeri penale. Toate către DNA. În sesizări se vorbește despre abuzuri, falsuri, conflicte de interese sau posibile deturnări de fonduri.

România a fost o țară a „baronilor”. „Baroni ai asfaltului”, „baroni de județ”, „baroni ai contractelor cu statul” - respectivii au făcut ce au vrut, indiferent de lege și sub privirile îngăduitoare ale organelor de anchetă. Votați de oameni și ajunși în funcții de conducere ale unor instituții publice, „baronii” și-au folosit, mai întotdeauna, puterea doar în interesul propriu. La Brașov, noul „jupân al orașului” – care respectă procedura – este primarul USR, Allen Coliban. Doar că frecvența cu care sunt descoperite isprăvile edilului este năucitoare.

Lista episoadelor cu iz de penal în care apare numele „baronului progresist” începe cu... concediul luat de acesta în urmă cu o lună. Înainte de a merge la odihnă, primarul USR-ist a decis ca înlocuitorul său la conducerea municipiului Brașov să nu mai fie viceprimarul – așa cum era stabilit prin hotărâre a Consiliului Local –, ci un fost condamnat penal, în prezent administrator public al orașului! Potrivit presei brașovene, administratorul Adriana Miron este un personaj controversat; a fost condamnată pentru fals – dar reabilitată între timp – și ocupă poziția de principal protejat al edilului de Brașov.

Chiar dacă prefectul județului a intervenit, stabilind că decizia „baronului” Coliban a fost greșită, cazul a ajuns în instanță, unde, așa cum arată site-ul „news.bv”, actul de împuternicire al administratorului public ca primar al Brașovului a fost anulat. Cazul a căpătat valoare penală, pe fir intrând  o asociație non-guvernamentală care arată în actele sale cum în această speță primarul „fără penali în funcții publice” și protejata sa se fac vinovați de abuz în servicu. În plângerea către DNA se mai arată că tertipul „baronului” a făcut ca Brașovul să aibă doi primari timp de două săptămâni!

Fotbal și Facebook

Al doilea caz ciudat în care apare numele lui Coliban se leagă de sport. Pe scurt, progresistul a dat bani, ca primar, unei asociații cu activitate în domeniul fotbalului. În iulie, municipiul Brașov finanța asociația sportivă cu suma de un milion de lei, pentru ca apoi să se descopere că între membrii fondatori - cu posibilitate de control a acestei asociații și, implicit, fondurile acesteia  - era chiar… primarul Coliban. Plus, concubina sa. Progresistul a încercat să creeze aparența de legalitate, prin crearea unui document datat cu o lună înaintea „sponsorizării” - dar fără vreun efect juridic. Doar de formă, fiindcă, așa cum se menționează într-o altă plângere penală, „aceasta nu a fost înregistrată la Judecătoria Brașov și nici nu s-a luat act de această declarație de către asociație”.

Alt caz de „baroneală progresistă”: Primăria Brașov, condusă de useristul Coliban, a plătit  firmei unui consilier județean USR peste 18.000 de lei pentru like-uri pe Facebook! Anul trecut, pe 26 noiembrie, așa cum arăta și presa din Brașov, Allen Coliban a semnat, în numele Primăriei Brașov, un contract de prestări servicii prin atribuire directă cu firma SC NVLR WEB STUDIO SRL. Conform datelor disponibile pe platforma electronică de achiziții publice, reprezentantul legal al firmei amintite este Ivan-Nunvailer Anca Gabriela, soția consilierului județean USR Silviu Ivan Nunvailer. În anunțul de atribuire se arată că Silviu Ivan Nunvailer este asociat în cadrul acestei firme. Interesant, potrivit sistemelor de achiziție publică, acest contract ar fi fost valabil doar o lună, până la sfârșitul lui 2021. Și mai interesant, potrivit informațiilor publice despre campania primăriei lui Coliban, publicul-țintă a fost stabilit pentru categoria 18-65 de ani, iar „obiectivul vizat” a fost obţinerea de 1.200 aprecieri noi ale paginii! Spre comparație, Constanța – oraș cu aproximativ același nivel de interes turistic și cu un număr relativ apropiat de locuitori – are peste 100.000 de aprecieri pe pagina virtuală.

„Afacerea Catacombelor” 

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, în Brașov, localnicii au săpat adăposturi antiaeriene, devenite, mai apoi, loc de interes pentru turiști. Acum, aici, o asociație știută în urbe ca susținătoare a lui Coliban în campania electorală, a făcut BUM!  Adică, „Brașov Underground Museum”. BUM a funcționat bine, dar fără vreun contract sau vreo autorizație. Într-o plângere penală adresată DNA se vorbește - pe lângă demascarea abuzurilor și manevrei cu iz penal - și de pericolul la care ar fi fost supuși vizitatorii în cazul vreunei situații de urgență.

Asociația Amural, cea care a câștigat Catacombele Brașovului pe mâna „baronului”, le-a exploatat financiar: 20 de lei intrarea, de om! E drept, pentru elevi, studenți și pensionari accesul a fost stabilit doar la 10 lei. Banii încă nu se știu la cine au ajuns, de fapt. După ce afacerea a devenit publică, iar DNA a înregistrat plângerea penală, Coliban a încercat, abia atunci, să obțină acordul din partea Consiliului Local de a acorda respectivei asociații folosința gratuită a catacombelor. Lucru refuzat de consilierii locali.

Pe numele „baronului de Brașov” mai sunt și alte acuze și plângeri penale trimise la Anticorupție. În una se vorbește despre cum a angajat o firmă de avocatură pentru a-l apăra „pe persoană fizică”, în condițiile în care plata s-a făcut cu bani publici! În alta (grav!), se vorbește despre niște documente suspecte, cu ștampile ce nu au vreo legătură cu cele reale. Totul pentru un plan de urbanism zonal – afacere cu multe zerouri. De altfel, „metoda PUZ-urilor” este una cunoscută și la București, unde orașul este condus chiar de cel care a patentat-o: fostul coleg de partid, Nicușor Dan.

 

 

×
Subiecte în articol: allen coliban brasov